Ultimii 30 de ani. Traian Băsescu: Nu e scuză că nu ai condiții să crești copilul în România. Dacă vrei să crești trei copii, îi crești

Partea I: "(...) plătim prețul lipsei de forță de muncă.M-a preocupat enorm și mi-am dat seama că nu am ce-i face. E precum schimbările climatice."

Traian Băsescu: Cine vrea să aibă o privire realistă asupra României și compară România din 1990 cu România de azi va constata că diferența este gigantică. România a făcut progrese enorme în toate domeniile, inclusiv în domeniul atât de criticat al economiei. România este o țară care exportă 80% pe cea mai puternică piață, pe piața Uniunii Europene. România este o țară care exportă 70 de miliarde de euro anual în condițiile în care în 1990 exportul de vârf al țării a fost de 10 miliarde de dolari. Diferența este gigantică.

Reporter: Ca societate, ce considerați că tindem să pierdem din vedere atunci când ne raportăm la ultimii 30 de ani? 

T.B: Cred că nu pierdem nimic din vedere. Deși suntem foarte critici, cred că fiecare român, în sinea lui, vede evoluțiile, vede libertatea pe care o are. Pe de altă parte, vede opțiunile pe care le are. Să ne aducem aminte că era exclusă opțiunea lucrului, a muncii în străinătate. O avem. Vede facilitatea de a circula liber în toată Europa și în plus de asta, în baza faptului că suntem stat membru al Uniunii Europene, circulăm fără viză în peste 100 de state ale lumii. S-a schimbat formidabil România.

Rep: Am auzit un cuvânt. Cred că la Radu Paraschivescu, dacă nu mă înșel. Mi-a plăcut teribil cum a formulat la un moment dat. A spus că cel mai vulgar cuvânt din limba română este „Românica”. Cum vi se pare evaluarea acaesta?

T.B: Expresia este de o mizerie fără seamă. Mie îmi repugnă când aud „Românica”. 

Rep: „Românica” este o consecință a ce?

T.B: Este o consecință a disprețului față de țara ta și nu a unei analize corecte. Când spui despre țara ta „Românica”, o micșorezi, o minimalizezi, o faci nimic, o faci un obiect. Un obiect fără suflet faci din România ta. Cei care folosesc această expresie în niciun caz nu pot să nu fie suspectați de prostie și de o elementară capacitate de a înțelege ce se întâmplă în țara lor.

Rep: Vorbeați de dreptul de a călători liber, de a lucra. În egală măsură avem o reală problemă cu migrația. Există și teoria care spune că valurile migratorii din anii 1990 și post aderare, de fapt, ne-au salvat. 

T.B: Da, așa este. Șomajul ar fi fost enorm.

Rep: Însă, acum plătim prețul. 

T.B: Acum plătim prețul. Pe perioadă de creștere economică plătim prețul lipsei de forță de muncă. Facem contracte tot mai mari cu Vietnam, cu Philipine, cu Pakistan, de unde aducem forță de muncă, dar la vremea respectivă ne-a salvat. Am fi ajuns la un șomaj de 30 – 35%.

Rep: V-a preocupat acest aspect în timpul mandatelor dumneavoastră?

T.B: M-a preocupat enorm și mi-am dat seama că nu am ce-i face. E precum schimbările climatice. Nu poți să dai un ordin și să spui omamenilor nu plecați când ei aveau o soluție mai bună decât în țară. Acum venim și spunem, în mod demagocic, „ați făcut să plece oamenii”, dar poporul ăsta a cerut să fie liber să muncească unde vrea. Consecințele, într-un fel sau altul, au fost anticipate. Pentru mine nu a fost o surpriză că s-a drenat o bună parte din forța de muncă. Surpriza este în altă parte. Voi avea poziții foarte dure în Parlamentul European pe această temă. Iată unde este supărarea. Spre exemplu, din România au plecat circa 16.000 de cadre medicale și 220.000 de ingineri. Țara a fost drenată de creiere. Și nu drenată în cadrul unor politici ale statelor vechi membre ale Uniunii Europene, ci în interiorul propriei noastre politici de a vrea să avem liber acces pe piața forței de muncă. Toată lumea e de acord cu acest lucru și nimeni nu îl neagă. Dar supărarea vine în momentul în care doamna Merkel spune că ea nu contribuie cu mai mult de 1% din PIB la bugetul Uniunii Europene, în condițiile în care Parlamentul European apreciază că minim 1,3% din PIB trebuie să fie contribuția statelor membre pentru a avea un buget decent. În aceste condiții este greu de înțeles imoralitatea unui 1%. Este o contribuție imorală. Doamna Merkel vine și ne spune că 1% la ea este foarte mult. Sunt de acord cu ea, dar câți din cei 220.000 de ingineri români lucrează în Germania? Imoralitatea este că această drenare de creiere nu este luată în considerație.  

