Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


”Statele Unite sunt pregătite de pace cu toţi cei care o vor” - reacția lui Donald Trump la atacul Iranului

Procesul de destituire al președintelui Donald Trump începe marți în Senatul de la Washington

După evenimentele dramatice ale ultimelor zile, asasinarea generalului  Soleimani și riposta Teheranului cu rachete balistice lansate asupra a două instalații militare din Irak care găzduiesc personal  american, președintele Trump a încercat ieri să calmeze situația într-un discurs către națiune. Șeful Casei Albe a anunțat o nouă rundă de sancțiuni economice asupra Iran-ului, dar a reamintit că Statele Unite nu doresc război, ci un nou acord, cuprinzător, formulat și negociat în parteneriat cu celelalte mari puteri.

Corespondență din SUA de la Radu Tudor:

Nimic nou în discursul trumpian de ieri, auzit, cu puține ajustări, și la ONU în ultimii doi ani, și oricând se ivește ocazia în campania sa permanentă de realegere.

"Ostilitarea Iran-ului a crescut substanțial după semnarea prostescului acord nuclear. Rachetele care s-au abătut alaltăieri asupra forțelor noastre și celor aliate  au fost construite cu banii puși la dispoziție de Administrația Obama. Acel acord plin de hibe stă oricum să expire. Teheran-ul trebuie să renunțe la ambițîi nucleare și s-o termine cu sponsorizarea terorismului".

Nici în această ieșire solemnă la rampă, cu o alocuțiune ce se presupunea destinată întregii națiuni, ocupantul Casei Albe nu și-a putut stăpâni reflexul de a-și blama predecesorul,  de a-l "bălăcări încă o dată pe Obama", ca să preluăm formularea deputatului Democrat Jimmy Gomez.

Înaintea lui Obama, vinovată a fost practic întreaga lume.

"De prea multă vreme, mai exact din 1979, națiunile lumii au tolerat comportamentul destabilizator, distructiv al Iranului în zona medio-orientală și dincolo de ea. Așa nu mai merge. Programul lor de înarmare nucleară amenință lumea civilizată, ceea ce-i intolerabil".

Trecut cu vederea a fost faptul că "națiunile" invocate de liderul de la Casă Albă, marile puteri, exact asta au încercat cu tratatul de monitorizare și control pe care Trump l-a repudiat, unilateral, în 2018, înlocuindu-l cu măsuri punitive în serie și postura agresivă care a dus, în dinamică irepresibilă a loviturii și ripostei militare, la evenimentele dramatice ale ultimei săptămâni.

"Criza prin care am trecut a fost rezultatul unei enorme erori, neprovocate, din partea lui Trump. Nu există nici o amenințare iminentă din partea Iran-ului, nimic nou de luni de zile. Ne aflăm, pur și simplu, pe o spirală a agresivitățîi escaladate prin voia președintelui după abandonarea tratatului nuclear cu Iran-ul", reamintea fostul ministru adjunct de externe Richard Stengel, conform căruia  după decizia americană de a-l scoate din joc pe influentul general Qasem Soleimani, ambii lideri în conflict sunt puși, din cauza capriciului trumpian, în situația de a trebui să execute  "complicatul  act de echilibristică de a părea duri în interior dar rezonabili în exteriorul țărilor lor respective".

După discurs, oficialități ale Administrației au urcat dealul Capitoliului pentru a le oferi parlamentarilor, în spatele ușilor închise și cu amănunte confidențiale, motivele ordinului de asasinare a lui Soleimani.

"Nimic specific despre loc, timp, tip de amenințare, doar că s-a bazat pe dovezi credibile. Fără detalii despre natura informațiilor. Precum mulți alți americani, deputații continuă să se întrebe de ce acum, de ce a ales Trump acest moment pentru a da ordinul", preciza Anthony Brown în numele colegilor săi Democrați. 

Ce urmează în acest joc periculos este marele subiect de speculație al acestor ore.

"A sosit momentul ca Marea Britanie, Germania, Franța, Rusia și China să privească adevărul în față, să se îndepărteze de ruinele vechiului acord nuclear și să ni se alăture în găsirea unei noi formule, care să întărească siguranța și pacea în lume.///Cer de asemenea NATO-ului să se implice mult mai mult în rezolvarea problemelor medio-orientale", sublinia ocupantul Casei Albe. Pentru Democratul de New York Gregory Meeks, președintele operează într-un vid al improvizației și apoi îi "târăște pe aliați în dezastrul pe care el însuși l-a creat".  Tipic pentru această epocă de hiper-partizanat și patimi electorale, unde unii Democrați văd haos Republicanii constată, cu un grad invidiabil de consens vecin cu unanimitatea, claritate de cristal și clarviziune strategică.

"Acest ultim baraj de rachete arată, clar, de ce orice nou acord cu Iran-ul trebuie să includă armamentul balistic și sponsorizarea terorismului. Asta-i strategia, n-are nimic complicat, vrem ca Iran-ul să acționeze ca o țară normală", limpezea senatorul Marco Rubio, iar Lindsey Graham, fanatic al cauzei trumpiene, rezumă demersul Administrației ca "un efort de a-și atinge pașnic obiectivele aplicând, în același timp, maximă presiune cu o componentă militară".

"Statele Unite vor impune imediat o nouă rundă de sancțiuni economice extrem de aspre și va continua să-și evalueze opțiunile de zăgăzuire a agresiunii iraniene. Sancțiunile vor rămâne în efect până când Iran-ul își schimbă comportamentul", anunța Donald Trump în discursul de ieri.

Beligeranța Washington-Teheran nu dă semne că se va disipa curând. 5.500 de americani în uniformă sunt expuși paramilitarilor de obediență iraniană în Irak, aproape 13.000 în Afganistan, câteva sute în Siria, ca să nu mai pomenim de grosul efectivelor, desfășurate în monarhiile Golfului Persic.  Trump a invocat ieri noua independență petro-gazeiferă a Statelor Unite, dar nisipurile Orientului sunt greu de scuturat, date fiind angajamentele vechi și magnetismul crizelor noi, ce nu cunosc pauză.

"Să sperăm că pentru ambele părți criza acestor zile va fi, literalmente, ultima ieșire dinantea tunelului. Atât Iran-ul cât și Statele Unite au multe cărți în mână. Ayatollah-ul Khamenei a folosit o formulă care m-a surprins, că atacul cu rachete a fost doar o "palmă" trasă Americii, că vor urma alte acțiuni, mai serioase. Avem, pe de altă parte, indicii că această secvență s-a încheiat", constata, optimist poate, fostul comandant-suprem NATO, amiralul James Stavridis.