Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


MAE cere Londrei măsuri pentru descurajarea manifestărilor xenofobe

Ministerul de Externe reacționează cu privire la informațiile conform cărora două firme românești din Londra au primit scrisori anonime cu conținut xenofob. Ministrul Bogdan Aurescu a semnalat situația, prin Ambasada României la Londra, Ministerului britanic de externe și conducerii poliției metropolitane londoneze, cu solicitarea de a clarifica aceste incidente și de a lua ”măsurile care se impun pentru a preveni și sancționa orice formă de manifestare xenofobă la adresa cetățenilor români prezenți în Marea Britanie”.

Cazul a fost adus și la cunoștința Reprezentanței Comisiei Europene în Marea Britanie, ”având în vedere importanța pe care Uniunea Europeană o acordă principiului nediscriminării și protejării drepturilor cetățenilor europeni”.

”Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm orice formă de manifestare xenofobă și discriminatorie și, în egală măsură, încurajează cetățenii români care s-ar putea regăsi în astfel de situații, sau care au cunoștință de astfel de situații, să informeze atât Ambasada României la Londra, cât și autoritățile britanice competente, pentru a putea fi luate măsurile care se impun”, se arată într-un comunicat al MAE.