Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Distrugerea Dresdei. Despre manipularea unei tragedii (Der Spiegel)

dresda.jpg

Orașul german Dresda după bombardamentul din 13-15 februarie 1945
Image source: 
Wikipedia

La 75 de ani de la bombardamentele aliaților asupra orașului german Dresda din 13-15 februarie 1945, revista germană Der Spiegel face o amplă analiză asupra efectelor acestei tragedii, inclusiv asupra modului în care aceasta este folosită, din ce în ce mai intens, ca element de propagandă al noilor forțe de dreapta care se dezvoltă în Germania în ultimii ani:

După război marea majoritate a germanilor părea să fi reușit să internalizeze durerea vinovăției Germaniei și să recunoască că distrugerea Dresdei a fost o consecință a acestei vinovății. Concluzia logică născută din această abordare a istoriei celui de-al Doilea Război Mondial a fost clară: Fără naziști. Fără război. Niciodată.

De atunci însă semnificația evenimentului a fost în mod constant deturnată de extremiștii de dreapta, pentru a-i înfățișa pe locuitorii din Dresda drept victimele „terorii” anglo-americane, exact cum a făcut ministrul propagandei nazist, Joseph Goebbels, în ultimele luni ale războiului.

La sfârșitul mileniului trecut un grup de dreapta a cerut organizarea unui marș în memoria victimelor, protest care a devenit ulterior unul tradițional. Potrivit autorităților, manifestațiile s-au transformat în „unul dintre cele mai importante evenimente extremiste de dreapta din Germania”. În 2009, au fost 6.500 de participanți, ceea ce a transformat-o într-una dintre cele mai mari adunări naziste din Europa.

Dar populația tăcută a Dresdei a stat deoparte, știind că povestea trebuie spusă până la capăt. Mai exact că Dresda nu a fost la fel de nevinovată pe cât extremiștii de dreapta vor să se creadă.

Istoricul Mike Schmeitzner subliniază că orașul era încă din 1935 o cetate a socialismului național din statul Saxonia, cu 20.000 de funcționari politici. Mai mult, „igiena rasială” era deja introdusă ca obiect de studiu universitar la Dresda până în 1920, spune Schmeitzner.

Fără crimele naziștilor, nu ar fi existat bombe și Dresda nu ar fi fost distrusă. Ceea ce înseamnă că cele două aniversări semnificative din primele săptămâni ale acestui an - aniversarea din 27 ianuarie a eliberării lagărului de la Auschwitz și comemorarea bombardamentului de la Dresda - sunt strâns legate.

Așa cum a făcut-o pentru aniversarea de la Auschwitz, președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, pregătește un discurs pentru a marca comemorarea de la Dresda. Provocarea, așa cum a fost și pentru președinții dinaintea sa, va fi aceea de a găsi tonul potrivit - recunoașterea suferinței victimelor, dar și a vinovăției Germaniei. Indiferent cum va suna, discursul său va fi doar o nouă rundă în lupta continuă pentru interpretarea istorică a ceea ce s-a întâmplat la Dresda.

Orașul era unul dintre cele mai frumoase din lume. În memoriile sale din copilărie, publicate sub titlul „Când eram un băiețel”, autorul Erich Kästner a scris despre orașul său natal: „Dacă știu să deosebesc ceea ce este frumos de ceea ce este rău și urât, este pentru că am avut norocul de a crește la Dresda. Nu a trebuit să învăț despre frumusețe din cărți, nici la școală și nici la universitate. Am putut să inhalez frumusețea în felul în care copiii unui pădurar respiră aerul pădurii".

 

„Prin Sodoma și Gomora”

După distrugerea orașului său iubit, același autor scria: „Ceea ce știam că era Dresda, acum nu mai există. Cineva se plimbă printre ruine, ca și cum ar merge în vis prin Sodoma și Gomora...”.

Mii de civili au murit sub grindina bombelor, este incontestabil. Tocmai de aceea sentimentul este atât de complex - durere legitimă combinată cu culpabilitate profundă. Rezultatul este o abordare la fel de complexă a doliului.

Această complexitate poate fi ilustrată folosind două exemple: cel al unui politician din partidul de extremă dreaptă Alternative for Germany (AfD) și cel al unui poet.

Pentru co-liderul AfD, Tino Chrupalla, 44 de ani, 13 februarie este o zi de o importanță majoră. "Nu trebuie să-mi notez în calendar. Această dată o port cu mine mereu", spune el, apăsând scurt mâna dreaptă pe inimă. Atât bunica, cât și tatăl său, care avea atunci doar 5 ani, au trăit pe viu bombardamentul și au supraviețuit doar pentru că s-au adăpostit sub un pod.

