Eminescu, Franzos şi Moses Rosen

În urmă cu 40 de ani, a apărut, la Editura Academiei din Bucureşti, volumul IX din operele lui Mihai Eminescu (1850-1889). Volumul cuprindea articolele lui Eminescu apărute în presa vremii. Unele dintre ele avînd puternice accente naţionaliste cu evidente conotaţii antisemite. Faptul că în comentariile incluse într-o ediţie critic-ştiinţifică se justifică şi se bagatelizează dimensiunea xenofobă a publicisticii eminesciene a stîrnit numeroase reacţii de consternare şi chiar proteste. Întreaga afacere a fost, bineînţeles, atent monitorizată de către poliţia politică, temuta Securitate. Din unele rapoarte ale Securităţii se pot desprinde chiar nedumeririle unor ofiţeri în ceea ce priveşte încadrarea informativ-operativă a reprezentanţilor aşa-numitului protocronism. Curentul protocronist propaga o doctrină cultural- politicoă în conformitate cu tendinţa naţionalistă tot mai pronunţată a partidului. Ideea fundamentală a protocronismului a fost evidenţierea pionieratului românesc în contextul culturii şi ştiinţei universale. Susţinerea din partea partidului de care se bucurau reprezentanţii acestui curent autohtonist le-a conferit un statut semi-oficial, privilegiat, anexat din anii 1970 liniei ideologice naţionaliste a regimului ceauşist. Pe lîngă critica perioadei staliniste, a „obsedantului deceniu” (Marin Preda), protocroniştii au pledat pentru recuperarea integrală şi necritică a unor opere literare naţionaliste, trecute sub tăcere în prima fază a regimului comunist. Protocroniştilor le-a fost aplicată eticheta improprie de „neo-proletcultişti” (Monica Lovinescu). Asta din cauza metodelor agresive de agitaţie, folosite pentru a se impune în spaţiul public, similare proletcultiştilor stalinişti din anii 1950.

Apariţia publicisticii lui Eminescu în acest context tensionat de protocronişti şi reprezentanţii unei linii culturale, opuse retoricii strident naţionaliste, l-a determinat pe şef-rabinul de atunci, Moses Rosen (1912-1994) să-i adreseze preşedintelui Academiei o scrisoare de protest. În această scrisoare, datată 12 octombrie 1980, păstrată în fondul documentar al Arhivei fostei Securităţi, Moses Rosen îi reproşează lui Al. Oprea modul cum a comentat publicistica anti-semită a lui Eminescu. Deşi demersul lui Rosen a fost cunoscut, scrisoarea amintită nu a fost publicată nici în Cartea Albă a Securităţii. Istorii literare şi artistice 1969-1989, editată de SRI în 1996, (la Editura Presa românească, Bucureşti) şi nici în volumul editat de Anca Ciuciu, Acţiunea „Credinciosul“. Şef rabinul dr. Moses Rosen şi comunitatea evreiască în arhivele CNSAS (Editura Hasefer, Bucureşti, 2008).

În scrisoarea lui Rosen (textul integral în Addenda) se atrage atenţia asupra „numeroaselor articole violent antisemite”, exemplificate cu citate din cîteva texte adnotate de comentariile incluse în volumul IX al operelor lui Eminescu. Astfel, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti şi liderul cultului mozaic din România acelor ani se opreşte şi asupra articolului intitulat „Sămînţa jidovească din Cernăuţi” publicat de Eminescu în Curierul de Iaşi din 25 august 1876. În acest articol, Eminescu îl atacă pe scriitorul Karl Emil Franzos (1848-1904) stîlcindu-i, în bună tradiţie antisemită, chiar şi numele, ortografiindu-l: „Franzois”. „Ca toţi jidanii, cari în literatura germană se deosebesc prin stilul franţuzit şi prin espresii mârşave şi obraznice”, scria Eminescu, „şi acest tânăr şi gros colaborator de la ‚N[eue] Fr[eie] Presse’ nu-şi cunoaşte lungul – nasului, judecă făr’ a şti nimic şi batjocoreşte toate popoarele câte n-au plecare de-a se săruta cu jidanii.”

Reproşurile la adresa lui Karl Emil Franzos, despre care se sugerează că ar fi un autor ostil României, sînt nu numai exagerate, ci şi nedrepte. În fond, ele nu sînt doar rezultatul „verbului aprig” al lui Eminescu, precum susţine comentatorul Al. Oprea, ci dezvăluie orientarea ideologică a poetului – nu întîmplător venerat de toate grupările extremiste de dreapta din România, inclusiv de Garda de Fier.

