Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iranul în criză, între protest și destin istoric--interviu cu Kevan Harris

iranul.png

Kevan Harris, profesor de Sociologie la Universitatea Statului California--Los Angeles

Kevan Harris predă sociologie la Universitatea Statului California--Los Angeles. Specialist în economia politică a sudului global, el este autorul cărții O REVOLUȚIE SOCIALĂ: Politică și Stat Asistențial în Iran, distinsă în 2018 de Asociația de Studii Medio-Orientale. Februarie este luna revoluției islamice de la Teheran care a triumfat acum 41 de ani,  luna alegerilor legislative care va marca probabil o radicalizare a regimului teocratic iranian. E un efect aproape inevitabil al tensiunilor crescânde cu Washington-ul, care a decis unilateral,  în mai 2018, să repudieze acordul nuclear semnat de Iran cu marile puteri.  

A fost decizia lui Donald Trump, care este obsedat de Iran, nu-l uită aproape niciodată în pronuntarile sale de politică externă, în care este invocată invariabil politică de "maximă presiune" economică menită a forță regimul de la Teheran să vină în genunchi la masă negocierilor nucleare. Pe de altă parte, Senatul a votat pe 13 februarie, cu 55 de voturi la 45, să îngrădească impulsurile războinice ale ocupantului Casei Albe, care, cu decizia de la 3 ianuarie de a-l elimina pe generalul Qasem Soleimani-- lider al Gărzii Revoluționare Islamice--ar fi putut declanșa un conflict regional cu consecințe greu de anticipat.  Președintele  Hassan Rouhani susținea recent că Trump nu vrea  război  pentru că i-ar "ruina" șansele de realegere, și că politica de "maximă presiune" economică a eșuat.  Este adevărat că în acest an electoral dosarul iranian a fost pus în sertar, dar asta nu rezolva mare lucru, și cu siguranță nu rezolva problemele de zi cu zi ale iranianului de rînd, a cărui viață sub sancțiunile impuse de Trump este din ce în ce mai dificilă.

Kevan Harris:  Sancțiunile își fac lucrarea în combinație cu politicile guvernului și criză de legitimitate.  De doi ani economia este în recesiune, cu o creștere negativă. Iran-ul nu-și poate vinde petrolul pe piață internățională, Banca Centrală și sistemul financiar  intern sunt înafara fluxurilor financiare mondiale. Prețurile au crescut în același interval de timp. În 2019, guvernul a încercat să mărească prețul benzinei și să transfere subsidiile către populație, dar a făcut-o cu atîta stingacie și opacitate încît a stîrnit mînie și proteste populare.

 

Rep.:  Ce loc ocupă aparatul militar iranian, partea sa cea mai mediatizată în primul rînd, Garda Revoluționară Islamică, în acest peisaj economic tulburat de sancțiuni?

 

Kevan Harris: Multe instituții ale sau asociate statului, precum și fundații,  dețin firme și fonduri de investiții care tranzacționează pe piață bursieră iraniană. Garda Revoluționară Islamică este una dintre aceste entități. Această stare de lucruri își are originea la sfîrșitul anilor 1980,  cînd bugetul statal era în deficit după încheierea războiului irano-irakian și li s-a cerut multora dintre aceste firme să se auto-finanțeze. Efectele acestei realități sunt ușor exagerate în afară Iran-ului, iar Gardienii Revoluției sunt cu deosebire vizați. Este însă adevărat că acest aspect al economiei iraniene a fost criticat de economiști și reformatori iranieni, în opinia cărora aceste activități nu sunt suficient de transparente și rentabile.

 

Rep.:  Evenimentele ultimelor două luni au scos în relief rolul forței Quds, unitate de elită a Gărzii,  care acționează în spațiul medio-oriental, direct sau prin formațiuni paramilitare shi'ițe locale. Care este rolul economic al acestei grupări, este ea și un vector al intereselor non-militare  iraniene?

 

Kevan Harris:  Probabil că forța Quds nu este o avangardă economică. În sudul Irak-ului,  multe orașe au fost re-construite și multe locuri de pelerinaj religios renovate de către firme iraniene de construcțîi  lucrînd cu materiale iraniene. Nu am informațîi că investițiile ar proveni dintr o sursă unică, de pildă Garda Revoluiei  Islamice. Multe rețele familiale sunt angajate în comerț și afaceri--unele dintre ele legate, fără îndoială, de  persoane din sfera militară. Asta a generat resentiment în rîndul irakienilor, în percepția cărora grosul profiturilor  reconstrucției se întoarce  în Iran.

 

Rep.:  Garda Revoluției Islamice, declarată de către Trump în aprilie trecut "organizație teroristă",  face parte din structura militară a statului iranian.  Care este istoricul și compoziția socială a acestei entități cu peste 120.000 de membri?

 

Kevan Harris:  Garda Revoluționară Islamică există de la revoluția din 1979. În acea epoca, membrii ei n-aveau prea multă experiență militară. Astăzi, organizația s-a profesionalizat, cu un sistem de evaluare a corpului ofiteresc și cu o selecție a membrilor pe baza de examene multiple; dacă le pici ajungi în entități mai puțîn prestigioase. Recrutarea se face în rîndul clasei mijlocii, nu în straturile cele mai sărace ale societățîi. Garda are o  universitate care oferă cursuri de istorie, filozofie, științe sociale, nu doar de tactică militară.

 

Rep.:  Ce rol îi este atribuit Gărzii în plan intern și regional?  A fost menționată recent în legătură cu protestele de stradă din Iran și Irak.

 

Kevan Harris:  Ayatollah-ul Khomeini, liderul revoluției din 1979 a spus în repetate rînduri că Garda n-ar trebui să se implice în politică internă. După protestele de la sfîrșitul anilor 1990 s-au inițiat o serie de reforme care au dat poliției misiunea de menținere a ordinii interioare. În ciuda acestei prevederi,  și preferinței unora din conducere de a nu acționa înlăuntrul țării, unii lideri ai Gărzii au înțeles să intervină, ocazional, pentru reprimarea protestelor de stradă.   În consecință, mulți iranieni consideră Garda un agent al represiunii interne.

 

Rep.:  În pofida acestui lucru, și a faptului că regimul teocratic de la Teheran este contestat, asasinarea generalului Soleimani, comandantul forței Quds, a provocat  enormă emoție și solidaritate patriotică  în rîndul populației. Care ar fi explicația acestui paradox?

 

Kevan Harris:  Iranienii în general își cunosc istoria, în orice caz o anume versiune a ei. Asasinarea generalului Soleimani pe pămînt irakian se încadrează în această versiune în care destinul Iran-ului este hotărît de puteri străine. Nu înseamnă că individul în cauza a fost iubit.  Este expresia unui șoc simbolic pentru mulți iranieni că oricine, inclusiv un lider înfățișat de mass-media internă ca fiind deasupra politicii și un salvator al națiunii, poate fi o țintă pentru o putere străină.

 

Toate interviurile realizate de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor:  https://www.rfi.ro/tag/interviu-sua

Ascultați aici interviul cu Kevan Harris, specialist în economia politică a sudului global