Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Orban, despre Legea carantinei: Sper că în Parlament au fost eliminate orice chichițe pentru a evita atacarea la CCR

orban_cu_masca.jpg

Premierul Ludovic Orban
Premierul Ludovic Orban
Image source: 
Mediafax Foto

Premierul Ludovic Orban a spus, joi, că au fost eliminate din Legea privind carantina și izolarea „orice posibile chichițe care ar fi putut fi speculate pentru a ataca” actul normativ la Curtea Constituțională. Declarația a fost făcută înaintea ședinței de Guvern. 

 

„În condițiile în care nu s-ar adopta legea este clar că numărul de îmbolnăviri va crește. Nu există, din punctul meu de vedere, niciun temei (de atac la CCR – n.r.). De altfel, nu ar fi existat niciun temei de contestare la Curte nici pe proiectul gândit noi. Acum, faptul că a fost dezbătut atâta timp în Parlament, cred că au fost eliminate orice posibile chichițe care ar fi putut fi speculate pentru a ataca la Curtea Constituțională. Important este să fie adoptată în cursul zilei de astăzi (joi - n.red.)”, a spus premierul, după ce a participat la dezbaterile din Senat, privitoare la Legea carantinei.

Premierul a mai spus că forma actuală a legii ajută autorătățile în lupta contra COVID-19.

„Le-am transmis mesajul pe care am vrut să îl transmit și anume că este foarte important ca această lege să fie adoptată. Sper că în urma dezbaterilor extrem de lungi au fost soluționate toate punctele divergente și am încredere că în cursul zilei de astăzi va fi aprobată legea de plenul Senatului, urmând să curgă termenul de sesizare și ulterior să fie promulgată de Președintele României. Sigur că legea a fost modificată față de proiectul pe care l-am depus, sigur că sunt puncte de vedere care nu coincid în totalitate. Forma din acest moment este, totuși, o formă care ne permite să acționăm eficient împotriva răspândirii virusului și pentru a apăra sănătatea și viața cetățenilor români. Am încredere că în cursul zilei de astăzi vom avea legea care să ne permită să putem să luăm cele mai bune decizii și să avem la dispoziție toate pârghiile pe care le au toate guvernele europene privitoare la combaterea pandemiei”, a mai spus Orban.

Proiectul de lege ce vizează carantina urmează să intre la vot final în plenul Senatului, în această seară.