Poate şi din cauza pornirilor lui Eminescu împotriva lui Karl Emil Franzos, acesta a rămas un mare necunoscut în România. O apropiere de biografia, concepţiile, opera literară şi publicistică a autorului volumelor intitulate „Aus Halb-Asien” (Din Semi-Asie), apărute în ultima parte a secolului XIX, se găseşte în cartea lui Andrei Corbea, Paul Celan şi „meridianul” său. Repere vechi şi noi pe un atlas central-european, din 1998 (Editura Polirom, Iaşi). Franzos a frecventat ca şi Eminescu liceul din Cernăuţi, apoi a studiat dreptul în Austria şi s-a dedicat scrisului. În articolele sale apărute mai ales în ziarul liberal vienez „Neue Freie Presse”, unele incluse mai tîrziu şi în volume, Franzos critică obscurantismul religios, creştin şi evreiesc, naţionalismul rutenilor (ucrainienilor), ruşilor, polonezilor, românilor, maghiarilor, corupţia endemică, exploatarea păturilor defavorizate şi aroganţa celor care deţin puterea economică şi politică în spaţiul est-european, numit sarcastic „semi-asiatic”. Bucovina constituie pentru el un model multicultural, precum s-ar spune astăzi, o insulă a culturii occidentale şi a emancipării, înconjurată de un spaţiu pe care-l considera înapoiat.

În scrisoarea sa, Moses Rosen nu face aprecieri asupra lui Franzos, criticînd doar interpretările derutante ale comentatorului. În consecinţă, cere retragerea volumului lui Eminescu, ceea ce nu s-a-ntîmplat.

Addenda

[12 octombrie 1980. Şef-rabinul, Moses Rosen, 1912-1994, protestează împotriva publicării volumului IX al operelor lui Mihai Eminescu, 1850-1889, în care au fost incluse mai multe articole antisemite ale acestuia, relativizate în comentariile explicative ale lui Al. Oprea]

FEDERAŢIA COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI[1]

DIN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA

Cancelaria şef rabinului

Bucureşti – Str. Sf. Vineri 9-11 – Sector 4

Telefon 15.50.90

Nr. 430/1980

Bucureşti, 12 octombrie 1980

DOMNIEI SALE

DOMNULUI

PREŞEDINTE AL ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA[2]

Prea stimate Domnule Preşedinte,

Avem onoarea a vă comunica următoarele:

În editura Academiei Republicii Socialiste România, a apărut acum cîteva săptămîni, volumul IX din „Operele” lui M. Eminescu (Publicistica 1870-1871).

În cuprinsul acestui volum se află numeroase articole violent antisemite, pe care nu le vom cita pe toate ci doar cîteva din ele.

1. La pag. 136 „Jidovul talmudist” se vorbeşte ca „şi în această ţară au început a se îmbulzi în oraşe şi sate cetele internaţionalei iudaice, poporul menit de Biblie de a domni asupra pămîntului întreg”.

Degeaba se încearcă la „Comentarii” pag. 563 a se justifica cele de mai sus ca „fiind în slujba sionismului şi al evreilor purtători de capital străin”. Mişcarea sionistă nici nu exista încă în 1876. Roling(!)[3], la care se referă autorul, a fost doctrinarul antisemitismului austriac şi teoriei „primejdiei evreeşti”. 

2. La pag. 157, în articolul „Galiţia” (18 iulie 1976[!]) se exclama „Fericita Rusie”, în care „i se taie evreului cu de-a sila, în mijlocul uliţei, barba, perciunii şi poalele caftanului”, iar „Comentariul” din 1980 (pag. 585) justifică procedura, spunînd că se „avea ca scop să limiteze afişarea demonstrativă a fanatismului religios, jignitoare pentru populaţia autohtonă”[4].

3. La pag. 190 în articolul „Sămînţa jidovească din Cernăuţi” cităm: „ca toţi jidanii (e vorba de scriitorul Karl Emil Franzos pe care autorul îl atacă. Nota noastră) care în literatura germană se deosebesc prin stilul franţuzit şi prin expresii mîrşave şi obraznice”.

Iar „Comentariile” din 1980 (pag. 616) califică aceste aprecieri la adresa „jidanilor” ca „rezultînd” din „verbul aprig” al celui mai

f. 218

mare poet român şi nu trebuie să slujească [la] întreţinerea unor resentimente pe care istoria le-a depăşit şi raţiunea le reprobă”.

4. La pag. 280 în articolul „Iarăşi Evreii” (1876), vorbind despre acordarea de drepturi evreilor, autorul spune, între altele:

„Cît pentru români, egala îndreptăţire a 600.000 de lipitori şi precupeţi este pentru ei o cestiune de moarte şi de viaţă şi poporul nostru cred c-ar prefera moartea repede prin sabie decît moartea lentă prin vitriol.”

Iar mai departe: „Plece 99 procente în America ca să-şi cîştige acolo prin muncă productivă pîinea de toate zilele şi atunci cu cei ce vor rămîne, ne vom împăca uşor.....”

„Evreii rămîn străini de rit necreştin” şi mai departe „oriunde e teren pentru neagra speculaţie evreul e acasă” şi în sfîrşit „ei sug în mod neomenos ţările pe care au căzut ca lăcuste”.

„Comentariile” din 1980 (pag. 674) justifică pur şi simplu cele de mai sus cu cuvintele: „Eminescu îşi defineşte clar poziţia în problema evreilor din România. Poetul se declară împotriva acelor evrei care speculau munca poporului român (99 procente, cum afirmă autorul. Nota noastră) şi nu şi împotriva acelora care depuneau o muncă utilă ţării (adică unu la sută. Nota noastră).

„Comentariile” nici nu găsesc de cuvinţă să se oprească asupra enormei denaturări a adevărului din afirmaţia că în 1876 existau 600.000 evrei în România. Adevărul este că trăiau atunci circa 100.000 evrei în Moldova şi în Muntenia.

Iar din cei 600.000, 594.000 erau „lipitori” şi numai 6000 meritau să te împaci cu ei[!].

5. În sfîrşit la pag. 299 din articolul „Evreu şi Conferinţă” cităm: „O seminţie care cîştigă toate drepturile fără sacrificii şi muncă e cea evreiască”.

Articolul fundamentează „ideologic” toate calomniile antisemite. Cît despre „Comentarii” (pag. 689) ele justifică conţinutul articolului.

Ne oprim aici. Exemplele citate sînt destul de concludente. Nu socotim deci necesar să mai cităm şi altele.

Ne exprimăm deci consternarea că este cu putinţă ca în anul 1980, în Republica Socialistă România, sub egida Academiei să se publice asemenea materiale care incită la ură rasială, care afirmă idei de bază ale fascismului, care îndeamnă la huliganism.

f. 219

Respectăm pe „luceafărul poeziei româneşti”. Geniul său poetic, gîndirea sa filozofică fac parte din patrimoniul culturii universale.

Tocmai de aceea este o insultă pentru memoria sa, este o profanare a personalităţii sale, cînd se dau publicităţii asemenea articole ce le-a scris dînsul, sub influenţa deşănţatei propagande antisemite din acea vreme.

Am văzut personal în manuscris, la un prieten, poezii pornografice scrise de M. Eminescu. Oare a trecut cuiva prin gînd să le publice?

Ştim cu toţii că soarta vitregă a lui M. Eminescu l-a făcut să-şi piardă minţile, în perioada finală a vieţii.[5] Publică cineva ce a scris el în acea perioada?

Încercările Dlui Al. Oprea[6] (pag. 32-36) de a da o interpretare nouă ideilor xenofobe, antisemite, rasiale din articolele cuprinse în acest volum, reuşeşte doar să le dea o justificare, ceeace e şi mai grav.

Girul celui mai mare poet român dat fundamentării antisemitismului, constituie atît un act periculos pentru populaţia evreiască din această ţară cît şi unul de răspîndire a unor idei diametral opuse celor cari călăuzesc România Socialistă.

Protestăm împotriva acestui fapt şi vă rugăm să supuneţi forurilor superioare de Stat şi de Partid rugămintea noastră de a retrage din circulaţie, volumul sus-amintit.

Primiţi, vă rog, încredinţarea deosebitei mele consideraţiuni,

(ss) Moses Rosen

ŞEF RABIN DR. MOSES ROSEN

PREŞEDINTELE FEDERAŢIEI COMUNITĂŢILOR EVREEŞTI DIN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA.

f. 220

ACNSAS, D 118, vol. 2, ff. 218-220

Adnotări:

[1] Trei pagini dactilografiate, prima pagină cu antet ştampilat în limba română şi limba ebraică. În textul transcris nu s-a intervenit, au fost păstrate particularităţile ortografice, ortoepice şi stilistice. Erori evidente au fost marcate cu (!).

[2] Funcţia de preşedinte al Academiei a deţinut-o între anii 1980 şi 1981 matematicianul Gheorghe Mihoc (1906-1981)

[3] August Rohling (1839-1931), teolog romano-catolic şi profesor de teologie, cunoscut ca antisemit militant. Rohling este autorul scrierii antisemite, „Der Talmudjude. Zur Beherzigung für Juden und Christen aller Stände“, Münster, 1871 (Evreul talmudic).

[4] Toate sublinierile aparţin autorului scrisorii.

[5] În mai multe scrieri ultranaţionaliste, apărute după revoluţia din 1989, se susţine teza asasinării lui Mihai Eminescu (1850-1889) de către evrei. (Cf., de exemplu: Cornel Dan Niculae, Războiul nevăzut al Evreilor Sionişti cu România, Editura Bux, Bucureşti, 2003 - plus ediţiile următoare – sau Gheorghe Funar „Mihai Eminescu a fost asasinat de evrei”, Mediafax, 14 iunie 2010).

[6] Alexandru Oprea (1931-1983), scriitor, critic și istoric literar. Între anii 1971 şi 1983 a fost directorul Muzeului Literaturii Române şi redactor principal al revistei Manuscriptum. În jurul morţii lui Al. Oprea şi Pompiliu Marcea (1928-1985) au fost lansate teorii conspiraţioniste prin care se sugerează c-ar fi devenit victime ale unui complot evreiesc pentru că au susţinut publicarea integrală a scrierilor lui Eminescu. Oprea şi Marcea se manifestau în scrierile lor în spiritul doctrinei naţionaliste, promovată în perioada ceauşismului, cunoscută sub denumirea de protocronism. Detalii despre protocronism în studiul excelent, semnat de Alexandra Tomiţă, O istorie „glorioasă”. Dosarul protocronismului românesc, Cartea Românească, Bucureşti, 2007.