Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Un cosmopolit incomod: Zoltán Franyó (I)

franyo_foto.jpg

Zoltán Franyó, fotografiat în detenţie
Image source: 
ACNSAS

Din biografia fascinantă a scriitorului şi traducătorului congenial Zoltán Franyó, născut pe data de 30 iulie 1887, în localitatea Kismargita – care astăzi se numeşte Banatska Dubica şi se află în Serbia - decedat pe data de 29 decembrie 1978, la Timişoara. Ca susţinător al regimului sfaturilor din Ungaria, din 1919, viitorul laureat al prestigiosului premiu „Herder” (1970) a fost dat în urmărire de regimul lui Miklós Horthy în perioada studenţiei din Viena, în anul 1923 se stabileşte în România, la Arad şi apoi la Timişoara, activează în cadrul Partidului Social-Democrat, considerat bolşevic şi jidovit de regimul lui Antonescu. În perioada stalinismului este acuzat de crime contra păcii şi simpatii fasciste, iar odată cu consolidarea liniei naţional-comuniste este suspectat de iredentism maghiar.

Zoltán Franyó a fost o personalitate emblematică a vieţii culturale din România inter- şi post-belică. Biografia sa a fost înconjurată de multe povestiri fanteziste, întreţinute atît de adversari şi de rivali, cît şi de serviciile secrete care-l aveau, în permanenţă, în vizor. Poliglotul şi social-democratul incoruptibil, întruchipa acel spirit al multiculturalismului tipic pentru mulţi intelectuali din Banat. Scriitorul şi traducătorul din limba română, maghiară, germană, franceză, rusă, chineză sau persană a pledat de-a lungul vieţii sale pentru toleranţă, a respins toate formele de dogmatism politic şi a fost un adevărat intermediar între diferitele culturi. Desigur, nici Franyó nu a fost lipsit de narcisism, cultivînd şi el anumite legende cu scopul de a conferi biografiei sale o aură misterioasă şi exotică.

Documentele păstrate în arhiva fostei Securităţi, astăzi accesibile cercetătorilor, oferă informaţii importante legate atît de biografia scriitorului, cît şi de istoria Partidului Social-Democrat din România care în timpul comunismului a continuat să activeze, în secret, la Timişoara. Franyó s-a implicat în această activitate clandestină, fiind un prieten apropiat al lui Traian Novac, (n. 2 octombrie 1882, Ticvanu Mic - m. 18 iulie 1969, Timişoara), preşedintele organizaţiei social-democrate locale şi, după răsturnarea dicaturii fasciste a lui Ion Antonescu, pe data de 23 august 1944, pînă în 1946, primar al oraşului de pe Bega. În amintirea lui Novac, o stradă din municipiul Timişoara poartă astăzi numele acestui important social-democrat, anti-comunist.

În ianuarie 1963 a avut loc o şedinţă a Filialei bănăţene a Uniunii Scriitorilor, în cursul căreia s-a dezbătut propunerea privind acordarea Premiului de Stat lui Zoltán Franyó. Într-un raport, predat Securităţii de către un participant la această şedinţă, au fost sintetizate zvonurile, bîrfele, insinuările, invidiile şi înjurăturile care au început să circule după consfătuirea scriitorilor. Raportul redactat probabil de către un etnic maghiar, conspirat sub numele de „Bologa Vasile”, este scris într-un stil favorabil celui vizat. Comparat cu multe alte documente din dosarele penale şi de urmărire informativă, întocmite grupului de social-democraţi bănăţeni şi apoi lui Franyó (conspirat „Ungar Carol” în cele 7 volume ale DUI, I 210846, deschis în 1963; pînă atunci fusese „lucrat” într-un dosar de grup, împreună cu social-democraţii bănăţeni, ACNSAS, I 375447, 5 volume) se poate spune că zvonistica negativă era întreţinută şi de colaboratorii Securităţii. Aceştia primeau de la ofiţerii lor de legătură informaţii, avînd sarcina să le răspîndească. Prin astfel de acţiuni de dezinformare, i s-a confecţionat lui Franyó un portret care cimenta anumite antipatii existente în rîndurile unor etnici români, maghiari şi germani. Pentru a-l discredita pe Franyó s-a întreţinut, între altele, zvonul că e un escroc şi că în perioada interbelică ar fi şantajat patronii unor firme, încasînd sume însemnate. Ca editor al ziarului 6 Órai Ujság (Ziarul de la ora 6), care a apărut la Timişoara între 1931 şi 1940, cînd a fost interzis de către regimul naţional-legionar, Franyó ar fi spus patronilor că va publica anumite dezvăluiri. În schimbul tăcerii sale ar fi cerut bani. Pentru un astfel de şantaj, aminteşte „Vasile Bologa” în nota citată, se zvoneşte că Franyó chiar ar fi fost condamnat. Cînd, de cine şi unde nu se spune. În aceeaşi notă se mai afirmă că cei care-l contestă spun că e, de fapt, un şovin maghiar profitor care niciodată nu a militat în favoarea unei convieţuiri amicale, româno-maghiare.

