Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Migrația: UE se apără prin toate mijloacele „legale”

1c723455-ff19-a141-9f07-ef0931ee1239.jpg

JHA 4 martie 2020
Miniștrii de interne UE confirmă: Europa este o fortăreață
Sursa imaginii: 
European Union 2020

Polemica stârnită de gestiunea migranților de la frontiera greco-turcă ar trebui să se stingă: miniștrii de interne ai UE au decis miercuri seara, 4 martie, la Bruxelles ca masurile luate să fie în concordanță cu „legile internaționale”. Dar cuvinte precum „scutul” Europei, cum a fost denumită Grecia și bănuiala că armata greacă trage cu gloanțe de cauciuc în migranți rămân îngrijorătoare.

Imposibil de aflat la Bruxelles cum se apără Grecia de migranți, Comisia Europeană spune că îi aparține Atenei să își aleagă modul de a se proteja.

Chestiunea gloanțelor de cauciuc nu a apărut la reuniunea miniștrilor de interne, aceștia au subliniat totuși că UE „va lua toate masurile necesare pentru a se proteja, respectând dreptul internațional”.

Santajul Turciei asupra Europei nu este numit ca atare, dar miniștrii au declarat că resping cu tărie acțiunile Ankarei. 

In rest, Grecia este ajutată acum material să apere Europa, dar este ea un „scut” și deci este Europa o fortăreața?

La aceste întrebări, comisarul european al promovării stilului de viață european, grecul Margaritis Schinas spune că poate termenul grec „aspida”, folosit de el însuși marți la frontiera greacă- turcă, a fost prost interpretat. 

Cu toate acestea și oricâte nuanțe vrem să-i găsim, aspida greacă folosește acum drept pavăză în calea migranților. 

Cât despre Grecia, aceasta împreună cu Bulgaria caută să-i distribuie pe migranții eventuali care ar putea totuși intra din nou pe teritoriul său. Iar ministrul grec al migrației Michelis Chrissochoidis a declarat la Bruxelles că spera ca Turcia să se întoarcă rapid la „metode mai ortodoxe”. 

 

 
Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghisan