Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ordonanța Militară nr.10 | Zborurile rămân suspendate spre mai multe state, printre care Italia, Spania și Marea Britanie

marcel_vela.jpg

Marcel Vela, ministrul de Interne

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat luni cea de-a 10-a ordonanță militară . Pe teritoriul României au fost confirmate 11.339 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, iar 3.141 au fost declarate vindecate și externate. Până acum 631 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.Președintele Klaus Iohannis a anunțat o nouă ordonanță militară care urmează să fie adoptată luni, în așa fel încât regula potrivit căreia persoanele peste 65 de ani pot ieși doar între orele 11-13 să fie relaxată.

Ministrul de Interne, Marcel Vela: 

  • Încep prezentarea ordonanței militare nr.10

  • Obligațiile respectate acum conduc in viitor la normalitate

  • O veste bună pentru vârstnicii peste 65 de ani. Circulația e permisă în afara locuinței în următoarele situații: indiferent de intervalul orar, pot circula pentru: deplasare în interes profesional, dacă au nevoie de asistență medicală, realizarea de activități agricole, pentru nevoile animalelor de companie. Este nevoie de declarație pe proprie răspundere

  • Magazinele își vor organiza programul de lucru pentru a asigura cu prioritate accesul persoanelor peste 65 de ani în intervalul 7-11 și de la 19-22

  • Am prevăzut că persoanele peste 65 de ani pot circula : de la 7 la 11 și de la 19 la 22, pentru: deplasarea de asigurări de bunuri, deplasarea din motive justificate

  • Legat de suspendarea unor zboruri: am decis să prelungim măsura suspendării zborurile spre și dinspre Spania pentru 14 zile, începând cu data de 28 aprilie

  • Am decis să prelungim măsura suspendării zborurile spre Austria, Belgia, SUA, Marea Britanie, Olanda, Turcia și Iran, din data de 2 mai până spre 14 mai

  • Am decis să prelungim măsura suspendării zborurile spre și dinspre Italia începând cu data de 3 mai și va fi valabilă până pe 14 mai

  • Am decis să prelungim măsura suspendării zborurile spre și dinspre Germania și Franța 

  • Relaxarea după 15 mai va fi graduală. Știu că se apropie 1 mai, vremea e frumoasă. Dar e timpul să ne analizăm prioritățile: sănătatea noastră, a familiei, a celor apropiați

 

Ordonanța Militară nr. 10 poate fi consultată integral AICI.