Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Europa Plus: Cum poate fi desființat un partid politic?

europa-plus-articol.png

Image source: 
RFI România

Iată curajoasa întrebare a publicației online turcești huriyet.com.tr al cărui editorialist constată că partidul președintelui Erdogan a încălcat constituția țării și că, juridic vorbind, poate fi desființat ● În Georgia, autoritățile au arestat o persoană care se pregătea să lichideze un prezentator TV. Acesta îl criticase pe Vladimir Putin într-un mod foarte vulgar ● Mărcile de lux au înregistrat anul trecut vânzări record în Federația Rusă, iar un cunoscut antreprenor ucrainian spune că adaptarea este laitmotivul crizei provocată de coronavirus. Din pricina aceleiași crize, doar 40% din elevii moldoveni au participat la cursuri în timpul carantinei, lecțiile desfășurîndu-se online ● Azerbaidjanul vrea energie solară inclusiv pentru transportul public.

Cum poate fi, așadar, desființat un partid politic? Publicația online din Turcia, huriyet.com.tr, pune această întrebare referindu-se la partidul președintelui Erdogan, AKP. Editorialistul publică mai multe extrase din constituțiile Franței și Turciei privind funcționarea statului de drept și analizează felul în care acționează cele două țări în politică. Potrivit acestuia, partidul lui Edrogan poate fi desființat pentru că a încălcat constituția țării. Jurnalistul îi critică pe cei care cred că AKP trebuie să plece de la putere prin alegeri.

„Ei spun că ceea ce se alege, ar trebui să plece tot cu alegeri (!) Când, mai exact, regimurile totalitare au părăsit scena în urma voturilor numărate la la urne? Există exemple de acest fel? De ce există o Constituție atunci, de ce există o Curte Constituțională? Este o problemă juridică,” continuă jurnalistul.

„Așa că, acum! Eu sunt gata ! Să vorbim despre asta !” încheie editorialistul de la Huriyet.

 

ONG-uri: indignarea rusă față de cei care îl critică puternic pe Putin este scandaloasă

Publicația georgiană www.radiotavisupleba.ge redă textul unui grup de ONG-uri georgiene din Coaliția Euro-Atlantică, vis-a-vis de arestarea în țară a unui individ bănuit că punea la cale asasinatul unui jurnalist. Recent, prezentatorul tv, Giorgi Gabunia, l-a atacat dur și cu un limbaj vulgar pe Vladimir Putin și nu numai, cuvintele lui au jignit-o și pe mama premierului rus. Liderul cecen fidel lui Putin, Ramzan Kadyrov, i-a transmis prezentatorului că trebuie să cadă în genunchi și să-i ceară iertare premierului rus.

Săptămâna trecută, o televiziune georgiană anunța că persoana care urma să-l lichideze pe Gabunia a fost arestată și că operațiunea ar fi fost pusă la punct pe teritoriul Ucrainei, din Rusia și Cecenia. ONG-urile cer o anchetă transparentă a guvernului de la Tbilisi, spunând că Rusia dă o atenție exacerbată celor care îl critică puternic pe Putin.

Brandurile de lux au avut anul trecut vânzări record în Rusia

Site-ul www.rbc.ru scrie că anul trecut, Christian Dior a avut venituri de peste 1 miliard de ruble, (12,8 mil Euro, n.r.) în Rusia. Anul precedent, marca franceză câștigase 935 de milioane de ruble. Și alte mărci de lux au avut vânzări record în Rusia 2019, dar, față de anii dinainte, avansul luxului pe teritoriul rusesc pare să încetinească. Directoarea grupului Deloitte Retail și Retail și Distribution Services, explică creșterea mare din 2018, de exemplu, prin organizarea Cupei Mondiale de Fotbal.

Anul acesta, însă,  segmentul de lux al Rusiei, va fi în aceeași situație dificilă ca la nivel mondial. Motivul: coronavirusul. 85% din vânzările de articole de lux se fac în buticuri din Rusia, iar acestea au fost închise în timpul carantinei.

Criza a zguduit pe toată lumea. Leitmotivul acestei crize este adaptarea

Aceasta este concluzia omului de afaceri ucrainian, Andriy Khudo, unul dintre cei mai mari investitori în sectorul ospitalității ucrainian, grav atins și el de pandemie. Într-un interviu acordat publicației Vysokyi Zamok, acesta spune:

„Fie te transformi și te adaptezi, fie ești eliminat. Poate că această criză va pune capăt erei consumatorismului pentru că oamenii nu vor mai cheltui pe lucruri inutile. Consumatorii trebuie să devină mai raționali. Lumea intră într-o stare de transformare. Acum pare să existe o încercare de a aduce umanitatea online, iar acestea sunt provocări interesante. Cei cu o bază solidă și încredere vor supraviețui în afaceri,” crede antreprenorul ucrainian.

Cum funcționează învățământul online din Republica Moldova

Doar 40% din elevii moldoveni au participat la lecțiile online din perioada carantinei, iar din aceștia, un sfert nu și-au făcut temele date de profesori online, arată studiul „Învățământul general în mod online,” realizat de Institutul de Politici Publice din Republica Moldova.

Unimedia.info citează analiza și scrie: „s-a constatat că elevii, părinții și cadrele didactice și-au îmbunătățit substanțial abilitățile digitale, fapt ce a contribuit la diversificarea modalităților de interacțiune profesor-elev și școală-familie. De asemenea, societatea civilă a reușit să se implice mai activ în identificarea și soluționarea problemelor cu care se confruntă sistemul educațional, venind cu sugestii constructive de îmbunătățire.”

Azerbaidjanul vrea energie solară pe termen lung

„Guvernul din Azerbaidjan se bazează, pe termen lung, pe surse de energie regenerabilă și intenționează să-și crească producția de la 17% la 30%. Centralele solare vor constitui majoritatea instalațiilor de echipamente cu energie regenerabilă. Conform informațiilor Ministerului Energiei din Azerbaidjan, acest lucru va permite exportul a aproximativ 200 de milioane de metri cubi de gaz pe an,” spune Ilya Likhov, directorul general al companiei Neosun Energy din Rusia, intervievat de site-ul azer Report.

Omul de afaceri vorbește despre folosirea energiei solare în transportul public din Azerbaidjan, atât cel pe șine, cât și cel rutier, despre instalarea de panouri solare la stațile de autobuz, benzinării, semafoare și stâlpi de iluminat.

 

Au participat la realizarea Revistei Presei din Vecinătatea Estică și Orient:

Bahar Alieva, Azerbaidjan

Magda Purtskhvanidze, Georgia

Nikita Melnikov, Rusia

Omer Faruk, Turcia

Yosyp-Yuriy Harayda, Ucraina

Valeria Tamasciuc, Republica Modova

 

Toate articolele din seria Europa Plus: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus