Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ludovic Orban reacționează după poza viralizată în online: Este făcută de ziua mea de naştere. Este reală. Dacă am greșit, plătesc amenda

Cabinet Orban

Image source: 
Facebook / Eugen Orlando Teodorovici

Orban explică povestea fotografiei de la Guvern: "Era ziua mea. Dacă am greşit plătesc amenda", a declarat premierul pentru Mediafax.

Pe reţelele de socializare circulă o fotografie în care Ludovic Orban este imortalizat, în biroul său, alături de mai mulţi miniştri. În fotografie premierul, alături de cei care îl acompaniază, fumează şi consumă băuturi alcoolice.

Premierul a explicat pentru Libertatea că întâlnirea a avut loc pe 25 mai, seara, în biroul său. “Muncisem toată ziua, în ziua mea de naştere, iar ei au venit să îmi facă o surpriză. După ora 17:30-18:00, au venit la mine mai mulţi colegi care se şi văd în poză. Mai erau trei care nu se văd în poză. I-am servit, cum este normal, cu un pahar de ceva. Am stat de vorbă şi i-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, nu am făcut nimic rău.”

Ludovic Orban a revinit apoi cu clarificări pentru Mediafax în privinţa controversatei fotografii. Aceasta a ajuns în atenția publică după ce a fost postată pe Facebook întâi de Cristian Vasilcoiu consilierul al fostului ministru al muncii, Olguța Vasilescu și apoi preluată de fostul ministru al Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici.



Premierul a precizat că poza a fost făcută cu ocazia zilei sale de naşte şi că dacă este nevoie, va plăti amenda pentru că a fumat într-un spaţiu închis.

„Este o poză de ziua mea, după ora 15 că eram cu mai mulţi colegi de-ai mei, mi-au făcut o surpriză şi au venit să-mi ureze la mulţi ani. După ce au venit i-am servit, vedeţi că sunt farfurii pe masă. I-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, de whiskey. Faptul că nu purtam mască se datora în primul rând faptului că eram după ce mâncasem şi îi servisem pe colegi cum e firesc ", a declarat premierul Ludovic Orban, vineri seară, pentru MEDIAFAX.

Cât despre faptul că se fuma în interiorul Guvernului, Ludovic Orban îşi recunoaşte greşeala şi plăteşte amenda dacă e nevoie.

„Sunt fumător. Mi se întâmplă să fumez. Era o ocazie de ziua mea, la care am avut nişte invitaţi şi la care am permis să se fumeze. Recunosc. Asta este. Dacă e nevoie plătesc amenda, nu mă dau în lături. Greşeala e umană. Ni se întâmplă multor", a spus Orban.

Ce amendă riscă premierul Ludovic Orban, după ce a fumat în biroul său

După ce a fost surprins fumând în biroul său, premierul Orban riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei. Aceeaşi sancţiune o riscă şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, surprins cu un trabuc în mână.

Potrivit Legii 15/2016, sacţiunea contravenţională poate fi aplicată de poliţişti, jandarmi sau reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

În plus, fumatul la locul de muncă, în alte locuri decât cele special amenajate, poate atrage şi sancţiuni disciplinare din partea angajatorului, sancţiuni care pleacă de la un avertisment scris şi pot ajunge la diminuarea salariului şi chiar încheierea raporturilor de muncă.