Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Vreți o Europă mai unită? Spuneți asta guvernelor

steaguri ue

Sursa imaginii: 
REUTERS/Francois Lenoir

Am ales pentru astăzi câteva fragmente dintr-un editorial al Serviciului European pentru Acțiuni Externe – ”ministerul de externe” al Uniunii Europene - publicat luni seara. Și vă propun ca, înainte de câteva comentarii succinte, să parcurgem câteva dintre ideile articolului. Așadar:

Criza nu este un război, dar este „asemănătoare războiului”, deoarece necesită mobilizarea și direcția resurselor la niveluri fără precedent.

Există o bătălie globală a narațiunilor în care calendarul este un factor crucial.

În ianuarie, tema dominantă era o criză locală în provincia Hubei, agravată de acoperirea informațiilor cruciale de către oficialii regimului chinez. Europa a trimis o mulțime de echipamente medicale pentru a ajuta autoritățile chineze, copleșite la acea vreme. De atunci, China a redus infecțiile - iar acum trimite echipamente și medici în Europa, așa cum fac și alții.

China apasă agresiv mesajul că, spre deosebire de SUA, este un partener responsabil și de încredere. Și am văzut și încercări de a discredita UE.

Există o componentă geo-politică, incluzând o luptă pentru influență prin „politica generozității”.

Punerea în comun a resurselor pentru a lucra la tratamente și la un vaccin. Limitarea daunelor economice prin coordonarea măsurilor de stimulare fiscală și monetară și menținerea deschisă a comerțului cu bunuri. Colaborarea la redeschiderea frontierelor atunci când oamenii de știință ne spun că putem face asta. Și combaterea campaniilor de dezinformare on-line.

În timp ce nevoile sunt mari la noi acasă, UE ar trebui să fie, de asemenea, gata să îi ajute pe ceilalți. Gândiți-vă doar la taberele de refugiați din Siria și ce s-ar întâmpla dacă epidemia ar izbucni acolo. Africa este o preocupare majoră. Distanțarea socială și traiul în izolare sunt cu mult mai dificile în zonele urbane dens populate din Africa.

În alte locuri, țări precum Venezuela sau Iran s-ar putea prăbuși fără sprijinul nostru.

Ar trebui să ne amintim, de asemenea, că niciuna din celelalte probleme pe care ne-am concentrat înainte de criză nu a dispărut. De fapt, s-ar putea să se înrăutățească. Ca europeni, deja navigam într-o lume cu tensiuni geo-politice în creștere, în special între SUA și China. Și aici, riscul este că epidemia va amplifica tendințele preexistente.

În general, sarcina pentru UE este de a sfida criticii și de a demonstra în termeni foarte concreți că este eficientă și responsabilă în timp de criză. Jean Monnet scria în memoriile sale că „Europa se va forja în crize și va fi suma soluțiilor adoptate pentru aceste crize”.

Acestea ar fi câteva dintre ideile principale ale comunicării diplomației europene, care arată că există, totuși, o înțelegere a provocării și o anumită viziune.

Într-adevăr, instituțiile europene s-au mișcat cu o anumită întârziere în această criză, dar nu trebuie să uităm un lucru: în domenii precum sănătatea, care constituie apanajul statelor membre, Bruxelles nu poate face mai mult decât fiecare guvern în parte. Nu poate transfera de la un stat la altul nici fonduri, nici echipamente medicale. Nu are voie să facă asta. Și se vede treaba că nici nu poate obliga statele membre să lase granițele interne deschise. Uniunea este, totuși, o organizație de state suverane.

Așadar, dacă vrem, totuși, ca Europa să acționeze mai coerent, poate ar trebui să le spunem asta guvernelor noastre. Și să le presăm să acționeze în comun.

Dar câte dintre guvernele conduse de politicieni populiști vor fi de acord? Aceasta-i întrebarea.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Eurocronica din 25 martie 2020