Un cosmopolit incomod: Zoltán Franyó (II)

Odată cu înăsprirea represiunii staliniste, scriitorul timişorean Zoltán Franyó intrase în vizorul Securităţii. Acţiunile poliţiei secrete au fost determinate de o serie de denunţuri şi declaraţii care proveneau din partea unor agenţi, respectiv de la persoane arestate. Din documentele de arhivă rezultă că Franyó fusese reţinut prima dată pe data de 29 decembrie 1950. Nu reiese limpede cît timp a fost reţinut şi nici nu se ştie exact cînd a fost depus în arest. Un mandat de arestare a fost emis abia pe 27 mai 1952 pe motiv „că a săvîrşit crima contra umanităţii, deoarece a activat la ziare maghiare fasciste şi în calitate de informator al Siguranţei a provocat arestarea şi maltratarea a numeroase persoane progresiste” (cf. Mandat de arestare Nr. 1375/952, emis de Parchetul Curţii Bucureşti, Cabinetul I, Instrucţie Criminali de Război”, ACNSAS, P 55753, vol.3, f. 4). Pînă la acea dată însă scriitorul se afla deja de cîtva timp în arestul Securităţii din Timişoara, de unde a fost transferat la Bucureşti. Acolo a fost anchetat şi tot acolo i s-a pregătit un proces, fiind acuzat de săvîrşirea de crime contra păcii. Încă înaintea emiterii mandatului de arestare, Franyó a scris o amplă declaraţie autobiografică (reprodusă integral în Addenda) din care se poate deduce direcţia de bătaie a organelor de anchetă. Încercînd să-i impresioneze pe anchetatori, traducătorul pedalează pe faptul că în timpul „republicii sfaturilor” din Ungaria a fost ziarist şi că a activat în comisariatul pentru cultură, condus de (viitorul critic şi estetician) Georg Lukács. Aminteşte apoi că, în 1919, după venirea lui Horthy la putere, a fugit la Viena. Însă nu aminteşte că, în 1920, cînd devenise deja student la Viena, fusese dat în urmărire de către autorităţile ungare, fapt documentat în presa vremii (cf. Deutsches Volksblatt, 22 august 1920, p. 9). În autobiografia sa reţine momentul reîntoarcerii sale în România şi faptul că s-a stabilit la Arad unde, între anii 1924 şi 1926 a editat revista Genius. Această revistă în care au apărut atît texte în limba maghiară, cît şi-n germană, a fost una dintre cele mai interesante publicaţii interbelice. Revista s-a situat pe o linie cultural-politică democratică şi dorea să fie o publicaţie a dialogului inter-etnic.

Apariţia unei monografii a revistei, redactată de către un profesor din Arad, la începutul anilor 1960, a fost suprimată de către Securitate. Autorul a fost anchetat şi acuzat de  „strecurarea unor concepţii naţionaliste maghiare” în lucrarea amintită (cf. Declaraţia lui Emeric Seidner din 5 februarie 1966, ACNSAS, I 210846, vol. 1, ff. 590-596).

Zoltán Franyó nu uită să evidenţieze activitatea sa publicistică din perioada interbelică, nici cea din cadrul Partidului Social-Democrat şi nici cea de traducător.

În 1932 a apărut la Timişoara (unde s-a mutat după 1926) antologia legendară „Poeţi români” („Rumänische Dichter”). Simpatia sa faţă de scriitorii români rezultă, inclusiv, din dedicaţia, scrisă în antologia, trimisă lui George Bacovia: „D-lui Gh. Bacovia, în semn de analogie a sentimentelor, Zoltan Franyó, Timişoara sept[embrie] 1932”, (cf. George Bacovia, Opere. Ediţie alcătuită  de Mircea Coloşenco. Introducere de Eugen Simion, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001, p. 913).

Franyó mai aminteşte şi de faptul că unul dintre fii săi, student în Germania nazistă, a fost condamnat la moarte, deoarece a refuzat „să meargă pe front ca soldat”.

În cele din urmă lui Franyó i se fabrică un dosar penal în care i se impută c-ar fi fost membru al Grupului Etnic German, că ar fi trădat clasa muncitoare în presă, că ar fi făcut politică fascistă şi că ar fi fost un informator al Siguranţei. Acuzatul, se spune în rechizitorul procurorului, „reprezintă tipul clasic al ziaristului regimului burghezo-moşieresc. Fără o morală justă, fără convingeri, el urmărea cîştiguri uşoare, intrînd în serviciul celui care îl plătea.” În actul de acuzare se mai spune că a condus un „ziar bulevardier”, „6 Órai Újság”, „în care publica şi probleme în legătură cu revendicările muncitoreşti, dar nu cu scopul de a susţine clasa muncitoare în lupta sa, ci pentru a constrînge prin şantaj pe patroni ca să-i cumpere tăcerea”. (cf. Rechizitor, ACNSAS, P 55753, vol. 1, ff. 201-202v). Din dovezile prezentate de inculpat şi din depoziţiile martorilor s-a ajuns în cele din urmă la concluzia că acuzaţiile nu sînt fondate. Pe data de 6 iunie 1953, scriitorul este achitat (ACNSAS, P 55753, vol. 1, ff. 157-158).

În scrieri apărute în perioada post-comunistă, în care se vorbeşte despre Franyó s-au strecurat (intenţionat sau neintenţionat) aserţiuni, inspirate din zvonistica întreţinută de Securitate. Astfel, fără indicarea vreunei surse, Mihai Pelin spune în cartea, publicată în 2003 sub titlul: „Un veac de spionaj, contraspionaj şi Poliţie politică. Dicţionar alfabetic” (pp. 120-121), că „Franyó Zoltán a fost susţinut din umbră de Serviciul Special de Informaţii, care-l finanţa şi-l utiliza ca agent de influenţă printre ungurii din Banat.” Această afirmaţie este contrazisă pînă şi de cei patru foşti lucrători ai Siguranţei şi poliţiei burgheze (trei dintre ei arestaţi) care au declarat în scris că Franyó nu a fost agent (cf. ACNSAS, P 55753, vol. 1, ff. 178, 180, 183, 185).

Addenda

[12 octombrie 1951. Copie dactilografiată a declaraţiei autobiografice, scurtată de către cei care au transcris-o, redactată de Zoltán Franyó după ce a fost reţinut prima dată pe data de 29 decembrie 1950. Arestarea oficială, cu mandat, s-a produs pe data de 27 mai 1952]

Copie[1]

12 octombrie 1951

Dată în faţa noastră

Lt. de Securitate

DECLARAŢIE AUTOBIOGRAFICĂ

Subsemnatul FRANYO ZOLTAN, născut în anul 1887, luna iunie, ziua 31, în comuna Kiş Marghita (acum Marghitiţa), Banatul Jugoslav, fiul lui Carol şi Ludmila, de profesiune scriitor, nu am avere, posed ca studii bacalaureat şi Universitatea (Filologică Greacă şi Orientalistă) din Viena, sunt căsătorit[2], cu serviciul militar satisfăcut în armata austro-ungară, la Reg. 61 Inf. eliberat cu gradul de Sublocotenent, ctg. 1906, sunt cetăţean român, de naţionalitate maghiară, cu ultimul domiciliu în Timişoara I. Calea Bogdăneştilor Nr. 19, în prezent reţinut, declar următoarele:

Din anul 1894 am urmat cursurile şcoalei primare din comuna Ineu (Regiune Arad), pînă în anul 1898, absolvind 4 clase.

Din anul 1898 am urmat cursurile Gimnaziului de Stat din Arad, pînă în anul 1900, absolvind 3 clase. Din această perioadă sunt cunoscut de următorii: Dr. CORNEL MICLOSI, directorul Uzinei Electrice din Timişoara. Din anul 1900 am urmat cursurile în Gimnaziul de Stat în Timişoara, pînă în anul 1901, absolvind clasa IV-a. Din această perioadă sunt cunoscut de următorii: Dr. BÜRGER ERNEST, avocatul Sfatului Regional, Dr. BÜRGER GEZA, medic, Timişoara, Dr. CRISMARIU OCTAVIAN, avocat, Timişoara.