Rep: Doamna Merkel poate să spună că România trebuie să își rezolve propriile probleme în interiorul propriei țări. Înțeleg ce spuneți. Mi-e mai greu să înțeleg imoralitatea lipsei unei grădinițe și a vizei de flotant. Plaja mea de prieteni și cunoscuți se întinde între 28 și 40 de ani, să spunem. Maxim un copil vor să aibă și pe acela îl amână cât de târziu se poate pentru că în România sistemul este de așa natură încât nu ești încurajat să ai copii.

T.B: Îmi pare rău. Fiica mea este singură, divorțată și are trei copii și îi crește. Dacă vrei să crești trei copii îi crești. Și nu plecați de la premiza că îi dă tata bani. Nu. Are și o mică firmă care are succes tot mai mare. Uite că are trei copii. Nu e scuză că nu ai condiții să crești copilul. Ai condiții să crești trei copii. Văd că îi crește destul de bine. 

Rep: Fiica dumneavoastră este o excepție, statistic, la acest moment.

T.B: Este o excepție pentru că foarte mulți au adoptat varianta vieții comode. Nu mă poate convinge nimeni că datorită condițiilor care sunt în România nu faci copii sau faci doar unul.

Rep: Care e diferența dintre un om politic și un om de stat?  

T.B: E mare. E uriașă diferența. Nu ai ocazia să măsori omul de stat decât în situații critice. Altfel e un om politic, dar când se ivește momentul să arate că e și un om de stat și astea nu se ivesc des, trebuie să nu rateze.

Rep: Doamna Merkel este un om politic sau un om de stat?

T.B: Un om politic.

Rep: Dumneavoastră cum vă evaluați?

T.B: Prefer să nu mă evaluez pe mine. Îi las pe alții să o facă. Doamna Merkel este un om politic care este toată ziua cu nasul în sondaje să vadă cum stă. O știu foarte bine. Și în timpul Consiliului primea sondaje. Se agita. E un om politic. Știți, e ușor să pari om de stat când ai în spate un stat mare. E ușor. Problema este să și fii. Dacă ar fi fost om de stat înțelegea foarte bine că reducerea bugetului Uniunii Europene înseamnă o lovitură foarte grea dată statelor din est.

Rep: Sincer, mă așteptam să răspundeți la întrebarea pe care v-am adresat-o. Nu vă bănuiam de vreo modestie exacerbată. Mă așteptam să vă autoevaluați. Am să mai încerc o dată. 

T.B: Nu vă așteptați să o fac. Am refuzat să îmi scriu și cartea lăsând pe alții până când va veni vremea să o scriu. 

Rep: Va fi spectaculoasă?

T.B: Cred că da, mai ales prin ceea ce nu se știe din mandatele mele.

Rep: Cam cât nu se știe?

T.B: Suficient ca să fie o carte atractivă.

Rep: Cam cât de groasă va fi? Cam câte pagini va avea?

T.B: Depinde cu cine o voi face, că nu o să mă apuc să o scriu cu creionul. Voi avea un dialog cu cineva, cu un jurnalist foarte bun, probabil.

Rep: În regulă, să mă aveți în vedere. Ce făceați la revoluție? Cum v-a prins revoluția? 

