Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pensiile speciale, eliminate de Parlament. Care e tactica PSD.

 Parlamentul a eliminat pensiile speciale. Măsura îi vizează pe deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționarii publici cu statut special, funcționarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic și consular, membrii Curții Constituționale, precum și personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă.

Militarii, polițiștii, sportivi, artiștii și jurnaliștii își mențin privilegiile. Legea urmează să meargă la promulgare la președintele Klaus IohannisDe precizat este că magistrații au anunțat că vor contesta legea la CCR și există șanse mari ca aceasta să fie declarată neconstituțională.

La RFI politologul Cristian Pîrvulescu explică mai întâi cum a fost votata aceasta lege de parlamentarii social-democrați, cei care au introdus conceptul de pensie specială: “Este o incercare de schimbare de imagine. Au înțeles că nu este sustenabilă ideea pensiilor speciale, mai cu seama pentru parlamentari. Dar, nu trebuie să credem că este altceva decât o simplă repliere tactică, în așteptarea moțiunii de cenzură, o justificare în plus pentru a putea obține un sprijin cât mai larg, în cazul în care moțiunea de cenzură va ajunge să fie votată în Parlament după asumarea răspunderii Guvernului….Oricum, la modul general, discutăm despre o operațiune politică, într-un an electoral. Pentru că trebuie totul privit în raport cu obiectivele electorale. Avem sigur alegeri locale în mai și s-ar putea să avem alegeri anticipate și până atunci vom avea această opțiune electoralistă a partidelor.”

Potrivit Digi 24, peste 9000 de foști magistrați, grefieri, diplomați, piloți, parlamentari și angajați ai Curții de Conturi încasează, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice, pensii speciale. Asta pe lângă cei peste 150.000 de foști militari, angajați ai Ministerului de Interne sau ai serviciilor secrete care beneficiază de astfel de pensii de serviciu, dar care nu sunt vizați de proiectul aflat pe masa Parlamentului.

 

 

 
Politologul Cristian Pirvulescu