Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Putin îi avertizează pe Macron și Merkel să nu se amestece în problemele Belarusului

putin_macron_merkel.jpg

Image source: 
rfi.fr

Vladimir Putin îi avertizează pe Angela Merkel și Emmanuel Macron că este “inacceptabil” să intervină în problema politică din Belarus, unde președintele proaspăt reales – Aleksandr Lukașenko a anunțat că, doar dacă el va fi împușcat, se va repeta recentul scrutin.

Președintele Rusiei i-a spus omologului său francez – Emmanuel Macron că exercitarea unor presiuni asupra conducerii din Belarus este “inacceptabilă”, adică exact aceeași reacție pe care a avut-o și vis-a-vis de Cancelarul Germaniei – Angela Merkel, într-o convorbire antrerioară.

Șefa statului german a făcut însă și marți o declarație despre această țară, transmițandu-i lui Vladimir Putin că Berlinul și-ar fi dorit ca Guvernul din Belarus să nu folosească violența și să negocieze pașnic cu opoziția.

Rusia este aliată tradiţionala al Belarusului, mai ales fiindcă ţara vecină are pe teritoriul ei conducte prin care Moscova exportă energie spre Vest, deci este considerată o “zonă-tampon” faţă de NATO.

Și preşedintele Consiliului European - Charles Michel, a anunţat că a discutat cu Vladimir Putin despre criza din Belarus, iar liderul european  a pledat tot pentru iniţierea unui dialogului cu opoziţia de la Minsk, notează cotidianul “Le Figaro”.

Dialogul a avut loc înaintea summitului extraordinar al UE, pe tema crizei din Belarus, programat miercuri.

Amintim, cel puţin doi protestatari au murit și câteva mii au fost reţinuţi în cursul demonstraţiilor de după alegerile prezidenţiale din fosta republică sovietică, prezidată de Aleksandr Lukașenko de 26 de ani.