Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Despre solidaritate în momente de criză

solidaritate.jpg

Image source: 
pixabay.com

De la izbucnirea crizei coronavirusului, un cuvânt a ajuns să fie foarte des folosit. Este vorba despre ”solidaritate”. Vorbim despre solidaritate cu oamenii aflați în prima linie a bătăliei contra inamicului invizibil. Vorbim despre solidaritate internațională, despre solidaritate la nivel european sau, dimpotrivă, despre lipsa ei.

Dar poate vorbi toată lumea, în același fel, despre solidaritate? Sau, din contră, s-a ajuns ca termenul să fie instrumentat în funcție de convingeri și chiar interese?

Să vorbim despre solidaritatea europeană. Chiar Uniunea Europeană se întemeiază pe solidaritatea dintre popoarele sale – asta scrie chiar în preambului Tratatului Uniunii.

Pentru cei care i-au pus bazele, în anii 1950, cuvântul ”solidaritate” avea un sens cât se poate de practic. Acesta a fost liantul care a făcut construcția să reziste, într-o Europă devastată de război, confruntată cu numeroase lipsuri și aflată sub amenințarea Uniunii Sovietice.

Astăzi, în contextul epidemiei – probabil cea mai grea încercare pentru Europa de după război – se vorbește din nou despre solidaritate. Statele membre au început să se sprijine reciproc, Comisia a deblocat sute și sute de miliarde de euro, inclusiv pentru sprijinirea unor regiuni care nu fac parte din Uniune, precum Balcanii de Vest sau statele din vecinătatea estică, printre care Republica Moldova.

Mulți au criticat însă lipsa de solidaritate în primele zile ale crizei, atunci când a predominat egoismul național, când, luate pe nepregătite, surprinse de amploarea epidemiei, statele membre parcă au uitat că fac parte din aceeași familie. Și aceasta a fost o realitate demnă de a fi deplânsă și criticată.

Am observat, totuși, că printre criticii cei mai vehemenți se numără voci publice care acum câțiva ani, în timpul crizei refugiaților, nici nu voiau să audă de solidaritate.

Mulți vor sări imediat să spună că nu e același lucru. Ba da, pentru că este vorba – ați ghicit ! – despre solidaritate. Atunci când, spre exemplu, serviciile publice din Italia, Grecia sau Spania de-abia mai puteau face față afluxului de refugiați care veneau pe mare. Exact solidaritatea a lipsit și atunci, și acum, în prima parte a epidemiei.

Și acum, despre o altfel de viziune asupra solidarității, de natură internă. Așa cum au existat nenumărate dovezi de solidaritate, am putut vedea și destule dovezi de egoism – lideri locali, publicații sau comunități locale care au respins crearea de centre de carantină pe teritoriile lor – nu-i vrem la noi, să meargă la alții.

Am auzit, chiar la postul nostru de radio, o directoare de spital care refuza primirea pacienților infectați. Am difuzat înregistrarea nu pentru că am susține o astfel de atitudine, ci pentru că este o realitate.

Și iarăși, vorbim despre solidaritate. Nu doar Uniunea Europeană se bazează pe ea, ci și statele naționale. Solidaritate între cetățeni, între localități, între regiuni.

Și atunci, cum să pretindem solidaritate europeană când nu ne-o putem oferi între noi?

Dar poate că această încercare va avea darul de a ne ajuta să privim altfel conceptul de solidaritate, la nivel național și european.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

 
Eurocronica din 6 aprilie 2020