Pe parcurs, s-a ocultat şi faptul că deja în 1946, Franyó a iniţiat la Timişoara o Asociaţie româno-maghiară a scriitorilor şi că în calitatea sa de Inspector al Artelor a activat, în 1947, în spiritul reconcilierii maghiaro-române (cf. ACNSAS, I 375447, vol. 3, ff. 124-125, f. 148). De asemenea nu se mai vorbea nici de faptul că la începutul anilor 1950 a fost arestat şi acuzat de crime contra păcii. Despre acest capitol tragic din biografia lui Franyó vom vorbi într-o altă corespondenţă.

 

Addenda:

[16 ianuarie 1963. Nota informativă a lui „Bologa Vasile” Despre discuţiile în cadrul filialei timişorene a Uniunii Scriitorilor privind acordarea premiului de stat lui Zoltán Franyó. Nota cuprinde şi o sinteză a defăimărilor, insinuărilor şi înjurăturilor la adresa traducătorului, puse în circulaţie, de-a lungul anilor, şi de către Securitate cu scopul de a-l compromite nu numai în rîndurile românilor, ci şi în faţa minorităţii germane şi maghiare]

 

- Primeşte: Mr. Bota Gheorghe

- Sursa: Bologa V.

- Data: 16 ian. 1963

- Casa: Dan Gh.

 

Notă informativă[1]

 

Luni, 14 ianuarie 1963, Filiala din Timişoara a Uniunii Scriitorilor din R.P.R. a convocat o consfătuire lărgită pentru a discuta propunerea pe care a făcut-o ca scriitorului ZOLTAN FRANYO(!) să i se acorde Premiul de Stat pentru intensa sa activitate de traducător în limba maghiară şi germană a operei lui Eminescu. La această şedinţă pe lîngă membrii Uniunii aflători în Timişoara, au fost invitaţi şi colaboratori mai de seamă ai revistei „Scrisul Bănăţean”[2], cît şi universitari. Primul a luat cuvîntul poetul Al. JEBELEANU[3], preşedintele filialei, arătînd că această propunere a Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor a fost însuşită şi de Ministerul Culturii, încît FRANYO ZOLTAN figurează astăzi pe lista oficială a celor propuşi pentru Premiul de Stat. Şedinţa a fost convocată cu scopul ca cei de faţă să se pronunţe asupra acestei condidaturi, deoarece Comitetul pentru decernarea premiilor doreşte ca cercuri cît mai largi să se pronunţe asupra celor ce figurează pe această listă.-

 

Au ridicat cuvîntul mai mulţi scriitori maghiari, români şi germani, precum şi unii dintre cei invitaţi. Asupra acestei şedinţe a apărut dealtfel şi o notă în ziarul local, numărul de marţi, 15 ianuarie. A fost de faţă şi sursa care a spus, în esenţă, următoarele: Activitatea de traducător al lui FRANYO ZOLTAN este deosebit de bogată. Ea se întinde pe o perioadă de peste cincizeci de ani şi cuprinde aproape toate sectoarele liricii universale. Ea s-a afirmat cu succes incontestabil în două limbi: în limba maghiară şi limba germană. În amîndouă limbile, FRANYO a tradus de patruzeci de ani, de cînd s-a stabilit în România şi din poeţi români mai vechi şi noi şi mai ales din opera marelui nostru poet Mihail Eminescu. În privinţa aceasta se poate afirma că nu există în nici o altă limbă şi de către nici un alt traducător opera lui Eminescu tălmăcită într-o întindere atît de mare şi cu asemenea artă cum a făcut-o FRANYO. Traducerea sa din Eminescu apărută într-o carte [spaţiu lăsat liber, necompletat – n.n. W.T.] română-maghiară nu de mult, este un monument cultural de primă importanţă. Prin FRANYO pătrunderea lui Eminescu în literatura universală a făcut progrese însemnate care fără nici o îndoială merită o recunoaştere oficială. Afară de aceasta,

 

f. 323

 

de asemeni se poate face afirmaţia că FRANYO ZOLTAN este astăzi cel mai de seamă traducător literar de pe teritoriul ţării noastre.

 

Într-un mod similar a vorbit şi AUREL BUTEANU.[4] –

 

Alţii au subliniat faptul că FRANYO a fost întotdeauna un adept al prieteniei româno-maghiare, ceea ce a făcut să fie duşmănit de unii dintre confraţii săi maghiari, cu sentimente şovine, destul de frecvenţi în perioada dintre cele două războaie mondiale. Alţii apoi au ţinut să scoată în lumină rolul pe care l-a jucat la Budapesta în timpul dictaturii proletariatului, ca redactor al ziarului „Vörös Lobogo” / „Drapelul Roşu” / şi ca membru în Directoriul literar din Comisariatul Poporului pentru cultură şi Învăţămînt Public din Budapesta, prezentîndu-l ca pe un vechi activist al revendicărilor clasei muncitoare.-[5]

 

Toţi vorbitorii, în mod unanim, s-au aliat la propunerea Filialei Uniunii Scriitorilor de a i se decerna lui ZOLTAN FRANYO Premiul de Stat pentru traduceri.-

 

A doua zi, cînd „Drapelul Roşu”[6] a adus informaţia privitoare la hotărîrile acestei şedinţe s-au semnalat în oraş foarte multe proteste de către numeroase persoane. În esenţă s-a spus că cît de merituoasă ar fi activitatea lui FRANYO ca traducător, el totuşi a fost şi a rămas un excroc(!), cu fapte bine cunoscute şi cu dosar judiciar. S-a afirmat că în activitatea lui de gazetar la Timişoara a săvîrşit numeroase şantaje şi a şi suferit o condamnare juridică pentru unul din aceste şantaje. Astăzi se preface ca şi cum ele nu ar fi existat şi crede că lumea le-a uitat. Alţii i-au pus la îndoială sinceritatea luptei sale pentru prietenia româno-maghiară, spunînd că, într-un timp, cînd preia [probabil: presa – n.n. W.T.] maghiarii [ corect: maghiară – n.n. W.T.] din Ardeal nu cultiva asemenea lozinci, el a găsit sursa de venit din această atitudine, speculînd lucrurile şi [spaţiu liber, cuvînt indescifrabil - probabil cuvîntul „primind” - pentru cel care a dactilografiat nota scrisă de mînă,– n.n. W.T.] pe tema aceasta bani din fondurile secrete ale tuturor guvernelor care s-au perindat după unirea de la 1918 şi pînă în prezent. Alţii i-au contestat calitatea de luptător pentru drepturile clasei muncitoare, afirmînd că a fost un trădător al acestei cauze.-

 

Profesorul pensionar BOSANU, de la Politehnică, a adresat sursei cuvinte deosebit de tari pentru faptul că la acea şedinţă a luat cuvîntul în sprijinul candidaturii lui FRANYO la Premiul de Stat, spunînd că, în calitate de cadru didactic universitar, n-avea voie s-o facă, dat fiindcă FRANYO este cunoscut de opinia publică din Timişoara ca un om lipsit de onestitate, ca un excroc înrăit. Şi pentru ca să ilustreze acest lucru i-a povestit [sursei] următorul fapt, confirmat şi de TRIFU RUIAN. Un alt excroc, VICTOR SIMU, care trăieşte din expedicute [corect: expediente, mijloace ilicite pentru a procura bani – n.n. W.T.] a reuşit anul trecut să-l excrocheze pe

