Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mii de sirieni stau cu bagajele pregătite pentru Europa după ce Turcia renunță la paza frontierelor

Premierul bulgar Boiko Borisov se va întâlni luni cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, după ce grupuri de migranţi au sosit la frontierele Greciei şi ale Bulgariei în urma deciziei Turciei de a deschide frontierele pentru refugiaţii care doresc să plece către Europa, transmite Reuters. Și în Grecia, guvernul a avut déjà sâmbătă o reuniune de urgență pe această temă.

Borisov şi Erdogan au avut deja vineri o discuţie telefonică despre această nouă criză şi despre situaţia din Siria, unde în provincia Idlib 33 de soldaţi turci au fost ucişi într-un atac aerian al trupelor siriene. ''Suntem îngrijoraţi că grănicerii turci s-au retras de la graniţă'', a declarat premierul Borisov, citat de agenţia BTA, preluată de Agerpres, vorbind despre migranţi care se adună în zona oraşului turc Edirne, situat în apropierea frontierei Turciei cu Bulgaria şi Grecia.



Bulgaria a consolidat măsurile de protecţie la graniţa turcă, desfăşurând efective ale armatei şi jandarmeriei pentru a opri migranţii care ar putea încerca să treacă frontiera terestră, o atenţie sporită fiind acordată şi frontierei maritime.



Şi Grecia a consolidat aceste măsuri la frontierele sale terestre şi maritime, premierul Kyriakos Mitsotakis promiţând că ''nicio intrare ilegală nu va fi tolerată''. Potrivit Reuters, la punctul de trecere a frontierei Pazarkule grupuri de migranţi care au încercat să intre în Grecia au fost opriţi de gardurile de sârmă ghimpată şi de grenadele fumigene lansate de poliţiştii greci.

Grecia a împiedicat 4.000 de migranţi să intre 'ilegal' din Turcia pe teritoriul său, a declarat după reuniunea de urgență purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Stelios Petsas. ”Grecia s-a confruntat vineri  cu o tentativă organizată, de masă şi ilegală de violare a frontierelor noastre, dar a depăşit-o”, a afirmat purtătorul de cuvânt. ”Ne-am apărat frontierele şi pe cele ale Europei”, a adăugat el, la scurt timp după ce Turcia a anunţat că va lăsa deschise graniţele pentru migranţi spre Europa.

Tot sâmbătă, într-un discurs la Istanbul, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că Turcia va lăsa frontierele deschise pentru a permite trecerea migranţilor, şi a reproşat Uniunii Europene că nu ajută suficient Ankara. ”Nu vom închide porţile”, a spus preşedintele turc, afirmând că 18.000 de migranţi au trecut frontiera pentru a ajunge în Europa, începând de vineri, o cifră imposibil de confirmat.

La Istanbul, un migrant sirian intervievat de Reuters, în timp ce stătea la coadă pentru a urca într-un autobuz care să-l ducă spre frontiera greacă, spune că în Turcia nu găseşte de lucru şi doreşte să ajungă în Europa, de preferat în Germania. ''Am am aflat de la televizor'' despre decizia Turciei de a deschide graniţele, afirmă un alt migrant, un afgan în vârstă de 16 ani înghesuit împreună cu alţi migranţi într-un taxi ce urma să plece de asemenea spre graniţa deschisă de preşedintele Erdogan.

Directorul de comunicare al acestuia din urmă, Fahrettin Altun, a declarat agenţiei Anadolu, citată de DPA, că Turcia şi-a relaxat eforturile de stăvilire a valului migrator întrucât nu a primit suficient sprijin internaţional şi prin urmare ''nu a avut de ales''. Turciei îi mai rămăsese o sigură opţiune ''în contextul în care a fost lăsată singură să găzduiască refugiaţii şi să combată terorismul'', susţine oficialul turc.

Aproximativ 3,7 milioane de refugiaţi se află în prezent în Turcia, majoritatea sirieni, care sunt ''acum bineveniţi să plece către UE'', după cum a declarat un oficial turc care a anunţat decizia deschiderii graniţelor turce pentru migranţii ce doresc să ajungă în Europa. UE a reacţionat cerând Turciei să respecte acordul din anul 2016 prin care Ankara s-a angajat să stăvilească valul migrator în schimbul unui ajutor financiar din partea blocului comunitar.