Pagina de istorie: Cardinalul Richelieu, între mit și realitate istorică

Armand du Plessis a venit pe lume într-o familie din mica nobilime franceză. Tatăl său era militar, iar mama sa era fiica unui jurist renumit în epocă. La vârsta de doar cinci ani, Armand du Plessis a rămas orfan, pentru că tatăl său a fost ucis în războaiele religioase dintre catolici și protestanți.

Familia sa avea multe datorii, care au fost plătite cu ajutorul Familiei Regale a Franței. Familia du Plessis a primit și o feudă: Luçon. Fratele cel mare al lui Armand du Plessis a preluat funcția de șef al casei sale. Fratele mijlociu era destinat unei cariere ecleziastice. Mama sa dorea să îl vadă episcop, însă el a preferat să se călugărească și să rămână simplu monah. În aceste condiții, Armand du Plessis, care se pregătea să devină militar, a fost nevoit să renunțe la ambițiile sale și să devină cleric. El studiase filosofia la Colegiul Navarra din Paris, apoi a studiat teologia.

A fost hirotonit preot, iar în anul 1608 a primit hirotonirea ca episcop al diecezei de Luçon, care se suprapunea aproape perfect peste feuda familiei sale. În 1614, Armand du Plessis a devenit reprezentantul clerului din Poitou în adunarea Stărilor Generale. Tânărul episcop a impresionat-o pe regina Maria de Medici, care era regenta fiului ei minor, Ludovic al XIII-lea.

În 1616, Maria de Medici l-a chemat pe tânărul episcop de Luçon la curtea regală, apoi i-a încredințat funcția de secretar de stat responsabil cu politica externă și cu războiul. Însă, în 1681, regele Ludovic al XIII-lea l-a înlăturat din funcția de secretar de stat, ca o consecință a conflictului cu mama sa, Maria de Medici. Armand du Plessis a mediat împăcarea dintre regina-mamă și Ludovic al XIII-lea. Episcopul de Luçon a revenit în grațiile regale.

A primit titlul de marchiz de Chillou, iar în 1622, la rugămintea regelui Franței, Papa Grigore al XV-lea i-a oferit demnitatea de  cardinal. Din 1624, Armand du Plessis a devenit ministru al Franței, iar din 1629 a devenit și președintele Consiliului de Miniștri. În 1631 a primit titlul de duce de Richelieu, iar în 1634 a devenit și duce de Fronsac.

În plan intern, cardinalul de Richelieu a urmărit centralizarea puterii regale. Pentru aceasta, a pornit un nou război cu protestanții francezi, susținuți de Anglia, care aveau propria lor administrație și propriile lor armate feudale. În plan extern, ducele de Richelieu a urmărit slăbirea hegemoniei Habsburgilor, care domneau în Spania și peste imperiul ei colonial, peste Austria, Cehia, Burgundia și Țările de Jos și erau și conducătorii Imperiului Romano-German. Cardinalul de Richelieu și-a atins ambele obiective, chiar dacă, pentru aceasta, s-a aliat cu principii protestanți germani împotriva Habsburgilor.

În 1642, starea sa de sănătate s-a deteriorat. Cu puțin timp înainte de moarte, și-a numit succesorul; cardinalul Jules Mazarin.

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 7.55 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.20, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie