
Politică
Lukașenko anunță mobilizarea armatei și un acord cu Rusia, în „eventualitatea unor amenințări din Vest”
default.png

Lukașenko a declarat pentru agenția Belta ca acțiunile lui sunt perfect justificate: „NATO a lansat exerciții militare exact lângă granițele noastre. Ce era să fac? Am desfășurat câteva divizii, mobilizat jumătate din armată și pus-o în alertă. Asta nu e ieftin”.
Conducătorul Belarusului a anunțat, de asemenea, că a ajuns la un acord cu președintele Putin, ca Rusia și Belarus să își unească trupele în eventualitatea unei amenințări venite din partea Vestului.
Aceste declarații vin pe fondul creșterii temerilor față de noi reprimări violente a protestelor antiguvernamentale, izbucnite după alegerile prezidențiale din 9 august și a îngrijorărilor legate de o posibilă intervenție militară a Rusiei pentru a-l susține pe Lukașenko, acesta confruntându-se cu cea mai mare amenințare la adresa regimului său, în cei 26 ani de când a preluat puterea.
Amintim, Vladimir Putin s-a declarat pregătit să trimită forțe de ordine în Belarus, dar a susținut că nu va face acest lucru decât atunci când „situația ar fi în afara controlului, iar elemente extremiste vor încalca anumite limite”.