Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Trump atacă Curtea Penală Internațională : cine nu este cu noi e împotriva noastră

Președintele American a șocat printr-unul din déjà faimoasele sale ordine executive : de această dată a dispus sancțiuni economice împotriva celor care sunt implicați în ancheta Curții Penale Internaționale privind activitățile trupelor americane în Afganistan. De pe margine, Trump a fost aplaudat furtunos de către premierul israelian Benjamin Netanyahu. Lea Berzuc…

Preşedintele Donald Trump a emis joi ordinul executiv împotriva persoanelor implicate în investigaţia Curţii Penale Internaţionale asupra eventualelor crime de război comise de forţele americane în Afganistan, unde nu de puține ori civilii au căzut pradă în special atacurilor cu drone. Potrivit France Presse, este vorba despre o ripostă directă la decizia în apel luată în martie de jurisdicţia de la Haga de a autoriza deschiderea unei anchete pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii. Ordinul îl autorizează pe secretarul de stat Mike Pompeo, în urma consultărilor cu secretarul trezoreriei Steven Mnuchin, să îngheţe bunurile din SUA ale angajaţilor CPI implicaţi în anchetă dar și pe ale celor care ajută Curtea Penală Internațională în investigații sau să aducă în fața justiției cetățeni americani, fără consimțământul Statelor Unite.

De asemenea, ordinul îi permite lui Pompeo să interzică intrarea în SUA a persoanelor vizate, precum și a familiilor lor. Nici Pompeo, nici secretarul Apărării, Mark Esper, consilierul de securitate națională Robert O´Brien și procurorul general William Barr nu au acceptat întrebări din partea reporterilor.

Un oficial de rang înalt al administraţiei Trump a declarat însă, fără a furniza amănunte, că investigaţia CPI „este impulsionată de o organizaţie cu integritate dubioasă" şi a spus că și Rusia are un rol. „În pofida apelurilor repetate ale SUA şi ale aliaţilor noştri în favoarea unei reforme, Curtea Penală Internaţională nu a făcut nimic pentru a se reforma şi continuă să desfăşoare anchete motivate politic împotriva noastră sau a aliaţilor noştri, printre care şi Israel", a precizat acesta. „Avem motive să credem că există corupţie şi conduită profesională neadecvată la cele mai înalte niveluri ale biroului procurorului CPI, care pun sub semnul întrebării integritatea acestei investigaţii asupra personalului american", a mai spus oficialul citat.

Trump a criticat în mod repetat CPI, cu sediul la Haga, instanţă înfiinţată pentru a judeca crime de război, de genocid şi crime împotriva umanităţii. Curtea are jurisdicţie numai dacă un stat nu doreşte sau este incapabil să judece aceste atrocităţi.
Afganistanul este membru al CPI, deşi autorităţile de la Kabul susţin că orice crime de război trebuie judecate la nivel local. SUA nu au fost niciodată parte a CPI, înfiinţată în 2002. Administraţia Trump a impus deja interdicţii de călătorie şi alte sancţiuni împotriva angajaţilor CPI în urmă cu un an.

CPI a decis să declanşeze o investigaţie după ce ancheta preliminară a procurorilor din 2017 a identificat motive rezonabile pentru a crede că în Afganistan s-au comis crime de război şi că CPI are jurisdicţie. Curtea Penală Internațională nu a avut nicio reacție până acum.

În schimb, aliat de nădejde al lui Trump, premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat decizia preşedintelui SUA de a autoriza sancţiuni economice împotriva oricărui responsabil al Curţii Penale Internaţionale (CPI) implicat în ancheta asupra activităţilor forţelor americane în Afganistan. 'Această instanţă este politizată. Obsesia sa este lansarea unei vânători de vrăjitoare împotriva Israelului şi a Statelor Unite precum şi a altor democraţii care respectă drepturile omului. Dar această instanţă închide ochii atunci când este vorba de cei mai răi gropari ai drepturilor omului din lume, între care regimul terorist din Iran'', a declarat Netanyahu în cadrul unei conferinţe de presă.

În schimb, Ministrul olandez de externe, Stef Blok, a scris pe Twitter că a fost „foarte deranjat” de poziția americană, afirmând că națiunea sa susține CPI, pe care a descris-o drept „crucială în lupta împotriva impunității”.