Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pagina de istorie: Constantin Prezan, mareșalul care a luptat pentru România în trei războaie

prezan1.jpg

Mareșalul Constantin Prezan
Image source: 
Revista România Culturală

În 27 ianuarie 1861 se năștea unul dintre comandanții cei mai prestigioși din istoria Armatei Regale Române. Este vorba de mareșalul Constantin Prezan, care a luptat pentru România în trei războaie.

Constantin Prezan a venit pe lume într-o familie cu origini franceze. S-a născut în localitatea Butimanu. A studiat în satul natal, apoi la o școală dedicată fiilor de militari, întemeiată la Iași. A devenit apoi elev al Școlii Militare de Infanterie și Cavalerie, care oferea o dublă specializare absolvenților săi.

Constantin Prezan s-a dovedit foarte înzestrat pentru arma numită geniu. De aceea, atunci când Regele Carol I a decis înființarea Școlii Speciale de Artilerie și Geniu, Constantin Prezan a fost trimis să se specializeze în cadrul acestei școli. A devenit ofițer al Armatei Regale Române, iar pentru că dovedise calități deosebite, a fost trimis să studieze în Franța, unde a obținut și brevetul de stat major. Consecvent și serios, a avansat în carieră, iar în 1896 a fost numit în Statul Major al Armatei Regale Române. De asemenea, a primit și însărcinarea de adjutant al Principelui Moștenitor Ferdinand, iar soția sa a devenit doamnă de onoare a Principesei Maria a României.

A primit apoi diferite funcții de comandă, atât în cadrul unor unități militare, cât și în cadrul Statului Major. Și-a cumpărat o moșie și un conac în satul vasluian Schinetea și s-a îndrăgostit de Moldova. Din 1901, a primit funcții de comandă în cadrul unor unități staționate în această parte a țării. A fost avansat la gradul de general. A luat parte la campania din Bulgaria, din Cel de-al Doilea Război Balcanic, campanie în urma căreia România a primit Cadrilaterul.

În anul 1914, era deja general de divizie și comanda un corp de armată din nordul Moldovei. În anul 1916, o dată cu intrarea României în război, a fost numit comandant al Armatei de Nord. Avea sub comandă aproape 108.000 de soldați. Armata de Nord a protejat granița României cu Austro-Ungaria, apoi a luat parte la ofensiva din Transilvania. Succesele obținute pe front i-au adus transferul la comanda Armatei I, care avea misiunea de a apăra Bucureștiul.

Deși înfrântă în bătălia pentru București, armata comandată de Constantin Prezan a luptat cu atât de mult eroism, încât comandantul ei a primit șefia Marelui Cartier General român.

Constantin Prezan a fost artizanul victoriilor românești din vara anului 1917. După semnarea armistițiului cu Puterile Centrale, a cerut pensionarea. A fost însă rechemat la șefia Marelui Cartier General după ce România a reintrat în război, în toamna lui 1918. Sub comanda sa, Armata Regală Română a luptat contra Republicii Sovietice Ungare și a ocupat Budapesta.

În 1920, ca urmare a păcii, Marele Cartier General s-a desființat, iar generalul Constantin Prezan a ieșit din nou la pensie. A rămas o personalitate respectată. În 1923, a devenit membru de onoare al Academiei Române. În 1929, Iuliu Maniu i-a propus să devină membru al Consiliului de Regență, dar Constantin Prezan a refuzat. A încercat, în 1930, să formeze un Guvern de uniune națională, după venirea pe tron a lui Carol al II-lea, dar a eșuat, așa că și-a depus mandatul. În acel an a primit rangul de mareșal și pe cel de senator de drept. A devenit și membru al Consiliului de Coroană. A refuzat în septembrie 1940 propunerea fostului său adjutant, Ion Antonescu, de a forma un guvern.

A murit în 1943, iar pe ultimul său drum a fost condus de Regele Mihai I.

 

Rămâneţi alături de noi la Pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 7.50 și de la 9.55 și după amiaza de la 15.07, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie

Pagina de istorie din 27 ianuarie 2020