Din anul 1901 am urmat cursurile liceului Militar din Sopron-Ungaria, pînă în anul 1904, absolvind 3 clase, la acest liceu am fost împreună cu Colonelul ZIPPER, Timişoara Mehala. În anul 1904 am făcut bacalaureatul în Szgedin (Ungaria). Din anul 1904 pînă în anul 1907 absolvind 3 clase.-

După terminarea Academiei militare am fost promovat ca Sublocotenent şi am stat în cadrele armatei pînă în anul 1910. Din această perioadă sunt cunoscut de următorii: Maior în pensie, MALY IOSIF în casa „Pietas” Timişoara

f. 5

Căpitanul REINER, Dr. OTTO ROTH, avocat Timişoara I, str. Veneţia Nr. 2, Dr. BÜRGER ERNEST, avocat la Sfatul Popular Regional Timişoara, FREUND, funcţionar Timişoara IV, str. Gojdu. –

Din anul 1910 am îndeplinit funcţia de secretar al Redacţiei ziarului „Fügetlenseg” din Arad pînă în anul 1911, cînd am fost invitat la Budapesta unde am îndeplinit funcţia de redactor împreună cu ADY ANDRE(!), BALASZ BELA şi NAGY LUDOVIC la ziarul „Nepszava”, organ al Partidului Socialist. De asemenea am colaborat ca scriitor la revista Avatgardistă (!) „Nyugat”, pînă în anul 1914. Din această perioadă sunt cunoscut de POGANY LADISLAU Timişoara I, Sovrom asigurare, şi de GAAL GABOR, Directorul revistei „Utunk” din Cluj. – În anul 1914 am fost mobilizat şi dus pe front, prima dată pe frontul din Galiţia, iar pe urmă pr frontul din Italia.- Pe front am stat pînă în anul 1918.- În acest timp am fost rănit de 2 ori.- Din această perioadă sunt cunoscut de ROSZA LAZAR, care este în prezent la Penitenciarul din Timişoara. – După venirea mea de pe front, am plecat la Budapesta unde am îndeplinit funcţia de director al ziarului „Vörös Lobogo” (Steagul Roşu).- Înainte de aceasta am îndeplinit funcţia de Consilier de Presă la ambasada revoluţionară Maghiară din Wiena (!), pe urmă am făcut parte din Comisariatul de arte şi cultură, răspunzînd de resortul literatură, sub conducerea Ministerului(!) Luckacs(!) Gheorghe.-

La venirea lui HORTI(!) cu armata contra revoluţionară în Budapesta, şi eu am emigrat în Wiena în vara anului 1919. – Din această perioadă sunt cunoscut de GAAL GABOR, Directorul revistei „Utunk” din Cluj, de Dr. REICHER EUGEN, ziarist la Arad, Str. Eminescu.[3]

Din anul 1919 pînă în anul 1924 am stat în Wiena, unde am făcut Universitatea de Filologie Greacă şi Orientală (Chineză şi Pertană[!] veche) şi am colaborat în timpul liber (în noaptea) în cadrul ziarelor emigrante „Bocsi Magyar Ujsag”, „A Iövö(!)” şi „Atüz”(!), ocupîndu-mă cu resortul critică şi poezie.- Tot în acest timp am ţinut conferinţe despre literatura contemporană din România şi despre Eminescu. Tot în această perioadă, adică 1921, am fost ales ca membru de onoare în Societatea Acad. „România Jună”, Wiena.- Din această perioadă sunt cunoscut de profesor ARDELEAN STEFAN Timişoara şi MOSESCU(!) TRAIAN fost Director

f. 6

al Liceului la Balcic şi Gaal Gabor, directorul revistei „Utunk” Cluj.-

În anul 1924 am venit în România la Arad, unde am editat şi am redactat prima revistă progresistă în limba maghiară cu titlul „Genius”(!), am redactat această revistă pînă în anul 1926, tot în acest timp, în anul 1925 am condus cotidianul din Timişoara cu titlul „Eşti(!) Lloyd”.- În acest ziar am început lupta împotriva Partidului Maghiar reacţionar.-

În 1926 am venit în Timişoara, deoarece am primit concesiunea de la municipiul Timişoara pentru Teatrul Maghiar.-

