Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Der Spiegel: Uciderea lui Soleimani, culmea capriciilor lui Trump

bagdad_trump.jpg

Proteste antiamericane la Bagdad, ianuarie 2020
Image source: 
Ahmad Al-Rubaye / AFP

Donald Trump ar putea genera un război fără să vrea, iată concluzia unei analize a revistei germane Der Spiegel, după uciderea generalului Qasem Soleimani:

Donald Trump a rupt-o cu politica externă tradițională a SUA. A scăpat de experții din Departamentul de Stat și a renunțat la instrumentele diplomației - negocieri, compromisuri și cântărirea intereselor.

Principiul călăuzitor a fost „perturbarea”. Trump a susținut că poate rezolva conflictele pur și simplu cu carisma și imaginația sa. În definitiv, companiile tehnologice din Silicon Valley nu au remodelat lumea cu inovațiile lor?

Acum, însă, eșecul abordării lui Trump a devenit evident pentru toți.

Uciderea lui Soleimani este culmea capriciilor lui Trump.

Schimbările neașteptate de direcție, amenințările și atacurile-surpriză nu au reușit să extragă SUA din triunghiul Irak-Iran-Siria.

Sub conducerea lui Trump, SUA au denunțat acordul nuclear cu Iranul. Acesta a răspuns cu diverse provocări, de exemplu, atacând instalațiile americane din Orientul Mijlociu. Regimul iranian spera că abordarea sa ar putea forța administrația Trump să revină la masa de negocieri.

Eșecul lui Trump este o lecție atât pentru guvernul american, cât și pentru europeni: anume că agresivitatea poate fi potrivită pentru campaniile politice, dar nu-și are locul în diplomație. Politica externă este atât dificilă, cât și periculoasă. Necesită rezistență, smerenie și dorința de a face compromisuri.

Exemplul nord-coreean demonstrează cât de importantă este implicarea profesioniștilor pe care Trump nu-i respectă. El a eliminat nenumărați experți ai departamentul de stat, iar în negocierile cu Phenianul, această ignoranță s-a făcut simțită.

Trump s-a bazat foarte mult pe presupusa prietenie pe care credea că o avea cu Kim, nereușind să înțeleagă - și, aparent, n-a fost nimeni în jur să-i spună - cât de importante sunt armele nucleare pentru păstrarea de către Kim a puterii. Aceasta este singura explicație pentru care Trump nu a putut să asigure cel puțin o oprire temporară a programului nuclear din Coreea de Nord.

Nu este nimic în neregulă cu inițiativele curajoase și surprinzătoare de politică externă. Apropierea fostului cancelar german Willy Brandt de blocul sovietic a făcut lumea mai sigură. Dar aceste acțiuni trebuie să fie pregătite și aplicate cu atenție. Diplomația este o întreprindere serioasă. Cei care nu înțeleg asta riscă să declanșeze un război din greșeală.