 

f. 324

 

ZOLTAN FRANYO, luîndu-i 1000 de lei, ceea ce, fără îndoială, spuneau ei, n-a fost lucru uşor, pentru că FRANYO nu se lasă uşor excrocat, recunoscîndu-şi colegii. Anume, SIMU a aflat că FRANYO vrea să scape de un chiriaş al lui, de fostul procuror BOHATEL, actualmente membru al orchestrei Operei de Stat din Timişoara şi i-a spus lui FRANYO că el cunoaşte funcţionarii de la Spaţiul Locativ al Sfatului Popular al oraşului, care pot să-i dea lui BOHATEL o altă locuinţă. Pentru a obţine însă bunăvoinţa lor trebuie să li se dea – sau unuia dintre ei – un sperţ de 1.000 lei. Deşi prudent în general şi neîncrezător în asemenea chestiuni, FRANYO a căzut şi i-a dat lui SIMU suma cerută. Au urmat  fel de fel de promisiuni, dar chestia lui BOHATEL nu s-a mai aranjat niciodată. Atunci FRANYO a devenit energic şi i-a fixat lui SIMU un termen pînă la care trebuie sau să aranjeze afacerea cu BOHATEL, sau să-i restituie suma. Cum la termenul fixat iar nu s-a întîmplat nimic, FRANYO l-a apostrofat pe SIMU care i-a promis că o parte din sumă, pe care încă n-a predat-o persoanei în chestiune, are să i-o restituie, ceea ce după destule tărăgăneli a şi făcut-o. FRANYO nefiind însă mulţumit de atît, SIMU a apărut într-o zi la cofetăria Violeta şi după ameninţarea lui FRANYO că-l va da pe mîna parchetului, a scos din buzunar o gazetă germană de filaterişti (!), în care se cuprindea o informaţie prin care abonaţii gazetei erau avertizaţi să se ferească de excrocul ZOLTAN FRANYO din Timişoara, care în schimbul timbrelor pe care le obţine, trimite timbre falsificate. Dacă nu renunţă la suma pe care o mai pretinde SIMU – spunea el – va populariza acest lucru. FRANYO a îngălbenit şi n-a mai spus nimic. Într-adevăr ştie şi sursa că SIMU îi datorează încă o anumită sumă la care FRANYO a renunţat. Sursa l-a întrebat: „ZOLTAN, de ce nu-l dai în judecată?”

 

„E mai bine să nu te încurci cu asemenea excroci” – a fost răspunsul lui. „Am terminat cu el, nici nu mai stau de vorbă.”–

 

Şi, cu toate că FRANYO a renunţat la pretenţiile lui, SIMU totuşi l-a popularizat pe ici-colo: gazeta i-a arătat-o si profesorului BOSANU şi lui RUIAN.-

 

Acesta din urmă, TRIFU RUIAN, pretinde că FRANYO, înainte de eliberare a fost un colaborator permanent al Biroului II al Armatei – unde a lucrat şi RUIAN – primind FRANYO, pentru serviciile lui suma lunară de 500 de lei retribuţie fixă.[7] În acelaşi timp, Biroul II a intervenit de mai multe ori ca ziarul său să poată apărea, fiind de mai multe ori suspendat de ministerul propagandei, pentru pretinsele sentimente de stînga ale lui FRANYO. Colaborarea lui FRANYO la Biroul II era aceia de [a furniza – n.n. W.T.] informaţii în chestiuni

 

f. 325

 

muncitoreşti. Iată de ce susţine el, RUIAN, că FRANYO n-a fost un luptător pentru drepturile clasei muncitoare, ci un trădător al ei, care astăzi vrea să profite de o calitate pe care de mult a pierdut (!) „aceea de a fi făcut parte din aparatul dictaturii proletariatului din Ungaria anului 1919.”