Am deţinut acest post pînă în anul 1927.- Din această perioadă sunt cunoscut de POGANY LADISLAU, SOVROM ASIGURARE Timişoara şi LOVAŞ(!) NICOLAIE, Cooperativa „Dinamo” Timişoara.-

Din 1927 pînă în anul 1929 m-am ocupat cu beletristica şi cu traduceri de poezie românească în limba maghiară şi germană şi am scris articole critice la diferite ziare din Ardeal şi Banat.-

În 1929 am fost invitat în calitate de şef redactor la cotidianul „Volkswille”, organ al Partidului Social democrat din Timişoara, unde am lucrat pînă în anul 1931, 1 mai.- Am părăsit redacţia şi am fondat cotidianul independent „6 Orai ujsag” (ziar de ora 6).

Am condus ziarul meu fără întrerupere pînă în anul 1940, cînd la 16 decembrie ziarul „6 orai ujsag” a fost suprimat definitiv prin Guvernul Legionar cu ordinul fostului prefect. GHENADIE ILIE.-

Din anul 1931 şi pînă în anul 1940 sunt cunoscut de următorii: SIMONIS ENRICH, ziarist, ASZODI IOAN, directorul „Editurii pentru literatură şi artă”, Bucureşti, Bulevardul Ana Ipătescu nr. 39, şi FRIDMAN MATEI (Scînteia).-

Din anul 1941 am lucrat în calitate de administrator la ziarul „Magyar Neplap” [al] cărui redactor responsabil a fost Szasz Stefan. – Am obţinut postul de administrator datorită faptului că am predat localitatea(!), organizaţiei de colportaş(!) şi toată instalaţia fostului ziar al meu „6 orai ujsag”. Am lucrat aici pînă în anul 1942, când şi acest ziar a fost suprimat de către DIANU

f. 7

ROMULUS, directorul presei şi cenzurii, datorită faptului că a aflat că şi eu lucrez la acest ziar.-

Din anul 1942 şi pînă în anul 1944, 23 august, am stat acasă şi am tradus poezie greacă şi chineză.-

Din anul 1941 şi pînă în anul 1944 sunt cunoscut de următorii:

FENYVES FARKAS LASZLO, redactorul ziarului „Szabad szo”, Timişoara I Str. Alexandri(!).

LOVAS NICOLAE, cooperativa Dinamo,

LAUSCH IULIU, pictor artist, Sindicatul de Artă şi Cultură,

KRAUSZ ALBERT, inginer arhitect, Sindicatul Artă şi Cultură,

SPITZER-SZASZ MARTIN, scriitor, Timişoara III, Str. Iosif Gal nr. 5, et. II.

Din 1944 am activist extrabugetar pînă în anul 1948, am răspuns de resortul cultural artistic.-

În 1946 am fost numit Inspector General al Artelor pentru ţinutul Banat, pînă în anul 1948, cînd toate inspectoratele din ţară au fost desfiinţate.- Din această perioadă sunt cunoscut de următorii:

SCHRÖDER RADU şi SCHRÖDER STEFAN, Timişoara, Circa III-a.-

SAGI FRANCISC, Timişoara I, Sindicatul Micilor Meseriaşi.-

Din anul 1948 pînă în anul 1950, 29 decembrie am activat în cadrul „Uniunii Scriitorilor”, secţia Timişoara, unde am ţinut nenumărate conferinţe, am fost unul dintre redactorii Almanahurilor, am făcut referate şi traduceri din lirica sovietică şi românească precum şi chineza revoluţionară, în limba maghiară şi germană. – Şi am lucrat în calitate de colaborator permanent pentru „Editura de Stat”, „Editura pentru literatură şi artă” şi „Cartea Rusă”.- De la 1944 23 august pînă în decembrie 1950 au apărut noi(?) volume de mine în editurile sus numite.- Din această perioadă sunt cunoscut de următorii: STANCU ZAHARIA, scriitor, Bucureşti, BARNA VLAICU, scriitor, Bucureşti, „Epla”, Bulevardul Ana Ipătescu nr. 39, BENIUC MIHAI, secretar al „Uniunii Scriitorilor”, Bucureşti, Jebeleanu Eugen, scriitor, Bucureşti, „Epla”, ASZODI IOAN, directorul „Editurii pentru Literatură şi Artă” (Epla), Bucureşti, B-dul Ana Ipătescu nr. 29, DIMENY STEFAN, şef

f. 8

redactor politic al ziarului „Szabad szo”, SPITZER SZASZ MARTIN, scriitor, Timişoara III, str. Iosif Gal nr. 5, et. II, SINGER BODOR CLARA, scriitoare, Timişoara III, Str. Romulus nr. 10.-

