Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


De ce ziua de 22 ianuarie este importantă pentru întreaga Europă

pe_22_ianuarie_1963_generalul_charles_de_gaulle_si_cancelarul_konrad_adenauer_semnau_tratatul_de_la_elysee.jpg

Pe 22 ianuarie 1963, generalul Charles de Gaulle si cancelarul Konrad Adenauer semnau Tratatul de la Elysée
Pe 22 ianuarie 1963, generalul Charles de Gaulle și cancelarul Konrad Adenauer semnau Tratatul de la Elysée
Sursa imaginii: 
AFP/Archives

La 22 ianuarie 1963 președintele Franței, Charles de Gaullle și cancelarul federal al Republicii Federale Germane, Konrad Adenauer, semnau Tratatul de la Elysée. De atunci, această dată a rămas cunoscută drept Ziua Franco-Germană.

Momentul a pecetluit reconcilierea deplină între cele două popoare, la mai puțin de două decenii de la  sfârșitul celui de-al doilea război mondial, care opusese cele două națiuni.

Și nu fusese deloc prima confruntare franco-germană. Cele două țări fuseseră adversare în primul război mondial și, mai devreme, în războiul franco-german de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Era perioada de început a construcției europene, iar Parisul și Bonn-ul – capitala de atunci a Germaniei de Vest – conveneau să lucreze împreună la consolidarea acestui mare proiect, din care astăzi și Românie este parte.

Un amănunt interesant: părțile au convenit atunci nu doar să realizeze o strânsă cooperare politică și să se consulte reciproc în toate chestiunile importante. S-a mers și la nivelul oamenilor, mai ales la cei tineri. Astfel că, aproape opt milioane și jumătate de tineri, de o parte și de alta a Rinului, au avut ocazia să studieze o vreme în țara vecină.

O experiență care a ajutat la cunoașterea mai bună a celor două națiuni și la lăsarea în urmă a tensiunilor. A fost, dacă vreți, o foarte bună repetiție pentru deschiderea extraordinară pe care libera circulație avea să o ofere, în timp, tuturor cetățenilor europeni. Și de care ne bucurăm și noi astăzi. A fost un fel de Erasmus și un Schengen avant-la-lettre.

Cooperarea franco-germană a mers mai departe în deceniile următoare și a constituit piatra de temelie a marilor transformări pe care Europa avea să le cunoască. De la aderarea unor noi membri în anii 1980 și 1990 la Tratatul de la Maastricht și constituirea proiectului politic european. De la adoptarea monedei euro și până la marea extindere în Europa Centrală și de Est.

Anul trecut, tot la 22 ianuarie, președintele Franței, Emmanuel Macron și cancelara germană Angela Merkel au semnat un nou tratat. S-a întâmplat la Aachen, orașul german situat nu departe de granița cu Franța, capitala lui Carol cel Mare, oraș socotit de mulți drept inima Europei.

La Aachen, Franța și Germania au decis să "ridice relațiile pe o noua treaptă", pregătind astfel împreună o reformă a Uniunii Europene.

Acest nou pas înainte făcut de Franța și Germania reprezintă și o declaratie împotriva populismului și naționalismului în creștere în Europa. Un mesaj că Franța și Germania rămân unite în fața amenințării.

De altfel, e de remarcat că anul trecut, Tratatul de la Aachen a fost primit de partea extremei drepte cu un val de acuzații de trădare și cu o campanie de dezinformare – de exemplu că Franța va ceda Alsacia și Lorena, iar Germania va plăti din propriile buzunare pentru înarmarea Franței.

Dacă Parisul și Berlinul, cu istoria lor comună atât de tumultoasă și plină de episoade întunecate, răspund împreună provocărilor care stau astăzi în fața Europei, atunci acesta este un bun exemplu pentru toți. Arată că orice divergență între țările și națiunile europene poate fi depășită prin dialog și cunoaștere, dar mai ales prin promovarea libertăților.

Iar cei care încearcă să adâncească diviziunile nu fac decât să pună în pericol libertatea oamenilor și să crească pericolul confruntării.

Istoria franco-germană ne oferă această lecție. Și dacă astăzi cele două națiuni sunt mână în mână, atunci ziua de 22 ianuarie este importantă pentru întreaga Europă.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Eurocronica lui Ovidiu Nahoi din 22 ianuarie 2020