T.B: Nu sunt un participant la revoluție. Eram la Constanța. Am văzut revoluția la televizor. Nu am întețeles-o în primă fază. O să vă spun și de ce. Este adevărat că era frig, nu era program la televizor decât două ore. Adusesem tot ce trebuia familiei din străinătate. Când mi-a spus soția că sunt doar două ore de program la televizor, am spus „nicio problemă”. La voiajul următor am adus tot ce trebuia, inclusiv televizor color, dar și casete și tot ce trebuia să vadă filme, pentru copii filme de desene animate, pentru ea filme în limba franceză.

Rep: V-a derutat în vreun fel?

T.B: Nu m-a derutat deloc. Din micile bârfe șoptie, nu discuții, știam că este o mare nemulțumire în țară, însă trebuie să recunosc că familia mea nu a trăit în situația de a nu avea ce pune pe masă și de a nu avea un film bun. Le aduceam pe casete tot ce trebuie. Nu vă spun că în ultima perioadă, când treceam Canalul Suez către țară cumpăram și alimente, de la carne de porc la tot ce le trebuia acasă, ceea ce făceau toate echipajele.

Partea a II-a:  "Cei care sunt responsabili au avut, mult timp din cei 30 de ani, influență asupra procurorilor militari. Despre asta vorbim, despre procurori militari. A doua explicație este că după un timp au venit la putere exact cei care au executat foc."

Rep: Problema cu Petrov s-a lipezit din punctul dumneavoastră de vedere?

T.B: Nu, e un proces și eu cred că o să îl câștig, chiar dacă în primă instanță nu am avut parte de confirmarea punctului meu de vedere. Dar nu am vrut să fac din asta o dezbatere publică. Am convingerea că la un complet de trei alta va fi abordarea. Trebuie să recunosc că m-am și apărat foarte prost în primă instanță.  E atât de clar. Eram militar. Funcționau regulamentele militare, acolo găseam răspuns la orice. Dar am tratat superficial apărarea în prima instanță, ceea ce nu se va întâmpla la apel. 

Rep: Rămâne de văzut. De ce credeți că la trei decenii de la revoluție încă vorbim în România dacă a fost sau nu a fost, încă nu avem ca popor, ca societate o raportare exactă și corectă la cele întâmplate atunci? 

T.B: Avem lucruri care sunt clare și avem partea neclară, de ce au murit mai mulți oameni după ce a plecat Ceaușescu decât înainte.

Rep: „Cine a tras în noi după 22?”

T.B: Da. Celebrul „Cine a tras în noi după 22?”. Mai avem o chestiune despre care țin să îmi spun punctul de vedere, așa numita confiscare a revoluției. Toate revoluțiile se confiscă, dacă ăsta e termenul pe care ne place să îl folosim. Până la urmă, o revoluție generează un grup de emanați ai revoluției sau un grup de oameni întreprinzători care confiscă efectul revoluției. Nu rămâne poporul în revoluție continuă, în stradă. Un număr de delegați ai revoluționarilor, până la urmă, devin cei care confiscă revoluția, efectele revoluției și pun mâna pe pârghiile puterii. Toate revoluțiile sfârșesc prin a fi gestionate de un grup de oameni. Partea cealaltă, însă, la noi este dureroasă. Și asta găsim și în rezoluția pe care a votat-o, cu largă majoritate, Parlamentul European, răspunsul la întrebarea „Cine este responsabil de morții de după fuga lui Ceaușescu?”. Aici avem câteva lucruri extrem de dure. CEDO spune foarte clar în trei decizii că discutăm de crime împotriva umanității. Cine este responsabil de aceste crime? Până acum, toate rechizitoriile s-au încheiat cu neinceperea urmăririi penală, că nu ar fi vinovați. Ori, cei circa 1.600 nu și-au tras singuri un glonț în cap.

Rep: Nu v-ar fi plăcut să aveți răspunsul la aceste întrebări până să vă terminați dumneavoastră mandatele? 

T.B: Da. Și am făcut multe eforturi văzute și nevăzute.

Rep: De ce nu s-a putut?