ACTIVITATEA POLITICĂ

Am fost membru în Partidul Soc. Democrat din Ungaria, din anul 1911 pînă în anul 1919, martie.- Nu am avut nici o muncă de răspundere.- Din anul 1919 şi pînă în anul 1924 am făcut parte din grupa emigranţilor de stînga care a luptat contra hortismului (!).- Din anul 1929 şi pînă în anul 1931, mai, am fost membru în Partidul Social democrat din România, cînd am demisionat din partid.

În anul 1944 am reintrat în rîndurile Partidului Social Democrat din România şi am făcut parte din acest partid pînă în anul 1948 cînd s-a făcut unificarea.-

Părinţii: CAROL FRANYO, născut în anul 1848 în Zombor, Bacska, Ungaria, de profesiune subinginer la Timiş Bega, nu a făcut nici o politică, ca avere a posedat 1 lanţ de vie, în Mocrea, este decedat din 1922.-

Mama, LUDMILA MOLLER, născută în anul 1856 la Lipova, de profesiune casnică.- Nu a făcut politică, nu a avut avere.- Este decedată din anul 1924.-

Soţie: CRISTINA MAYERHOFFER, în etate de 56 ani, de profesiune casnică nu a făcut politică, posedă ca avere jumătate casă familiară, locuieşte în prezent: Timişoara I, Calea Bogdăneştilor nr. 19.

Am patru cumnate, dintre care 2 la Sopronnyek, Burgenland, una în Mödling lîngă Wiena şi una în Innsbruck (Austria).-

Cu aceste cumnate nu am avut nici o legătură de 8-9 ani.-

Am o fiică ELEONORA FRANYO, în etate de 28 ani, de profesiune funcţionară la Filarmonia de Stat din Timişoara, în trecut nu a făcut politică, în prezent este membră ARLUS.- Nu are avere, este divorţată.- Locuieşte în prezent: Timişoara I, Calea Bogdăneştilor nr. 19.-

Am un fiu adoptiv ALFRED MAYRHOFFER, este student de chimie în Wiena, nu ştiu nimic de el de un an şi jumătate.-

Am avut un fiu, CLAUDIU FRANYO, care era stu-

f. 9

dent de medicină în Wiena(!), pe urmă în Giessen, unde a fost executat de Gestapo în anul 1945, la sfîrşitul lui martie, datorită faptului că a refuzat să meargă pe front ca soldat.-

Aceasta-mi este declaraţia autobiografică pe care o dau, o susţin şi o semnez propriu, nefiind silit de nimeni.-

Timişoara la 12 octombrie 1951.

(ss) Franyo Zoltan

Pentru conformitate: (semnat indescifrabil)

f. 10

ANSAS, I 210846, vol. 1, ff. 5-10

Adnotări

[1] Document dactilografiat, 6 pagini, reprodus aici fără intervenţii. Unele greşeli au fost tacit corectate, altele sînt marcate cu (!). Pentru autobiografia integrală, a se vedea paginile scrise de mînă în: ACNSAS, I 210846, vol. 4, ff. 58-57. Din textul dactilografiat au fost eliminate mai multe pasaje şi detalii, cuprinse în versiunea scrisă de mînă, concepută de Franyó cu intenţia de a se prezenta în faţa temutului aparat represiv într-o lumină cît se poate de pozitivă.

[2] Cuvintele din acest pasaj au fost subliniate cu albastru.

[3] Notă scrisă de mînă pe marginea stîngă a pasajului, semnată indescifrabil: „A fost informator al siguranţei”. Numele Reicher şi toponimul Arad subliniate cu albastru.