
Politică
Premierul Ludovic Orban huiduit în Valea Jiului
orban.jpg

Şeful Executivului a susţinut o alocuţiune, însă în timp ce vorbea despre problemele minerilor, acesta a uitat denumirea minei Lonea, ceea ce a nemulţumit şi mai mult mulțimea.
Unele persoane îi strigau premierului „ne bagi în faliment” sau îi reproşau că Guvernul nu a dublat alocaţiile pentru copii.
„Complexul energetic Hunedoara este după două ajutoare de stat care au fost acordate în nişte condiţii, dintre care un ajutor de stat trebuie înapoiat, ca urmare a deciziei Comisiei Europene, pentru că nu a fost acordat în conformitate cu legea”, a afirmat Ludovic Orban, joi la Petroşani.
În momentul în care a vorbit despre ajutorul acordat pentru închiderea minelor Lupeni şi Lonea, Orban a uitat pe moment denumirea celei din urmă, iar unii oameni au început să îl huiduie şi au strigat la el „Lonea” sau „Lonea, românule”.
„Iar al doilea ajutor de stat acordat pentru închiderea minelor Lupeni şi Lonea a fost acordat pentru închiderea minelor până în data de 31 decembrie 2018 şi minele continuă să îşi desfăşoare activitatea”, a precizat Orban.
El a continuat să vorbească explicând că nu actualul Executiv a creat situaţia de la Complexul Energetic Hunedoara, însă le-a garantat oamenilor că vor fi sprijiniţi prin măsurile Guvernului.
„Nu noi am creat situaţia în care se găseşte complexul energetic Hunedoara, dar vă garantez că vom găsi soluţii pentru păstrarea locurilor de muncă. Am luat decizii, am adoptat ordonanţe de urgenţă care au dat sume compensatorii către cei care urmau să fie disponibilizaţi. Suntem atenţi la tot ceea ce se întâmplă în Valea Jiului, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru a vă sprijini. Nu spun asta doar aşa, ci pentru că ne pasă ce se întâmplă şi vom găsi soluţii pentru a vă susţine”, a mai spus Orban.
Premierul a anunţat că Guvernul va adopta o hotărâre prin care vor fi făcute alocări din Fondul de rezervă pentru a asigura resursele financiare care să sprijine autorităţile locale în proiectele cofinanţate prin fonduri europene.
El a explicat că Executivul a negociat cu instituţiile europene pentru a reduce semnificativ cofinanţarea părţii naţionale în derularea proiectelor din fonduri europene.
Premierul a participat joi la depunerea de coroane la Statuia minerului, eveniment care a avut loc în parcul „Carol Schreter”, din Petroşani. Ludovic Orban va luat parte la mai multe evenimente din Valea Jiului organizate cu prilejul Zilei Minerului.