Un cosmopolit incoruptibil: Zoltán Franyó (III)

„După ultimul război, socialismul îi va oferi [lui Zoltán Franyó] toate onorurile cuvenite unui spirit democrat şi pacifist”. Această reverenţă contrafăcută se poate citi în Dicţionar[ul] de literatură română contemporană al lui Marian Popa, din 1977 (pp. 226-227). Nici un cuvînt despre şicanele, arestarea şi urmărirea lui Franyó ca social-democrat care s-a situat de partea grupării lui Constantin Titel Petrescu (n. 5 februarie 1888, Craiova - m. 2 septembrie 1957, București), opusă unificării cu Partidul Comunist.

În urma fuzionării forţate a PSD cu PCR s-a întemeiat, în 1948, Partidul Muncitoresc Român (PMR).

Nici în articolul omagial, apărut în cotidianul Neuer Weg cu prilejul împlinirii vîrstei de 90 de ani, pe data de 30 iulie 1977, nu este amintită prigoana la care a fost supus Franyó. (În dicţionare şi articole, ca dată de naştere a lui Franyó este indicată ziua de 30 iulie 1887. Cf. Marian Popa, art.cit.; Romániei magyar irodalmi lexikon / Lexiconul scriitorilor maghiari din România/, Balogh Edgár, coord., 4 vol. Editura Kriterion, Bucureşti, 1991, vol. I, literele A-F, pp. 400-403; „Zum Mittler bestimmt. Der Temeswarer Schriftsteller und Nachdichter Zoltán Franyó begeht heute seinen 90. Geburtstag” / Destinat să medieze. Scriitorul şi traducătorul timişorean îşi serbează astăzi cea de-a 90-a zi de naştere/, în: Neuer Weg, 30.7. 1977, p 3. În dosarele păstrate în arhiva CNSAS se menţionează data de 31 iulie, uneori şi 30 iunie 1887).

În 1946, Franyó se alătură Partidului Social-Democrat Independent (PSDI) – care avea circa 25.000 de aderenţi - prezidat de Constantin Titel Petrescu. Devine activ ca om de legătură între organizaţia centrală şi cea locală din Timişoara, condusă de Traian Novac. Acţiuni de curierat a efectuat Franyó şi în perioada clandestinităţii, ceea ce a contribuit la menţinerea legăturilor între conducerea centrală şi cea bănăţeană (cf. „Hotărîre de luare în acţiunea informativă de grup Nr. 48 a numitului Franyó Zoltan din 12 aprilie 1957”, redactată de locţiitorul şefului biroului II, lt.maj. Ianto Petru, lucrătorul operativ lt. Petru Ioan şi şeful serviciului III, cpt. Sterescu Paul, ACNSAS, I 375477, vol. 1, ff. 15-17).

Relaţiile între Franyó şi liderul PSDI, Titel Petrescu, au fost cordiale. Asta rezultă şi din salutările amicale pe care Petrescu i le transmitea lui Franyó (cf. ACNSAS, I 375447, vol. 4, f. 181), după ce, în decembrie 1955, liderul acestui partid istoric fusese eliberat din puşcărie. Eliberarea fusese condiţionată de semnarea unei scrisori controversate în care Petrescu cerea social-democraţilor să recunoască regimul: „Ca socialist şi patriot mă adresez vouă prieteni şi tovarăşi ai mei cu îndemnul cinstit de a renunţa la o acţiune pe care o văd astăzi pe deplin sortită eşecului, fără perspectivă şi mai cu seamă contrară intereselor actuale şi de viitor ale ţării noastre, scumpă tuturor” (cf. Scînteia, 18. 12. 1955; ACNSAS, I 2549, vol. 8, ff. 10-15; Cazimir Ionescu, Social-democraţia la răscruce, Editura Expert, Bucureşti, 2018, pp. 376-378).

După ieşirea din puşcărie a unor social-democraţi, regimul încerca să-i atragă la colaborare, inclusiv prin oferte materiale şi privilegii seducătoare. Totuşi, supravegherea atentă niciodată nu a fost întreruptă, nici în perioada cînd statul român şi-a asumat rolul de „eretic” al blocului comunist, distanţîndu-se de hegemonul sovietic, şi nici după venirea la putere a lui Ceauşescu, în 1965. Monitorizarea social-democraţilor reticenţi s-a realizat cu ajutorul unei reţele de agenţi hiperactivi. Inclusiv persoane care ocupau funcţii în structurile de conducere ale partidului interzis, acceptaseră să colaboreze cu poliţia politică.