T.B: Din două motive, unul este acela că cei care sunt responsabili au avut, mult timp din cei 30 de ani, influență asupra procurorilor militari. Despre asta vorbim, despre procurori militari. A doua explicație este că după un timp au venit la putere exact cei care au executat foc. Cei care erau căpitani, locotenenți majori, erau la comanda subunităților care au executat focul. Nu generalii au executat focul. Generalii au ordonat focul. L-au executat unități din baza armatei. Alea aveau în frunte locotenenți majori, locotenenți, căpitani, care între timp au ajuns generali. Așa se explică de ce parchetul militar a rămas într-un balans continuu legat de adevărul revoluției. Dacă te uiți în rechizitoriu, informațiile sunt atât de puternice, de la cine a dat ordin, de la cine a primit ordin comandantul unității, câte cartușe s-au tras. Este adevărat că uitându-te cu atenție în rechizitoriu constați un lucru. Armata a fost departe de a executa ordinul de foc asupra populației.

Rep: Așa este. S-a tras mult în aer și în pământ. 

T.B: S-au tras 12.600.000 de cartușe. Dacă ar fi fost trase în populație era un măcel.

Rep: Din nou pare că ne-au învins structurile, sistemul, sistem care se apără pe el însuși. Sistem pe care, din alte perspective, aveam să îl vedem, din păcate, tragic, în ultimii ani. Firește că vorbim despre alt tip de evenimente. Dar la Colectiv s-a văzut cum e sistemul. În cazul de la Caracal se vede sistemul. 

T.B: Da, discutăm despre un sistem corupt. Și ăsta e marele rateu al MCV-ului pe care ni-l reproșează domnii de la Bruxelles. Au mâncat pâine zece ani pe acest mecanism foarte mulți oameni care au făcut verificări și îndrumare în România, cerând numai pești mari, fără ca acest mecanism să privească în interiorul sistemului, să îl facă fucnțional din baza lui către vârf. MCV-ul a fost un eșec. Nu a mers în profunzimea sistemului, ci a rămas undeva la suprafață și îl interesau statisticile. Ori, zece ani de MCV îi vedem acum la Caracal că nu au avut eficiență asupra sistemului, cazuri precum Caracal avem în fiecare zi și ne facem cruce când aflăm că oameni care au violat sunt lăsați în libertate. 

Rep: Dar în momentul în care aflăm că mor oameni cu zile în spitale? Aveam să aflăm ce înseamnă infecțiile nosocomiale. Mulți dintre români nu știau acest termen.

T.B: Jurnaliștii, cei care au pretenția că luminează națiunea și spun adevărul, ar fi știut dacă ar fi citit raportul Comisiei prezidențiale din 2007. Noi abia la Colectiv, acum patru ani, am început să vorbim despre aceste infecții. Raportul Comisiei prezidențiale dedică primele zece pagini infecțiilor nosocomiale. E o formulare acolo în care spune „în fiecare an, datorită infecțiilor nosocomiale, mor circa 50.000 de oameni”. Ca să pricepem ce înseamnă 50.000 de oameni, spune „egal cu populația unui oraș ca Medgidia”.

Rep: Scrie în raport. Și??!

T.B: Sigur că da. 

Rep: În continuare managerul de spital nu raportează de teamă că i se vor retrage fondurile sau că va fi schimbat din funcție.

T.B: Exact asta scrie în raport. Dar ați descoperit târziu toți. Dacă ați fi citit raportul atunci și nu îl tratați cum l-au tratat și guvernele (poate că se schimba ceva). Eu l-am dat fiecărui guvern care a venit de atunci. Numai că aici este o mare ticăloșie. Marea ticăloșie este a ascunderii acestui raport, a neluării lui în seamă. El propune o trecere de la sistemul sovietic de spitale la un sistem modern. A existat o măsură extraordinar de bună care a fost plânsă și contrazisă, iar rezultatele se văd acum, cea cu stomatologii. Când au fost scoși din spitalele de stat de peste tot și li s-a spus, dacă vă faceți cabinete, bine, nu vă faceți, schimbați-vă meseria. În momentul de față România a ajuns la înaltă performanță în stomatologie pentru că i-a privatizat. Acest raport propune să rămână câteva spitale universitare ale statului, cum e spre exemplu, Spitalul Georges Pompidou din Paris, spital european, iar celelalte să fie transformate în fundații în care acționarul majoritar să fie tot statul.

Rep: Vă aude doctorul Arafat.

