Să nu uităm, totuși, că Tony Blair ne-a adus primul ”invitația” pentru Europa...

A fost atunci, pentru România, un punct de inflexiune, care a marcat, simbolic, ieșirea din deșertul tranziției anilor 1990 și intrarea într-un adevărat crescendo economic, social, civilizațional și strategic. De la ridicarea vizelor la aderarea la NATO și la Uniunea Europeană. De la 23% din media europeană la capitolul PIB/locuitor în 2000 la peste 60% azi și un Produs Intern Brut de peste patru ori mai mare. Va rămâne așadar în istorie faptul că marea și mult dorita veste a deschiderii porților Europei pentru România a venit din partea premierului Marii Britanii.

Pentru unii comentatori, marea extindere a Uniunii Europene spre fostele state comuniste din Est din 2004, cu epilogul ei româno-bulgar din 2007, a fost în bună măsură inspirată chiar de Marea Britanie. Și aceasta în ideea de a mai dilua cumva din puterea în creștere a tandemului franco-german.

Dacă a fost așa, înseamnă că, în cele din urmă, britanicii au fost victimele propriului succes. În 2009, noul Tratat European, Tratatul Lisabona, vorbea, chiar în preambulul său, despre o Uniune tot mai strânsă. Tandemul franco-german a rămas ceea ce se numește ”nucleul dur” al Uniunii, iar divorțul care se oficializează azi îi întărește poziția.

Apoi, România avea să ajungă din nou în legătură directă cu Marea Britanie, la câțiva ani de la aderare. Londra, alături de alte state-membre, a menținut până la termenul maxim posibil restricțiile pe piața muncii pentru români și bulgari. Iar acest termen expira la 1 ianuarie 2014.

Cu un an înainte, presa tabloidă din Marea Britanie intrase deja în febră și anunța că hoardele de români și bulgari vor invada insula, cu milioanele, începând chiar din 1 ianuarie 2014.

Unii jurnaliști britanici au venit în România și au descins în cele mai sărace și marginalizate comunități, astfel încât amenințarea să pară maximă. Diplomația română a protestat când a fost cazul, a încercat să prezinte propria versiune, dar fără succes.

În acea zi, de 1 ianuarie 2014, doar un singur român avea să fie surprins de jurnaliști la aeroport, dar după aceea, numărul românilor plecați să lucreze în Marea Britanie a crescut vertiginos, depășind pragul de 400.000.

Cât a contat acea campanile furibundă și îndelungată a tabloidelor împotriva românilor și bulgarilor în economia votului din 23 iunie 2016, de părăsire a Uniunii Europene, e greu de cuantificat. Dar putem estima că o câtime din ceea ce a făcut ca balanța să se incline în favoarea Brexitului a venit de aici.

Situația celor peste 400.000 de români – alături, bineînțeles, de cei circa un million de polonezi – a constituit o nucă tare în negocierea acordului de retragere și încă va mai fi așa, în negocierilor privind viitoarea relație comercială.

Iată, așadar, o relație româno-britanică mijlocită de Uniunea Europeană plină de nuanțe și de subtilități. Iar această relație, într-un fel sau altul, va continua.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica