Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iran: Conservatorii favoriţi după închiderea birourilor de vot la alegerile legislative

iran-election_rfi.fr_.jpeg

Image source: 
RFI.fr (Reuters)

Cei 290 de parlamentari urmează să-şi înceapă activitatea în timp ce Iranul traversează o recesiune severă pe fondul tensiunilor crescute între Teheran şi Washington. 

Iranienii au votat vineri pentru a-şi alege deputaţii într-un scrutin care ar urma să consacre întărirea conservatorilor, după ce mii de candidaţi reformatori şi moderaţi au fost excluşi de la scrutin de organismul iranian de supraveghere a alegerilor, potrivit AFP.

Birourile de vot s-au închis oficial la miezul nopţii, după nu mai puţin de cinci prelungiri succesive pentru a permite mai multor alegători să realizeze ceea ce liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a numit înainte de alegeri o datorie nu doar civică, ci şi "religioasă".

Potrivit agenţiei de presă Fars, apropiată ultraconservatorilor, participarea a fost de circa 40% la ora locală 18, oră la care birourile de vot ar fi trebuit să se închidă iniţial.

Rata oficială finală de participare ar urma să fie anunţată în cursul zilei de sâmbătă, iar rezultatele finale vor fi cunoscute abia duminică.

Cei 290 de parlamentari urmează să-şi înceapă activitatea în timp ce Iranul traversează o recesiune severă pe fondul tensiunilor crescute între Teheran şi Washington, notează agenţia franceză de presă.