Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Guvernul atacă la CCR depunerea moțiunii de cenzură:" În ce hal de debandadă s-a ajuns?"

Declanșăm conflictul juridic de natură constituțională între guvern și parlament privitor la depunerea moțiunii de cenzură: Liberalii consideră că se încalcă legea fundamentală prin depunerea unei moțiuni de cenzură în vacanța parlamentară și, prin urmare, se adresează Curții Constituționale, pentru o soluție:
 

„Am luat decizia să declanșăm conflictul de natură constituțională între Guvern și Parlament. Până acum toate moțiunile au fost depuse în sesiunile parlamentare, nu în vacanță (...)O asemenea lipsă de respect față de prevederile constituționale, o asemenea tratare în bășcălie a moțiunii de cenzură nu am mai întâlnit la niciun partid în ultimii 30 de ani”, a insistat premierul.

Ludovic Orban sustine că moțiunile de cenzură nu pot fi depuse decât în sesiunile ordinare. „În sesiunile extraordinare s-ar putea depune 18 moțiuni de cenzură, ce țară ar mai fi aia? (...) Le spun clar celor de la PSD: nu vă jucați cu focul, nu forțați procedura. Până nu se pronunță Curtea, demersul este neconstituțional.”

PSD: Toate aceste chermeze ale PNL din timpul pandemiei sunt o rușine națională!

Moțiunea de cenzură inițiată de PSD a fost citită joi, la prânz, în Parlament. Senatorul PSD Lucian Romașcanu a fost cel care a rostit textul moțiunii, fără a purta însă mască.  "Asta nu înseamnă că nu vreau să respect regula de a purta mască dar procedura durează mult", a explicat Romașcanu, care a trecut apoi la atacuri politice:

„S-au purtat ca și cum s-ar fi aflat deasupra legii și a coronavirusului! Au sfidat un întreg popor pe care l-au forțat să respecte reguli și restricții, pe care ei înșiși le-au călcat în picioare fără nicio jenă! O națiune întreagă l-a văzut pe șeful statului român, Klaus Iohannis, stând impasibil, fără mască la reuniunile de la Bruxelles, într-un contrast jenant cu ceilalți lideri politici europeni care se conformaseră regulilor de protecție. O națiune întreagă l-a văzut pe șeful Executivului, Ludovic Orban, fără mască, fără distanțare, fumând trabuc la un pahar de whisky, în clădirea Guvernului, după ce tocmai instituise pentru populație obligația de a purta masca în spațiile închise!
O națiune întreagă a văzut bairamul dat de Virgil Guran în luna mai, petrecerea lui Rareș Bogdan cu 100 de invitaţi din restaurantul deschis special la Cluj, șueta politică organizată de ministrul Costel Alexe cu 100 de liberali înghesuiți fără măști în salonul unui alt restaurant de la Iași. Acestea sunt contraexemplele pe care românii le-au văzut. Toate aceste chermeze ale PNL din timpul pandemiei sunt o rușine națională! Sunt o sfidare la adresa cetățenilor obișnuiți care au fost obligați să stea în casă izolați."

Social-democrații au anunțat că vor decide astăzi (vineri) , în ședința CEX,  când vor propune Parlamentului să decidă data pentru votarea moțiunii.