Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tătaru: Spitalele aflate în subordinea autorităților locale trec sub coordonarea MS

Ministrul Sănătății a făcut, vineri  noi precizări în legătură cu evoluția situației COVID-19 în România. Acesta a anunțat, printre altele, că toate spitalele aflate în subordinea autorităților locale vor trece sub coordonarea Ministerului Sănătății, dar și că se pregătesc investiții în spitalele suport care vor prelua pacienți cu noul coronavirus.

"Guvernul României a decis ca, pe perioada pandemiei, toate unitățile sanitare care se aflau în subordinea autorităților administrației publice locale să fie transferate în coordonarea Ministerului Sănătății. Va fi transferată inclusiv activitatea de numire sau revocare a persoanelor care ocupă funcții de conducere.", a anunțat, vineri, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. În Capitală, de exemplu, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.) are în prezent un număr de 19 unități sanitare în subordine.

Nelu Tătaru a recunoscut că sistemul sanitar are multe lipsuri, de la personal la aparatură, și a anunțat că, în următoarea perioada, se vor face angajări atât la Direcțiile de Sănătate Publică, cât și la Serviciile de Ambulanță.Tătaru a mai anunțat că Guvernul României a alocat Ministerului Sănătății fonduri în valoare de 350 milioane lei pentru suplimentarea bugetului programelor de monitorizare, tratament și îngrijire a pacienților critici. "Din această sumă, peste 209 milioane de lei am direcționat către secțiile de Terapie Intensivă din  132 de unități sanitare pentru achiziția medicamentelor, reactivilor, a materialelor sanitare, consumabilelor, kiturilor pentru monitorizare, soluții perfuzabile, antibiotice necesare îngrijirii pacienților critici. În calitate de ministru al Sănătății am semnat filele de buget în valoare de peste 19 milioane de euro pentru 13 institute și spitale județene în vederea achiziției de aparatură medicală și echipamente de comunicații în urgență (sistem de detecție Real Time PCR , sistem automat de pregătire a probelor, ventilatoare de înaltă performanță etc). Alte 39 milioane de euro vor urma să fie repartizate în zilele următoare. Pregătim investiții și  în spitalele suport.", a mai spus ministrul Sănătății. 

Peste 160 de spitale din toată țara, printre care și 44 de maternități, au fost desemnate de către ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ca unități de suport pentru pacienții cu coronavirus. Acestea vor trata persoanele care au nevoie de îngrijiri medicale și pentru alte boli. Lista cu spitalele de suport pentru pacienții COVID – 19 pozitiv care necesită tratament și pentru patologii specifice (ex afecțiuni cardiace, ortopedice, etc) a fost aprobată prin ordin al ministrului.

În ultimele 24 de ore au fost confirmate 445 de noi cazuri de COVID-19. În total, în România s-au înregistrat 3.183 de cazuri de infectare și 122 de decese. 267 de oameni s-au vindecat.