 

Sursa: Bologa V.

 

Observaţii:

 

Agentul prezintă nota în urma sarcinilor avute legat de relaţiile care le are BUTEANU cu FRANYO ZOLTAN. –

 

Nota va fi exploatată la acţiunea de prelucrare a lui FRANYO ZOLTAN şi pregătit raportul pentru Direcţia III-a, legat de premiul de stat a lui ZOLTAN FRANYO:-

 

Mr. Bota Gheorghe

 

f. 326

 

ACNSAS, I 375447, vol. 2, ff. 323-326

 

Adnotări

 

[1] Document compus din 4 pagini dactilografiate. Unele greşeli au fost tacit corectate. Anumite erori din acest text au fost marcate cu (!).

 

[2] „Scrisul bănățean” a fost revista literară a filialei Uniunii Scriitorilor din Timişoara, în perioada stalinismului. Primul număr a apărut pe data de 1 august 1949. În ianuarie 1964 a primit numele de „Orizont”. Sub această denumire apare şi astăzi.

 

[3] Al. Jebeleanu (1923-1996), poet, şeful Filialei Uniunii Scriitorilor din Timişoara între anii 1949 şi 1970. Pînă-n 1972, Jebeleanu a fost şi redactorul şef al revistei „Scrisul bănăţean” /„Orizont”, apoi director al Editurii Facla, care între 1979 şi 1989 îl avea ca director pe Ion Marin Almăjan.

 

[4] Aurel Buteanu (1904-1976), scriitor, fost ţărănist şi editor al ziarului „Patria” din Cluj, a întreţinut relaţii amicale cu Franyó (conspirat în DUI – Dosar de urmărire informativă: „Ungar Carol”). Cu ocazia unei călătorii în Ungaria, în 1963, Buteanu a încercat să treacă clandestin peste graniţă nişte manuscrise ale lui Franyó. Acesta a fost „surprins” de către autorităţile vamale, alarmate de către Securitate, informată de agenta „Diana Popescu”, jurisconsult la Filiala din Timişoara a Uniunii Scriitorilor, devenită, în urma indicaţiilor poliţiei secrete, „prietenă intimă” a lui Franyó (ACNSAS, I 210846, vol. 1, ff. 76-78).

 

[5] Referire la activitatea lui Franyó în timpul „republicii sfaturilor” din Ungaria, între martie-august 1919.

 

[6] Ziar de partid, local, din Timişoara. După Revoluţia din 1989, apare sub denumirea „Renaşterea bănăţeană”.

 

[7] Acuzaţia că Franyó ar fi fost pînă la 23 august 1944 un informator al serviciilor secrete româneşti nu corespunde realităţii. Nici Securitatea nu a reuşit să dovedească acest lucru, renunţînd la acuzaţia vehiculată în timpul detenţiei lui Franyó de la începutul anilor 1950. Zvonul, însă, fusese lansat în anii următori de agenţi ai Securităţii cu scopul de a-l discredita pe traducătorul timişorean care a continuat să întreţină contacte cu social-democraţii bănăţeni, care activau clandestin, deşi erau supravegheaţi şi şicanaţi de poliţia politică. Cf. „Hotărîre privind propunerea de deschidere a acţiunii informative individuale asupra numitului FRANYO ZOLTAN”, redactată pe data de 4 noiembrie 1963 de şeful Biroului II, mr. de Securitate Bozeşan Iosif; lucrător operativ, lt. de Securitate Cîntăreţu Constantin cu acordul şefului serviciului III, mr. de Securitate, Bota Gheorghe, aprobată de şeful Securităţii Regionale Banat, col. Viliam Steskal: „FRANYO ZOLTAN a fost urmărit în acţiunea informativă de grup NOVAC TRAIAN, care a fost închisă cu aprobarea de a se deschide acţiune informativă individuală asupra lui NOVAC TRAIAN şi ZOLTAN FRANYO.” (ACNSAS, I 210846, vol. 1, ff. 2-4, aici f. 3.)

 
Un cosmopolit incomod: Zoltán Franyó (I)