Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Marcel Vela către interlopi: Suntem cu ochii pe voi

vela_fb.jpg

Sursa imaginii: 
Marcel Vela Facebook

La câteva zile după ce liderul clanului Duduianu a fost ucis într-un conflict, ministrul de Interne le transmite celor care încalcă legea că ”vor suporta rigorile ei”. ”Suntem cu ochii pe voi”, este mesajul lui Marcel Vela pentru infractori.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a spus, vineri, că România este un stat sigur, iar cetăţenii care respectă legea nu au de ce se teme. În schimb, cei care încalcă legea, ”vor suporta rigorile ei”. ”Suntem cu ochii pe voi”, le-a transmis Vela infractorilor. Declarația vine la câteva zile după ce Florin Mototolea, cunoscut ca 'Emi Pian', liderul clanului Duduianu, a fost ucis, într-un conflict între mai multe persoane, în sectorul 6 al Capitalei. Joi, deputatul PNL Adriana Săftoiu a povestit cum o polițiștă care lucra sub acoperire a fost nevoită să se retragă, deoarece a fost deconspirată: „Și-a dat seama că nu de traficanți trebuie să se ferească, ci chiar de unii colegi”, a scris Adriana Săftoiu pe Facebook.

Avem planuri comune de acţiune cu alte instituţii, strategii ţintite pe grupurile infracţionale. Cetăţenii oneşti nu trebuie să se teamă, suntem o ţară sigură în ceea ce priveşte ordinea publică. Autorităţile statului să aibă maturitateaa pentru ca toţi cetatenii sa se simtă în sigurantaă. Am susţinut faptul că am toleranţă zero la încălcarea legii, cu atât mai mult dacă avem un angajat care nu ştie de ce parte a baricadei se află”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Marcel Vela.

Acesta a adăugat că ”orice cetăţean care încalcă legea va suporta rigorile ei, iar cetăţenii cinstiţi vor fi protejaţi”. Vela a precizat că în fiecare zi de vineri va fi prezentat un bilanţ al acţiunilor forţelor de ordine.

În final, ministrul de interne le-a transmis un mesaj infractorilor: ”Suntem cu ochii pe voi”.