Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pagina de istorie: Clujenii onorează memoria uneia dintre cele mai curajoase doamne din istoria României, Doina Cornea

doina-cornea-1.jpg

În luna femeii, clujenii onorează memoria uneia dintre cele mai curajoase doamne din istoria României: Doina Cornea.
În luna femeii, clujenii onorează memoria uneia dintre cele mai curajoase doamne din istoria României: Doina Cornea.
Image source: 
Revista 22

În acest sfârșit de săptămână, în sala Auditorium Maximum din Cluj, va avea loc un concert prin intermediul căruia fiul Doinei Cornea, luptătorul anticomunist Leontin Iuhas, vrea să strângă suma necesară pentru înființarea unei fundații și a unui muzeu memorial.

Doina Cornea s-a născut în 30 mai 1929, în Brașov. A studiat italiana și franceza la universitatea din Cluj, iar apoi a devenit profesoară de franceză la Zalău, unde s-a căsătorit cu un avocat. În 1958, a revenit la Cluj, ca asistentă universitară la catedra de limba franceză. În 1965, în timp ce se afla în Franța, și-a dat seama cât de anormal era regimul comunist din România, precum și oprimarea la care erau supuși românii. S-a hotărât să acționeze pentru a reda românilor dreptul la libertate. Doina Cornea nu a fost dizidentă, ci luptătoare anticomunistă, spune fiul ei, Leontin Iuhas.

Mai întâi, a realizat samizdate, scrieri difuzate prin grupurile de prieteni, apoi a început să trimită posturilor de radio din Occident scrisori în care denunța oroarea regimului comunist. Radio Europa Liberă i-a difuzat prima scrisoare și, din greșeală, i-a dezvăluit numele. Redactorii de radio credeau că Doina Cornea este un pseudonim. Au urmat arestări, bătăi, interogatorii nesfârșite, concedierea de la universitate, precum și presiuni interminabile. Doina Cornea nu s-a lăsat intimidată. A continuat să ceară libertăți civice, scoaterea Bisericii Greco-Catolice din catacombe și s-a solidarizat cu muncitorii din Brașov, după ce, în 1987, aceștia au protestat împotriva comunismului. În 1989, a devenit simbolul Revoluției de la Cluj. Curajul Doinei Cornea a fost unul excepțional. Meritele sale au fost recunoscute de Sfântul Ioan-Paul al II-lea, de Regele Mihai I sau de Franța, care i-au oferit decorații prestigioase. În anul 1990, a demisionat din Consiliul Frontului Salvării Naționale, care încerca să confiște Revoluția anticomunistă. Doina Cornea a militat pentru buna înțelegere între diferitele etnii și pentru democratizarea României până la finalul vieții. Acum, fiul ei, Leontin Iuhas, vrea să înființeze o fundație și un muzeu memorial.

Pentru a obține banii necesari, sâmbătă, Leontin Iuhas organizează un concert caritabil, în sala Auditorium Maximum din Cluj. De asemenea, în 24 martie, la București, va vinde la licitație unele dintre lucrurile care i-au aparținut Doinei Cornea. Printre acestea se numără ceasul ei de mână, biroul de scris, precum și unele dintre tablourile sale.

 

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.20, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie

În luna femeii, clujenii onorează memoria uneia dintre cele mai curajoase doamne din istoria României: Doina Cornea.