Chrupalla ar dori să se facă mai mult pentru rememorarea tragediei. "Este nevoie de un loc special de amintire în Dresda pentru a comemora victimele", spune el. Până acum, există doar o placă comemorativă. "Nu cred ca este suficient", spune Chrupalla, adăugând că nu intentionează să participe la evenimentul la care va vorbi Steinmeier. El suspectează că președintele Germaniei va folosi ceremonia pentru a ataca AfD.

Chrupalla se declară surprins că numărul victimelor a fost ajustat în scădere în ultimele decenii, specialiștii considerând acum că 25.000 de oameni au murit în urma tragediei. „Cred că au fost în jur de 100.000 de victime”, spune el, amintind că în 1948, un raport al Crucii Roșii vorbea de 278.000 de morți. „Bunica, tatăl meu și alți martori mi-au spus că străzile erau pline înainte de atac și că au fost munți de cadavre după acea noapte”, spune Chrupalla.

AfD și-a planificat propria ceremonie de comemorare, cu depunerea unei coroane de flori și un stand de informare organizat de partid, pentru a informa oamenii „despre adevăratele întâmplări din acea zi”, după cum spune Chrupalla.

 

Fantoma durerii

Dar și pentru poetul Durs Grünbein, care s-a născut la Dresda în 1962, bombardamentul este de asemenea, un eveniment major. A scris mai multe eseuri despre el și în 1992, a început un volum de poezie numit „Porțelan - Un poem pe căderea orașului meu”. Forțele de dreapta îl privesc însă ca pe un dușman.

”Aniversarea de 75 de ani nu va mai fi ca cea de la 70 de ani. În ultimii 5 ani ascensiunea forțelor de dreapta a schimbat situația din Germania”, spune el. În 2019 a susținut un discurs la Oxford despre relația pe care germanii o au cu istoria lor. Spune că a vrut să discute problema în fața unui public britanic, având în vedere că primele bombe, din 13 februarie 1945, au fost lansate de Royal Air Force.

A vorbit despre „durerea fantomă” pe care mulți oameni „din generațiile următoare”, precum el însuși, continuă să o simtă. ”E ca și cum aș putea simți frica bunicii mele, care zăcea, bolnavă de scarlatină, într-un spital din Dresda în timpul raidurilor”, povestește el. Iar afirmația următoare dezvăluie contrastul profund cu politicianul AfD Chrupalla: „Asta face cu atât mai dificil să accepți ca suferința noastră să fie instrumentalizată. Revizioniștii ne înfățișează propria noastră suferință prin prisma interpretării lor rău intenționate a istoriei”.

(...)

După bombardament corespondenților din țările neutre nu li s-a permis să viziteze Dresda, dar la doar câteva zile după atacurile aeriene, cifre fabuloase, lansate de echipa lui Goebbels, au început să circule în mediile de informare.

Succesul campaniei de propagandă a fost uluitor, după cum a stabilit istoricul Matthias Neutzner. Până în vara anului 1945, o parte semnificativă a publicului german și occidental era convinsă că au existat „câteva sute de mii de victime”. Asta ar fi însemnat mai multe victime decât cele de la detonarea bombei atomice din Hiroshima, unde 80.000 și-au pierdut viața în explozia inițială.

Un document falsificat pus în circulație de SS la 22 martie 1945, anunța o cifră provizorie de 202.040 de victime, totalul fiind estimat la 250.000. Mai târziu, însă, s-a constatat că cineva a adăugat un zero suplimentar la ambele numere.

Însă dezbaterea a continuat totuși. Bombardamentul a fost atât de intens încât multe persoane au fost incinerate fără urmă; în haosul de după bombardament, un număr imens de cadavre au fost îngropate în secret sau internate în ruine.

Până în 2004, primarul din Dresda, Ingolf Roßberg, a organizat mai multe dezbateri cu privire la numărul victimelor și la modul în care forțele de dreapta folosesc se folosesc de incertitudinea creată pentru a-și atinge propriile scopuri. El a numit o comisie de istorici sub conducerea lui Rolf-Dieter Müller, raportul final al grupului fiind emis șase ani mai târziu. Academicienii au urmat toate procedurile posibile în efortul lor de a găsi adevărul și chiar au identificat numele celor mai multe victime. Verdictul lor: Până la 25.000 de oameni au murit în atacurile aeriene de la Dresda din 13-15 februarie 1945. Este chiar acel număr pe care politicianul AfD Chrupalla îl contestă (...)”

Articolul integral aici: