
Politică
În vizită la uzina dezinformării patronată de Kremlin
evgheni_prigozhin.jpg

Este vorba despre o clădire cenușie cu trei etaje din Sankt Petersburg. Zi și noapte, sute de tineri stau aici în fața computerelor. Misiunea lor: să inunde rețelele sociale cu știri false. Aici își are sediul agenția oligarhului rus Evgheni Prigozhin, de 58 de ani, un apropiat al lui Putin.
Agenția are obiective mărețe, căci trebuie să se ridice la nivelul titlului de glorie pe care și l-a făcut, anume acela de a fi interferat în procesul electoral pentru alegerile prezidențiale din SUA din 2016 și apoi în alegerile pentru camera Reprezentanților, doi ani mai târziu.
Se estimează că agenții ruși ar fi postat zeci de mii de mesaje prin intermediul conturilor false, cu scopul de a influența decizia unui număr de 120 de milioane de alegători.
Cuvântul de ordine în această ”uzină a trollilor” este unul singur: Productivitate.
Mărturii ale unor foști recruți spun că un astfel de individ lucrează uneori 12 ore pe zi, cu o singură oră de pauză. Odată așezat în fața computerului, angajatul, cu un singur click, află tema cea mai populară la momentul respectiv.
Potrivit fișei postului el trebuie să posteze cel puțin 135 de comentarii pe zi, de 200 de semne fiecare. Nu se poate trișa, întrucât, până când lungimea minimă nu este atinsă, textul rămâne în roșu și există supraveghetori care urmăresc, peste umăr, ce face angajul respectiv.
Se lucrează în ritm alert, mai ales că salariile nu sunt mici (peste 1000 de euro pe lună), pentru un post care în fond nu necesită o calificare specială. În plus, se pot acorda și bonificații de 30%, pentru postările care primesc cele mai multe interacțiuni. Dar și amenzi, dacă punctul de vedere pro-rus nu are câștig de cauză, notează Le Point.