Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Povestea soldaților africani care s-au sacrificat pentru Franța în al doilea război mondial

africani.png

Soldați africani după luptele de la Kub Kub, din timpul campaniei din Africa de Est, 20 februarie 1941
Image source: 
rfi.fr

Pentru a-i comemora pe soldații africani care au murit luptând pentru eliberarea Franței în timpul celui de-al doilea război mondial, ministerul francez al apărării a pregătit un raport prin care recomandă primarilor din toată țara să redenumească străzile și spații le publice cu numele a 100 de africani, citați pentru ”serviciile remarcabile” aduse Franței în timpul războiului.

"Redenumirea străzilor, piețelor și școlilor după numele unor luptători africani, va face ca acești soldați  să nu rămână necunoscuți", scrie Geneviève Darrieussecq, secretar de stat în Ministerul apărării în prefața raportului.

Trupele africane au fost „factori esențiali” în asigurarea libertății Franței, a adăugat Darrieussecq.

Raportul indică faptul că aproximativ 100.000 de nord-africani, precum și 70.000 de africani sub-saharieni au luptat în mai și iunie 1940, înainte ca Franța să cadă în mâinile naziștilor la 25 iunie 1940, recunoscând că au luptat în unele dintre cele mai violente bătălii.

„Spahii (regimente de cavalerie ușoară – n.r.) algerieni și marocani au fost sacrificați în La Horgne, soldați algerieni în Lille, infanteria tunisiană în Eure-et-Loir, infanteria marocană și senegaleză în Somme, Oise și Marne”, se arată în raport.

Unii bărbați din coloniile franceze africane s-au oferit voluntari după ce Franța a fost invadată de Germania nazistă în 1940, în timp ce alții au fost obligați să se înroleze. Peste 400.000 de soldați africani au luat parte la ofensiva Aliaților din sudul Franței, în august 1944 pentru eliberarea Toulonului și a Marsiliei.

"Amestecându-și sângele cu pământul nostru, au plătit scump în lupta împotriva nazismului", a spus Darrieussecq, în timpul prezentării raportului săptămâna trecută.

„Au murit pentru Franța, au murit pentru idealurile noastre, acești luptători merită recunoașterea deplină a națiunii”, a adăugat ea.

Soldați africani în timpul operațiunilor de debarcare a aliaților în Provence, Franța, 15 august 1944

100 de africani

Lista celor 100 de soldați este împărțită în trei părți de cercetătorii care au redactat raportul: africani care au luptat pentru Franța, o listă a soldaților senegalezi care au luptat la Chasselay în Franța și a treia, o categorie specială pentru „Companionii de Eliberare”- cei care au ajutat la eliberarea Franței aflată sub ocupația naziștilor.

Soldații prezentați în raport provin din 18 țări africane diferite, printre care Algeria, Tunisia, Maroc, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Guineea Conakry, Cote d’Ivoire, Benin, Niger, Senegal, Ciad, Sudan, Republica Centrafricană, Camerun, Gabon și Madagascar.

Unii au murit pe câmpurile de luptă din Africa de Nord sau din Franța; alții au fost răniți și au murit de tuberculoză în spitale; alții au supraviețuit, dar nu au fost recunoscuți.

Câțiva dintre cei 100 de soldați de top sunt deja cunoscuți în propriile țări, iar unii au fost decorați și recunoscuți de Franța, dar mulți au rămas în umbră, numele lor au fost uitate de istorie. Iată câteva nume din lista combatanților africani:

 

Charles și Jean-Baptiste N’Tchoréré, Gabon

Tatăl și fiul, Charles și Jean-Baptiste N’Tchoréré sunt bine cunoscuți în Gabon,- bătrânul decorat s-a oferit voluntar în septembrie 1939 și a condus batalionul al 2-lea al regimentului 53 de infanterie colonială mixtă din Somme. Deși a luptat cu  divizia a 7-a Panzer a generalului Irwin Rommel, zile întregi, el și oamenii săi au fost depășiți numeric, au rămas fără muniție și au fost nevoiți să se predea.

Germanii au început să separe prizonierii europeni de război de cei africani. N’Tchoréré a protestat, invocând Convenția de la Geneva și a fost împușcat în gât la 7 iunie 1940. El a susținut până în ultima clipă că soldații de același grad ar trebui să stea împreună, indiferent de origine.

„Ceilalți soldați de culoare capturați o dată cu el au fost uciși câteva zile mai târziu, împreună cu alți prizonieri de origine africană”, se arată în raport.

Fiul lui N’Tchoréré, Jean-Baptiste, un caporal din regimentul al 2-lea, a murit în orașul Airaines, lovit de un glonț german la doar 30 de kilometri de tatăl său, în aceeași zi. La Airaines există deja o stradă și un monument cu numele lor.

 

Diana Idrissa, Mali

Câțiva soldați africani de pe această listă au fost prinși de naziști, dar au evadat și au continuat să lupte alături de rezistența Franceză, sau Forțele Franceze din Interior (FFI), cum se mai numea. Diana Idrissa, originar din Niafunké, Mali, a făcut parte din infanteria Tirailleurs din Senegal când a fost capturat în Ardennes în 1940.

A scăpat și s-a alăturat FFI în 1944, însă ”a fost ucis pe 29 august 1944 în timp ce lansa un atac asupra unui vehicul blindat german, după ce a tras toate gloanțele pe care le avea", conform declarației emise de FFI după moartea sa.

„Cu o vitejie excepțională, el a atacat singur inamicul, doar cu o mitralieră. Prin sacrificiul suprem el a salvat viețile tovarășilor săi ”, precizează declarația. El a fost decorat postum cu Crucea de Război și Steaua de Argint.

 

Sei Kone, Guineea

Alții și-au sacrificat în cele din urmă viața, chiar dacă nu au murit pe câmpul de luptă. Sei Kone, originar din Helona, provincia Bayla din Guineea, s-a alăturat batalionului de artilerie în 1932 și a luptat în Alsacia, în timpul campaniei din noiembrie 1944. Într-o iarnă cumplită, acesta a rămas în bătaia focului până la finalizarea misiunii. Drept urmare, picioarele i-au înghețat și au trebuit să fie amputate.

Kone a primit medalia militară cu Crucea de Război în 1946; a fost repatriat în 1947 și a murit într-un spital militar din Conakry, în 1948.

 

Kandjina,Ciad

Alți soldați înscriși pe listă au dispărut după război și din păcate, faptele lor au fost uitate. Oferindu-se voluntar în 1935, Kandjina, din Mogombo, Ciad, a făcut parte dintr-o serie de regimente Tiralleur, inclusiv Tiralleurs din Senegal. A luptat în Africa de Nord, Franța și Italia. În 1943, a ajuns în primul batalion medical în calitate de caporal.

„În timpul campaniei franceze, el a fost rănit grav, la 8 octombrie 1944, la Eboulet, când a mers să salveze un rănit, sfidând pericolul, dând astfel un exemplu remarcabil al dedicării și al sacrificiului.” A fost decorat cu Crucea de Război și Steaua de argint în 1944. El a rămas în armată și după război, dar nu se știe când sau unde a murit.

 

Norbert Rakotomanga, Madagascar

Născut în Antananarivo, Madagascar, Norbert Rakotomanga a fost mobilizat în 1939 în Regimentul de Artilerie Colonială din Levant (RACL) și a luptat alături de armata britanică împotriva Afrikakorps în deșertul occidental, inclusiv în El Himeimat și în cea de-a doua bătălie din El-Alamein, care a schimbat cursul războiului din Africa de Nord.

I s-a acordat Crucea de Război în decembrie 1942, cu această mențiune: Ca un artiler, el „și-a demonstrat la 28 octombrie 1942, curajul la Deir-El-Hima. Sub tirurile unei artilerii de calibru mare, el și-a continuat lupta, dând un exemplu excelent tovarășilor săi malgași”, se arată în raport.

Rakotamanga s-a luptat în Tunisia și Italia și a fost promovat înainte de a fi „ucis de o ploaie de obuze inamice”, la 4 septembrie 1944, la Frotey-les-Lure, Franța.