Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


PSD nu va vota în Senat legea carantinei, fără explicații de la Orban și Tătaru

ciolacu.jpg

Image source: 
Facebook

Președintele interimar al social-democraților, Marcel Ciolacu a declarat că PSD nu va vota în Senat proiectul de lege privind carantina și izolarea, decât dacă premierul Ludovic Orban și ministrul Sănătății – Nelu Tătaru vor veni în fața parlamentarilor pentru a explica neclaritățile.

Marcel Ciolacu a expus decizia la finalul CExN al partidului său:

"Legea înaintată de către Guvernul Orban este o lege proastă aşa cum a fost prezentată în Camera Deputaţilor, iar acum, în Senat, Senatul fiind forul decizional. O să continuăm la Senat dezbaterile, atât cu CSM, cât şi cu organizaţiile care luptă pentru drepturi şi libertăţi. Nu putem accepta această lege şi nu putem vota această lege. Legea, cum a fost înaintată de către Guvern către Parlament, nu a avut avizul Ministerului Justiţiei. Nu se va vota legea în Senat până când primul-ministru şi ministrul Sănătăţii nu vor veni să lămurească toate aspectele în discuţie în acest moment", a declarat, luni, Marcel Ciolacu, la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD.