Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iran: NATO își suspendă activitatea în Irak iar UE organizează reuniuni de urgență

nato-flag.jpg

Image source: 
nato.int

Aliații NATO sunt îngrijorați de acțiunile iraniene de destabilizare a regiunii și sunt de acord că Iran nu trebuie să dețină arma nucleară, este ceea ce reiese din reuniunea ambasadorilor. 

Aliații NATO fac parte din coaliția împotriva statului islamic, au reamintit acum ambasadorii. NATO are de alfel în curs o misiune de antrenare a fortelor irakiene.

„In tot ceea ce facem securitatea forțelor noastre este cea mai importantă”, a declarat însă secretarul General NATO Jens Stoltenberg după reuniunea ambasadorilor NATO anunțând astfel că pentru moment operațiunile sunt deci suspendate. 

In cursul acestei reuniuni de la Bruxelles, oficiali americani au informat NATO privind operațiunea militară care a dus la uciderea lui Qassem Soleimani. 

Miniștrii europeni de externe se reunesc în ședință extraordinară vineri 10 ianuarie la Bruxelles pentru a dezbate acest subiect, dar pe agenda lor se află de asemenea Libia și Siria. 

Iar noul șef al diplomației europene, Josep Borell, un personaj greu de luat în serios în aceste zile, i-a adresat ministrului de externe iranian Mohammad Javad Zarif invitația „personală” de a veni la Bruxelles. 

Presa europeană vede aici o gafă făcută de UE față de linia diplomației americane, dupa ce presedintele Trump s-a plâns deja de mica susținere pe care europenii o arată în dosarul iranian. 

Dar UE a fost dintotdeauna deschisă dialogului cu Teheran, Borell de altfel spune că dorește prezervarea acordului de la Viena din 2015 relativ la nuclearul iranian. UE a fost precaută si privind sancțiunile împotriva Iranului – asta din motive economice- și a găsit recent unele modalități de a-l conturna.