Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Coronavirus UK: Amenda pentru încălcarea restricțiilor crește la £100

amenzi_uk.jpg

Poliție Londra
Poliția va putea administra amenzi mai mari celor care nu respectă restricțiile Coronavirus
Image source: 
Sky News

Amenzile pentru încălcarea reglementărilor Coronavirus vor fi majorate de la 60 la 100 de lire sterline (114 Euro, 552 lei) pentru prima infracțiune în conformitate cu planurile de reducere a condițiilor decarantină stabilite de prim ministrul britanic Boris Johnson.

Plata amenzii în termen de 14 zile va reduce suma la 50 de lire sterline, față de 30 de lire actualmente. Cantumul maxim al amenzii pentru recidiviști va fi majorat de la 960 la 3200 de lire. Salariul mediu lunar brut în UK este de circa 2200 de lire. 

"Regulile privind distanțarea socială trebuie respectate și pentru a aplica aceste reguli, vom mări amenzile pentru minoritatea care le încalcă”, a declarat duminică premierul Johnson.

Conform Regulamentului de protecție a sănătății, oamenii pot fi amendați pentru că au ieșit afară fără "o scuză rezonabilă”.

Pub-urile, cafenelele și restaurantele pot fi, de asemenea, penalizate pentru vânzarea de alimente și băuturi pentru consum în propriul spațiu.

Poliția a emis peste 9000 de amenzi în Anglia și Țara Galilor în prima lună după ce noua lege a intrat în vigoare pe 26 martie.

Cu toate acestea, numărul amenzilor a fost cu mult mai mic decât zecile de mii de amenzi impuse în Franța și Italia.

Oficialitățile au declarat că sancțiunile au fost utilizate ca "ultimă soluție” doar atunci când oamenii refuză să respecte regulile în mod voluntar.

Modificările anunțate de Boris Johnson se aplică numai Angliei, deși celelalte provincii - Scoția, Țara Galilor, Irlanda de Nord - pot alege să modifice propriile reglementări într-un mod similar.

Majorarea amenzilor survine concomitent cu publicarea de către guvern a unui document care enunță pașii de relaxare a măsurilor restrictive impuse pe 23 martie.