T.B: De asta a fost conflictul, pentru că eu nu am propus privatizarea salvării. Trebuie să rămână un serviciu public. Dar am propus ca primăriile și orice altă firmă să poată contribui la sistemul de salvare dacă își asumă dotarea cu două, trei salvări. În plus, să fim serioși, sistemul ISU, excepțional ca idee, ca și concept, a reușit prin abordarea lui Arafat să distrugă salvarea, ambulanța.

Rep: Domnule președinte, sunt multe probleme despre care am vorbit. Și sunt o droaie despre care am putea vorbi în continuare. O mare parte din ele au existat și s-au manifestat și în timpul mandatelor dumneavoastră. Orice președinte, măcar în teorie, lasă o moștenire. Care e moștenirea pe care ați lăsat-o dumneavoastră? 

T.B: Sunt multe altele, dar vă dau un exemplu simplu.

Rep: Cel mai important.

T.B: Nu, e un pachet. Am lăsat raportul pe sănătate. Am lăsat raportul pe educație. Am lăsat raportul pe apărarea patrimoniului și a pădurilor, raportul pe modificarea Constituției, pe revizuirea Constituției. Am cerut ca lucrurile astea să se corecteze. Din păcate, descoperiți după cinci, șase, șapte ani.

Rep: Nu prea vă plac jurnaliștii?

T.B: Nu, dar în mine e un soi de revoltă. 

Rep: Dar, până la urmă, moștenirea nu trebuie simțită în stradă, lăsându-i la o parte pe jurnaliști? 

T.B: Nu, dacă discutăm de sănătate, când am vorbit despre raportul pe sănătate a ieșit Arafat și a explicat cum se privatizează ISU și poporul a fost împotriva punerii în aplicare a acelui raport. Vom vedea. Multe spitale sunt morgi. Omul vine cu bună-credință la spitalul din Adâncați, pe care, în timpul mandatului meu am spus că e bine să-l închidem. S-a închis. A venit PSD și l-a redeschis și oamenii mor acolo, în loc să ai elicoptere care să îi ducă în spitalele în care li se poate da o soluție. Eu nu sunt în război cu ziariștii pe tema asta, dar nici nu pot să nu observ că descoperă acum lucruri care s-au spus din anul 2007 și în educație și în sănătate. 

Rep: În timpul mandatelor dumneavoastră s-au spus, ulterior trebuiau să fie făcute și nu au fost făcute.

T.B: Nu, trebuiau să fie făcute chiar în timpul mandatului meu. Populația nu a vrut legea sănătății. Au ieșit în stradă și a căzut guvernul Boc. Legea educației, deși a fost un pact pentru educație semnat de toate partidele, au înghițit-o. Boc și-a asumat răspunderea pe legea educației, care a fost pe urmă tocată de maestra emerită a distrugerii educației românești, doamna Ecaterina Andronescu, care și ca ministru și ca membru în comisia de învățământ a distrus această lege. 

Rep: Fac o scurtă observație. Dumneavoastră ați avut parte de un guvern al dumneavoastră, Klaus Iohannis nu a avut.

T.B: Are acum. Am avut parte de un guvern al meu trei ani din zece.

Rep: Așa este. 

T.B: Atât, trei ani din zece. În rest am avut șapte ani de guverne în opoziție.

Rep: Credeți că toată bătălia asta pe care ați avut-o la un moment dat a fost exploatată și de dumneavoastră și de oponenții dumneavoastră? Țin minte că PSD a promis că în momentul în care pleacă Băsescu s-a terminat cu dihonia în țară. Era această bătălie. Erau acești doi poli, ca ulterior să vedem că a plecat Băsescu, a venit Iohannis și sunt tot doi poli. Credeți că stilul dumneavoastră a contribuit la o degradare a societății? Vă întreb tranșant.

T.B: Nu cred că a contribuit la o degradare a societății. Dimpotrivă, cred că în partea care viza modernizarea României a clarificat cât de mare este tronsonul din populație care vrea modernizarea României. Puteam să găsim soluția de a trăi în liniște și pace.

Rep: În coabitare?

T.B: Nu, coabitare a fost, dar într-o tacită bună înțelegere. Ar fi fost o mizerie.

Rep. Totuși, ce vă reproșați?

T.B: Destule, dar nu vi le spun acum. Așteptați cartea. Dacă vă spun acum vor fi speculate. Nu vă spun acum nici dacă am fost om de stat sau nu și nici ce îmi reproșez.

Rep: Dar îmi promiteți că scrieți în carte dacă ați fost om de stat sau om politic.

T.B: Categoric, de asta vreau să o scriu când nu o să mai fac politică.

Rep: Când se va întâmpla asta?

T.B: Nu știu. 

Rep: Cum a fost posibil, totuși, să apară în România un personaj ca Liviu Dragnea? 

T.B: A fost posibil într-un partid în care nu mai există vârfuri politice. Asta face posibil ca unul cu apucături de dictator, pentru că asta a avut Dragnea, să evolueze și să țină partidul în mână ca pe hățurile unei căruțe cu cai.

Rep: V-ați temut atunci că poate să se întâmple ceva mult mai grav cu România?

T.B: Nu. Nu m-am temut. România nu mai e de capul ei. România este într-un sistem politic european care reacționează.

Rep: Dar care Uniune Europeană, uneori, pare, totuși, obosită și măcinată de griji.

T.B: Este obosită și ea. Uniunea Europeană este în momentul de față o organizație care își vede problemele. Sunt probleme majore de siguranță a cetățeanului. Nu poți garanta siguranța cetățenilor. Terorismul există. S-a dovedit că nu putem control a migrația. S-a dovedit că nu am putut anticipa criza bugetelor statelor. În Europa criza din 2009 – 2010 nu a fost o criză a băncilor. A fost o criză a datoriilor publice ale statelor. Mai are Uniunea Europeană o mare problemă, incapacitatea de a avea o politică externă comună.

Rep: Este la un punct răscruce acum. În ce măsură federalizarea, poate peste câteva decenii, a Uniunii Europene ar da un început nou și ar limpezi apele?

T.B: Este singura soluție. Dacă vrem o Uniune Europeană care să aibă perspective de viitor trebuie să recunoaște cinstit că singura soluție este crearea Statelor Unite ale Europei, cu o guvernare unică la nivel european pe domenii precise. Sigur, cu delegarea la nivel național pe cultură, pe limbă. Dar, în probleme de politică extrenă trebuie să fie delegare la nivel european, nu mai putem face 27 de politici externe pentru că nu contăm, suntem fragmentați. Trebuie să introducem un sistem de taxe unic la nivel european. Trebuie să introducem un sistem de salarizare unic. Eu sunt unul dintre cei care susțin introducerea salariului minim garantat la nivel european. Trebuie să introducem sistemul de taxe la nivel european. Nu se poate ca unele state să aibă 0 TVA la nu știu ce și altele să aibă 22%. Avem nevoie de o uniformizare în diverse zone.

Rep: Când s-ar putea întâmpla asta, realist?

T.B: Realist, dacă decidem astăzi să ajungem aici în următorii zece ani putem ajunge. Una dintre marile teme care vor fi în anul 2020 este Europa, cum mergem mai departe. Este stabilită deja și la PPE și în toate grupurile cred. Dar PPE va provoca discuția „Europa încotro?”. Vă asigur că eu voi fi unul dintre cei care vor susține fără rezerve, dar cu argumente, crearea Statelor Unite ale Europei. Gândiți-vă la procesul de globalizare. Europa pur și simplu nu poate sta în competiție cu Statele Unite, China și Federația Rusă. Acestea sunt super puteri militare, dar și economice, cu mențiunea că Federația Rusă este o super putere energetică. Dar e suficient ca să fie acolo în cei trei mari poli de putere ai lumii. Nu vom fi capabili să fim la masa celor care stabilesc direcțiile globalizării. De ce spun acest lucru? Pentru că s-a depășit faza la care responsabile de globalizare erau  multinaționalele. Vă aduceți aminte? Spuneam de multinaționalele care globalizează. Acum în spatele procesului s-au așezat statele. Uitați-vă la bătălia pentru 5G. Se bate China cu Statele Unite.

Rep: O mică paranteză. Ce ar trebui să facă România aici? Ar trebui să lase Huawei să aibă acces sau să interzică?

