Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Agricultura nu mai e o prioritate pentru UE

eueueeu.jpg

Image source: 
pixabay.com

Agricultura nu mai este de mult o prioritate pentru UE, în ciuda bugetului încă robust și a declarațiilor de bună intenție. Această veche politică comună care stă de fapt la baza solidarității UE și-i servește drept exemplu, a fost lăsată în paragină în ultimii 20 de ani.

Au trecut vremurile când subvențiile la hectar acordate pe baze istorice și susținerile robuste ale pieței defineau în mare Europa comunitară. 

La fel, până la jumătatea anilor 2000 discuțiile agricole de la Bruxelles atrăgeau atenția presei într-un mod deosebit. Orice ziarist care se afla în post la Bruxelles la acea vreme își amintește de maratoanele agricole din 1999, 2002 și 2004.

Acela a fost de fapt momentul în care , prin extinderea spre est și necesitatea de a-şii revizui subvențiile și ajutoarele de piață, agricultura UE și-a pierdut inexplicabil și toată strălucirea. Iar instituțiile UE - chiar și Parlamentul European – spun că au făcut din agricultură o prioritate, fără ca acest lucru să fie adevărat. 

Un exemplu grăitor în acest sens este dispariția cotelor de lapte în 2015, măsură aprobată la Bruxelles de statele membre în 2008, la propunerea Comisiei Europene și cu acordul Parlamentului European. Aceasta rămâne poate cea mai proastă, cea mai nedocumentată și cea nepotrivită măsură luată vreodată de UE în materie de agricultură. Ea a dus la o criză fără precedent și care pare să nu aibă soluție. 

Cât despre diferitele anunțuri de presă ale Comisiei Europene privind susținerea agricultorilor și a agriculturii, acestea sunt de ani și ani exclusiv măsuri cosmetice, venite în caz de criză de obicei prea târziu și cu mijloace prea modeste. 

S-ar zice că toți experții au dispărut de pe piață și că cei care ar fi trebuit să pună în slujba Europei cunoștințele lor suferă brusc de amnezie. 

Ultimul anunț nu este o excepție: în plină criză provocată de pandemie, Comisia anunță activarea unor mecanisme zise „excepționale” ca ajutorul material pentru stocarea produselor nevândute. Unele state membre ca România, Belgia și Franța spun că au cerut asta Comisiei și dau de înțeles că nu s-ar fi făcut dacă nu o cereau. 

Şi tot în plină criză, sindicatele franceze deplâng acordurile comerciale internaționale negociate de Comisia Europeană în detrimentul unei părți din agricultorii europeni. Ultimul vizat de sindicate este acordul cu Mexicul care , se tem ele, va inunda piața europeană cu carne de vită. Ce-i drept însă, chiar și sindicatele sunt de acord că totuși acordul va fi benefic viticultorilor europeni prin exporturile prevăzute. 

În fine, dacă aruncăm o privire la compoziția Direcției Generale Agricultură a Comisiei Europene și la calitatea comisarilor europeni remarcăm, la fel, că de fapt pentru UE acest subiect contează din ce în ce mai puţin. 

Funcționarii care alcătuiesc direcția generală provin din societatea civilă sau sunt foști sindicaliști, lobbiști sau în fine foști  funcționari naționali. Prin forța lucrurilor,  opiniile lor privind un dosar sau altul diverg total. Din această cacofonie de păreri și de viziuni, se naște adesea o confuzie gravă care urcă până la cabinetul comisarului de resort. A fost cazul dispariției cotelor de lapte. 

Şi cine este comisarul agriculturii? Pentru moment, funcția este ocupată de polonezul Janusz Wojciechovski, propulsat aici anul trecut din greșeală, o persoană ale cărei aptitudini intelectuale sunt puse sub semnul întrebării de toți cei care au avut până acum de-a face cu el la Bruxelles. 

Surse din statele membre și din Parlamentul European ne-au mărturisit că în repetate rânduri s-au găsit în incapacitatea de a comunica cu Wojciechovski în limba polonă sau în orice altă limbă. 

Din păcate, el nu este singurul care lasă își perplex anturajul. Înaintea sa, versatul om politic irlandez Phil Hogan a petrecut cinci ani în Comisia Europeană interesându-se doar de soarta agriculturii irlandeze. Înaintea acestuia, Dacian Cioloș și-a prestat funcţia cu profesionalism – ducând la bun sfârșit și reforma din 2014 – dar el nu a marcat durabil agricultura europeană. 

De fapt, din 2004, când își sfârșea mandatul austriacul Franz Fischler, executivul de la Bruxelles nu a mai reușit să graveze în spiritul european necesitatea prezervării agriculturii ca pe una din politicile fundamentale ale Europei de care depinde hrana cetățenilor săi.