Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Note informative CIA, decembrie 1989: Oamenii lui Ceaușescu se integrează fără probleme în noua structură de putere

cia_azi.png

Sursa imaginii: 
cia.gov

Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) a declasificat parțial la sfârșitul anului trecut peste 100 de note informative transmise în perioada februarie 1989- martie 1990 în legătură cu situația din țările din Estul Europei, inclusiv România, în timpul și imediat după căderea comunismului.

Într-o astfel de notă, referitoare la evenimentele din România, datată 28 decembrie 1989, se precizează:

”Reprezentanți ai aripii dure din regimul Ceaușescu se integrează cu succes în noua structură de putere, respectiv Frontul Salvării Naționale, ceea ce stârnește scepticismul populației...

Fostul prim ministru, Ilie Verdeț, care este căsătorit cu sora lui Nicolae Ceaușescu, a fost numit în Consiliul Provizoriu, organul executiv al Frontului.

Generalul Iulian Vlad, consilier al lui Ceaușescu și fost șef al Securității, a fost numit Ministru al Apărării. Vlad le-a cerut foștilor subordonați să înceteze lupta, după ce mulți din aceștia s-au predat Armatei deja în 23 decembrie.

Fostul premier Constantin Dăscălescu, cunoscut pentru programul său de distrugere a satelor, este un apropiat atât al lui Verdeț cât și al lui Vlad....”

Informatorii CIA notează de asemenea, în data de 2 ianuarie 1990, că, la presiunea populației, Iliescu a acceptat legalizarea tuturor partidelor politice ”poate mai repede decât el însuși ar fi dorit”, dar FSN, care păstrează controlul absolut asupra mijloacelor mass-media, va avea prima șansă la alegerile programte pentru luna aprilie.

În nota din 11 ianuarie informatorii CIA notează că noul regim are șanse să treacă cu bine iarna, în condițiile în care dispune de rezervele valutare necesare pentru importurile de energie din Uniunea Sovietică și Orientul Mijlociu.

Nota conține și observația că partidele de opoziție au cerut în repetate rânduri amânarea alegerilor programate în aprilie, pentru a se putea organiza și a putea avea acces corect la organele mass media, dar liderii FSN amână un răspuns ferm, Iliescu fiind în principiu de acord cu o amânare de maximum o lună, în timp ce Petre Roman susține ferm organizarea de alegeri în aprilie, nu mai târziu.

O observație foarte interesantă este făcută de observatorii CIA în nota din 29 decembrie 1989:

”Partidul Comunist Român, care avea cca 3,8 milioane de mebri, practic s-a dezintegrat odată cu revolta împotriva lui Ceaușescu. Chiar dacă încearcă să reintre pe scena politică cu un alt nume și o altă retorică, nu sunt șanse să reușească. Un mic grup de membri ai PCR au cerut organizarea de urgență a unui Congres al partidului în care să se decidă ca toate valorile PCR să fie transferate către noul FSN, dar FSN s-a distanțat de acești comuniști, indicând că nu au nevoie de nimic de la ei”

Se pune totuși întrebarea: cum e posibil să te distanțezi tu, partid nou, revoluționar etc, de un alt partid ai cărui membri marcanți, precum Ilie Verdeț sau Iulian Vlad, îi primești cu brațele deschise în structurile tale de conducere? Și, mai ales, cum de informatorul CIA ia de bună această ”distanțare”, așa cum reiese din formularea informației pe care o livrează?