T.B: Categoric nu. Îmi pare rău pentru prietenii noștri chinezi, dar aliatul care ne garantează securitatea este Statele Unite.

Rep: Dacă intrați într-o încăpere, iar pe dreapta sunt reprezentanții Ungariei și Poloniei, Orban și premierul polonez, iar pe stânga sunt Macron și Merkel, unde vă așezați?

T.B: Mă duc la polonez pentru că așa cum sunt ei zglobii și au ieșit puțin alături de Viktor Orban din linia europeană în ceea ce privește justiția, în ziua de azi ne leagă mult mai multe de Polonia. Interesele sunt mai legate între noi și Polonia decât între Franța și Germania. 

Rep: Deși relațiile noastre comerciale cele mai bune sunt cu Germania.

T.B: E cea mai mare piață. Dar aici discutăm de perspectivă, de viitor. De multe ori nevoile noastre sunt similare cu ale Poloniei și ale Ungariei și în opoziție cu interesele Germaniei și ale Franței. Uitați-vă cu câtă nonșalanță Germania pur și simplu s-a uitat de sus la toată Europa de Est și a spus „Ce spuneți? Nu vă convine Nord Stream 2? L-am făcut.”.

Partea a III-a: "Nu o să bagi sute de oameni la pușcărie dacă ei consumă droguri ușoare. Trebuie să găsești formula prin care să nu înfunzi pușcăriile cu niște oameni care și-au găsit relaxarea în chestia asta. Ca politician, ca tată, nu spun să consumați droguri ușoare, dar dacă va deveni o problemă socială consistentă, va trebui să ne gândim la dezincriminare categoric.(...) Așez progresiștii în zona neomarxismului" 

Rep: Aș vrea să discutăm un pic despre progresism. Ce înseamnă să fii progresist? E de bine sau e de rău?

T.B: Eu îi așez în zona neomarximului prin abordările pe care le au. Nu vreau să valorific, poate, o scăpare a unei doamne, dar ea a fost pe urmă confirmată de Cioloș, cu viața la comun.

Rep: Cred că e un exemplu extrem pe care îl dați.

T.B: Da, dar numai prin asta putem înțelege. Exemplele călduțe ne fac să nu înțelegem.

Rep: Uitându-vă la generația de acum din România, 18 – 25 de ani, i-ați încadra majoritar ca fiind progresiști?

T.B: Nu. 

Rep: Dar cum sunt?

T.B: Vor avea opțiuni. Să știți că valorile de stânga nu or să dispară o dată cu dispariția generației mele. Vor fi tineri, e o parte din generația tânără care are opțiuni către socialism, ceea ce nu trebuie să surprindă. Sunt opțiuni și opțiuni.

Rep: Calitățile lor vă plac?

T.B: Ale cui, ale tinerilor?

Rep: Da, ale generației tinere de astăzi. 

T.B: În general da, în general îmi plac tinerii. La ce calități vă referiți pentru că e lungă lista?

Rep: E o generație care are telefonul, tableta în mână. E o generație mult mai pragmatică, cel puțin așa pare. 

T.B: Asta nu înțelegem noi. Asta nu înțelege Ministerul educației să fac reforma curriculară ca să vină pe opțiunile tinerilor și nu să forțeze nota în a-i învăța ce ne învățau pe noi. E ridicol să faci biologie și să-i înveți păpădia și salata. Ei intră pe Google și văd numele latinesc al salatei și al păpădiei. Că vorbim despre generații, vă spun sub cuvânt de onoare, era mare ceartă între copii, între nepoței. Sofia are 6 ani. Cei doi băieției 5 și a mai venit și asta mică care are un an și jumătate. 

Rep: Mulți înainte!

T.B: Nu le poți lua telefonul mamei lor din mână. Drept pentru care le-am cumpărat patru tablete. Fiecare e cu tableta lui, își văd poveștile. Asta mică se mai încurcă, dar ceilalți știu exact ce vor de pe tabletele alea.

Rep: Aveți încredere în actuala generație tânără din România?

T.B: Da, va dezvolta țara în alt mod, poate mai cu zâmbetul pe buze decât noi.