Între aceştia se aflau şi Leonard Paukerov „Bucur”, autorul unei cărţi cu puternice accente naţionale, în care au fost preluate unele idei exprimate în scrierea unui social-democrat austriac (cf. Paukerov, Experimente bolşeviste. Ce am văzut în Ungaria comunistă. Bilanţul regimului bolşevic în Ungaria, Tipografia „Ardealul” Institut de arte grafice, Cluj, 1920; Emanuel Buchinger, „Das warnende Beispiel Ungarns” / Avertismentul pilduitor al Ungariei, în: Der Kampf. Sozialdemokratische Wochenschrift, anul 12, nr. 20, 16.8. 1919, pp. 534-537) şi Duiliu Vinogradschi „Vladimir” (cf. ACNSAS, I 375444, vol. 2, ff. 57-58, Ionescu, op. cit., pp. 687, 745). Paukerov era, de-altfel, unul dintre social-democraţii care întreţinea o strînsă corespondenţă cu Traian Novac, liderul timişorean şi prieten al lui Franyó.

Propunerea de a-l recruta chiar şi pe Franyó a fost abandonată cu precizarea că e „în etate” (ACNSAS, I 375444, vol. 1, ff. 68-68v, 77-78). Invitaţia de a se înscrie în partid a fost respinsă de Franyó ca de-altfel şi de mulţi alţi social-democraţi care urmăreau cu suspiciune crescîndă alunecarea PMR/PCR spre un naţionalism tot mai provocator. În octombrie 1962, Franyó a afirmat în faţa unui agent: „Mi s-a cerut să intru în partid, dar am refuzat această calamitate la bătrîneţe. Partidul este plin de legionari, în timp ce adevăraţii democraţi de tipul lui Vladimir Streinu sînt în închisori” (ACNSAS, I 210846, vol. 2, ff. 27-31, aici f. 30). După instalarea la cîrmă a lui Ceauşescu, Franyó avea presimţirea că este de aşteptat „un val de naţionalism” (Ionescu, op.cit., p. 490). În anii următori, premoniţia scriitorului s-a dovedit a fi cît se poate de reală.

În toamna anului 1963, Franyó a încercat „să scoată” clandestin „din ţară mai multe lucrări literare şi traduceri proprii” (cf. Adresă către primul secretar al regionalei PMR, Petre Blaojovici, din 15.10. 1964, semnată de col. Viliam Steskal, ACNSAS, I 210846, vol. 2, ff. 19-22). Acţiunea a fost dejucată de către Securitate, informată de către agenta „Diana Popescu”. Un an mai tîrziu, aceasta a furnizat Securităţii informaţia că Franyó intenţionează să ducă pe furiş scrieri în Ungaria, cu prilejul participării sale la congresul internaţional al PEN-clubului care a avut loc între 15 şi 20 octombrie 1964, la Budapesta. Materialele au fost confiscate. O comisie de „experţi”, desemnată de poliţia secretă, a analizat textele, atrăgînd atenţia asupra unor pasaje considerate „ostile” (ACNSAS, I 210846, vol.2, ff. 477-478). La congresul PEN, „Diana Popescu” a avut sarcina secretă de a-l însoţi pe Franyó. Ea a relatat, pe larg, despre contactele şi discuţiile pe care le-a avut traducătorul (Raport despre delegaţia română la congresul PEN, trimis gen. mr. Evgheni Tănase, 9.11. 1964, ACNSAS, I 210846, vol. 2, ff. 17-18).

Zoltán Franyó a încetat din viaţă pe data de 29 decembrie 1978. Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea sa, a apărut la Bucureşti antologia omagială, intitulată „Nu regret” (Mich reut es nicht... Nachdichtungen aus der rumänischen und Weltliteratur, Editura Kriterion, Bucureşti, 1987). E o ironie a istoriei că o mare parte a traducerilor sale în germană, confiscate în 1964, „conservate” azi şi în dosarele Securităţii, au fost incluse în antologia amintită. (Sfîrşit.)

Addenda

[22 decembrie 1962. „Diana Popescu” susţine într-o notă că Franyó Zoltán ar fi un şovin maghiar, ostil regimului]

Primit Cpt. Petre Ioan

Sursa: „Diana Popescu”

Data: 22 dec. 1962

Casa: „Dan Silvia” [1]

Notă informativă

În legătură cu numitul FRANYO ZOLTAN sursa informează că acesta este ostil regimului nostru şi are sentimente şovine maghiare. Se laudă mereu cu trecutul lui politic de membru al Guvernului Bella Kun[2], povestind că a suferit din cauza persecuţiilor şi a fost exilat la Viena după înfrîngerea lui Kun, dar în prezent nu este mulţumit cu felul în care merg lucrurile la noi în ţară.

