Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Avocatul Poporului atacă la CCR ordonanța de urgență pentru alegerile anticipate

Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională ordonanța de urgență 26/2020 privind alegerile anticipate. Documentul încalcă o serie de prevederi constituționale și nu respectă recomandările Comisiei de la Veneția în materie electorală, spune Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului atrage atenția că modalitatea de organizare a alegerilor pentru Parlamentul României nu poate fi legiferată pe calea ordonanței de urgență, fiind împotriva întregii arhitecturi constituționale (voinței Constituantei) ca modalitatea de alegere a organului „reprezentativ suprem al poporului român” să fie dată Guvernului prin delegare.

„Este necesar, așadar, ca modificările reglementărilor sistemului electoral să fie făcute prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare”, spune Avocatul Poporului.

Pe de altă parte, modificarea legislației în materie de alegeri parlamentare prin ordonanța de urgență survine cu aproximativ 10 luni înaintea mandatului noului parlament și la mai puțin de 9-10 luni până la organizarea la termen a următoarelor alegeri parlamentare. În eventualitatea organizării unor alegeri parlamentare anticipate, termenul este mult redus, la doar 3-4 luni. Astfel, Avocatul Poporului observă faptul că Guvernul nu respectă Codul bunelor practici în materie electorală, adoptat de Comisia de la Veneția, care recomandă, între altele, modificarea sistemelor de scrutin cu cel puțin un an înainte de alegeri.

Totodată, Avocatul Poporului „mai constată faptul că, prin ordonanţa de urgenţă susmenţionată s-a păstrat sistemul de vot pe liste judeţene de candidaţi, dar s-a acordat posibilitatea de exprimare a votului oriunde pe teritoriul ţării. Or, acest lucru era posibil doar concomitent cu modificarea sistemului electoral cu vot pe liste naţionale ale competitorilor electorali, ceea ce nu s-a realizat.”

„În fine, Avocatul Poporului atrage atenţia că în textul O.U.G. nr. 26/2020 există prevederi care afectează dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, deoarece posibilitatea cetăţenilor de a-şi exercita dreptul de vot la orice secţie de votare, indiferent de circumscripţia electorală, conduce inclusiv la distorsionarea rezultatelor alegerilor prin alterarea voinţei politice, exprimate prin vot, a cetăţenilor circumscripţiilor electorale, al căror număr stă la baza calculului normei de reprezentare, respectiv ale căror voturi ar trebui să asigure reprezentativitatea Parlamentului. Astfel, există posibilitatea teoretică ca un număr de voturi exprimate într-o circumscripţie electorală să fie mai mare decât numărul cetăţenilor rezidenţi, ajungându-se la situaţia în care norma de reprezentare va deveni ineficientă, fapt ce va determina lezarea dreptului de a fi ales al candidaţilor la alegerile parlamentare”, se precizează în comunicatul instituției.