Rep: Dacă generația aceasta tânără, care parțial e progresistă, are mai de grabă pe agendă legalizarea consumului de droguri ușoare decât unirea cu Republica Moldova sau recunoașterea drepturilor comunității LGBT comparativ cu știu eu ce altă dominantă a generație dumneavoastră?

T.B: De ce? Eu îi împing mai degrabă în liberali și socialiști, dar nu progresiști. Eu cred că le va avea și pe unele și pe altele. Să știți că am văzut destul entuziasm în ceea ce privește reunificarea cu Republica Moldova la generația tânără, dar întâi trebuie să le spui despre ce e vorba. Pentru că nu au citit. Nu știu când a pierdut România Basarabia. Cum nu știu, dacă discutăm de cei care sunt studenți, cum a fost cu revoluția.

Rep: Tot un eșec al factorului politic e și aici, îmi permit să spun.

T.B: Da și al factorului politic și al presei și al Europei. În capul politicienilor din vest este un ghiveci cu revoluția, cu mineriada, „dar ați avut ceva și la Târgu Mureș”, ungurul Cofariu bătut. E o confuzie. 

Rep: Nu vă înfurie asta?

T.B: Nu, am găsit soluția politică. Am spus că facem o rezoluție în care arătăm lucrurile. 

Rep: Revin la cei tineri la final. V-ați asuma vreodată politic dezincriminarea drogurilor ușoare sau un proiect precum parteneriatul civil între persoane de același sex sau sunt atât de contondente încât nu se poate? 

T.B: Ați văzut când se face un complex nou de blocuri? Trebuie să îi faci alei. Constructorii așteaptă câteva luni și știu asta de când eram primar, să vadă pe unde se fac cărările. Pe urmă, pe acele cărări înseamnă că asta e direcția pe care se îndreaptă locatarii și fac aleile pe acele cărări bătătorite. Așa este și cu drogurile dacă vreți. Eu nu pot să neg că eram președinte și am grațiat doi tineri care fuseseră acuzați pentru deținere de droguri.

Rep: Să fie foarte clar, nu e o discuție despre legalizarea consumului de droguri, ci despre dezincriminarea anumitor droguri ușoare și un cadru legislativ mai apropiat de ceea ce se întâmplă în vestul Europei.

T.B: Am vrut să vă dau acest exemplu ca să vă argumentez că nu sunt un obtuz din acest punct de vedere și că atât timp cât devine un fenomen social extins nu poți să îl refuzi. Nu o să bagi sute de oameni la pușcărie dacă ei consumă droguri ușoare. Trebuie să găsești formula prin care să nu înfunzi pușcăriile cu niște oameni care și-au găsit relaxarea în chestia asta. Ca politician, ca tată, nu spun să consumați droguri ușoare, dar dacă va deveni o problemă socială consistentă, va trebui să ne gândim la dezincriminare categoric.

Rep: Sunt lucruri care ne presează din exterior...

T.B: Nu ne presează nimeni. Vom face ce vrem din acest punct de vedere. E adevărat că alții ne-au luat-o mult înainte.

Rep: Ne permitem să mai așteptăm?

T.B: Da, ne permitem să o facem sau să nu o facem. Cel puțin în următorii 10 ani nimeni nu ne va obliga, dar depinde tot de deschiderea noastră. Spre exemplu prostituția, este o crimă că nu este legalizată pentru că împingi femeile astea în mâna unor mafii. O prostituție legalizată înseamnă punerea lor sub protecția statului și din punct de vedere al sănătății și din punctul de vedere al taxelor. Acum le exploatează niște mafioți. Eu am încercat când am fost președinte. Am deschis subiectul. A fost o adevărată explozie. Biserica ortodoxă trebuie să înțeleagă că femeile astea sunt în fața alternativei ori fac prostituția sub controlul statului, ori fac prostituția sub controlul unor mafii. Iar eu cred că în această abordare și Biserica ortodoxă va fi măcar reținută, neutră.

Rep: Ce v-ar plăcea să fie nepoții dumneavoastră când cresc? 

T.B: Nu o să mă bag să îi influențez, dar mi-aș dori mult să nu își facă iluzii că dacă fac o școală ca SNSPA știu o meserie sau dacă fac o școală de jurnalism au viitorul asigurat.