Ascultă radio Elveţia-Paris etc. şi laudă „libertatea” din Ungaria, spunînd că acolo sînt oameni deştepţi care se orientează sănătos, lăsînd populaţia mai liberă şi scriitori liberi să scrie ce vor şi că toate sărbătorile religioase se ţin.

Cu toate că anul acesta a primit Ordinul Muncii a fost foarte nemulţumit deoarece a vrut premiul de stat pentru literatură care presupune şi o sumă mare de bani.

Îi place să spună sau să asculte glume cu tendinţe politice şi să ponegrească organele de conducere în general, afirmînd că pe la diverse instit[uţii] şi întreprinderi sînt puşi oameni necorespunzători, necompetenţi şi de aceea lucrurile nu merg bine.

Are relaţii apropiate cu scriitorii din Ungaria. La Timişoara are în jurul lui nişte scriitori tineri, ca de exemplu: MANDICS GYÖRGY[3] care îl adulează şi de care se ocupă. Cu toate că zice că ar cunoaşte o mulţime de limbi străine, româneşte vorbeşte foarte slab şi nici nu-i place să vorbească astfel, decît ungureşte şi eventual nemţeşte.

(ss) „Diana Popescu”

OBSERVAŢII

FRANYO ZOLTAN este urmărit în acţiunea inf[ormativă] grup le linia problemei PSDI.[4]

INSTRUCŢIUNI

Agenta[5] a fost instruită şi dirijată pentru

f. 327

a stabili în mod concret legăturile prezente şi caracterul lor din Timişoara şi alte localităţi, pe care FRANYO le are şi care este atitudinea politică faţă de aceste legături. Deasemeni în ce măsură FRANYO se manifestă duşmănos cu privire la activiatea lui de scriitor. În acest sens agenta să urmărească dacă FRANYO caută să atragă în concepţiile sale prezente şi pe alţi scriitori şi special din rîndul tineretului, cum este MANDICS şi alţii. Agenta va putea să stabilească acest lucru, întrucît şi ea este scriitoare şi are contingenţă cu activitatea scriitoricească a lui FRANYO.

MĂSURI

Nota în copie se va ataşa la acţiunea grup unde este urmărit FRANYO şi va fi identificat MANDICS după care se va verifica.

Cpt. Petre Ioan

Rezoluţie: Tov. Petre, FRANYO trebuie lucrat activ şi urmărit pentru a stabili toate legăturile acestuia care deasemeni să fie incadrat(!) inf[ormativ].

Mr. Bozeşan I[osif]

f. 327v

ACNSAS, I 375447, vol. 2, ff. 327-327v

Adnotări:

[1] Document dactilografiat, două pagini.

[2] Corect: Béla Kun (1886-1938), ziarist, activist radical de stînga, conducător important în timpul regimului sovietelor, instaurat în 1919, în Ungaria. După prăbuşirea regimului, Kun a trăit în exilul sovietic, a fost acuzat de troţchism. În 1938 a devenit o victimă a epurărilor sîngeroase, iniţiate de Stalin. În 1956 a fost reabilitat. Soţia şi fiica sa s-au stabilit în Ungaria, după ce au petrecut mai mulţi ani în Gulag.

[3] Mandics György, n. 1943, scriitor maghiar, a debutat în ziarul timişorean Szabad Szó, în 1961. Lector la Editura Facla. Apropiat de Franyó.

[4] Partidul Social-Democrat Independent (condus de Titel Petrescu).

[5] Într-un amplu raport, din 9 noiembrie 1964, cuprinzînd 14 pagini dactilografiate, al Direcţiei Regionale Banat către Direcţia a III-a din Bucureşti pentru gen. mr. Evghenie Tănase, semnat de şeful Regionalei, col. Viliam Steskal şi şeful serviciului III, mr. Bota Gheorghe, despre Franyó Zoltán, însoţit de 9 note informative, „furnizate de agenta „Diana Popescu” după reîntoarcerea ei din vizită în R.P.U., precum şi o copie a materialului din interceptarea telefonului de la domiciliul lui Franyó Zoltán, obţinut înainte de plecarea sa” în Ungaria, unde a participat, la Budapesta, între 15 şi 20 octombrie 1964 la congresul internaţional al PEN-clubului, se raportează că „numele real al agentei „Diana Popescu” este Chiriţă Ligia, de profesie juristă şi critică literară, activînd în cadrul Uniunii Scriitorilor – filiala Timişoara” - cf. ACNSAS, I 375447, vol. 2, ff. 3-16.