
Politică
Ministrul Culturii: Înscrierea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, reluată
Iulian Bulai Rosia Montana UNESCO.jpg

„În urma analizei şi consultărilor am luat decizia ca înscrierea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO să fie reluată. Notificarea va fi depusă azi”, a spus ministrul Bogdan Gheorghiu, într-o conferință de presă desfăşurată la sediul ministerului Culturii. Acesta a adăugat că decizia a fost luată împreună cu premierul Ludovic Orban.
"Am decis să nu amânăm acest demers, chiar dacă termenul final este 1 februarie 2021, și asta nu doar pentru că este o prioritate asumată prin programul de guvernare al PNL, ci mai ales pentru că datoria Ministerului Culturii este să apere interesele patrimoniului cultural național. Țin să precizez că decizia a fost luată printr-o strânsă comunicare și consultare cu premierul României, domnul Ludovic Orban", a punctat ministrul.
Gheorghiu a precizat că săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire cu primarul localității Roșia Montană, în cadrul căreia se vor discuta coordonatele unui program specific de susținere și asistență tehnică în zonă.