Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce este Noviciok, "nou venitul" care afectează sistemul nervos

„Arma” chimică folosită în otrăvirea lui Alexei Navalny a fost dezvoltat în Uniunea Sovietică în anii 1970 şi 1980.

Trasformarea în armă a oricărei substanţe chimice este interzisă în temeiul Convenţiei privind armele chimice din 1997, a cărei semnatară este Moscova și totuși Rusia nu a declarat niciodată Noviciok sau ingredientele sale către Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice din Haga.

Agentul chimic este utilizat pentru o familie de agenţi foarte toxici, cu o compoziţie uşor diferită de gazele otrăvitoare mai cunoscute cum ar fi VX şi sarin. Substanţa chimică „determină încetinirea inimii şi restricţionarea căilor respiratorii, ducând la moarte prin asfixiere”, potrivit profesorului Gary Stephens, expert în farmacologie la Universitatea din Reading.

Acum activistul rus Alexey Navalny este în comă la un spital din Berlin după ce, susține guvernul german, a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupul Noviciok.

Se crede că agenţii Noviciok sunt de cinci până la zece ori mai letali decât aceste substanţe, deşi nu există utilizări cunoscute înainte de 2018, când Noviciok a fost utilizat pentru otrăvirea unui fost spion rus şi a fiicei acestuia. Marea Britanie spune că Rusia a folosit Noviciok pentru a-l otrăvi pe fostul spion Sergei Skripal şi pe fiica acestuia, Yulia, în oraşul britanic Salisbury în urmă cu doi ani. Rusia a negat în repetate rânduri orice implicare în atac.

În noiembrie anul trecut 2019, membrii OPCW au fost de acord să extindă lista substanţelor chimice interzise pentru a include agenţii Noviciok. Această interdicţie a intrat în vigoare pe 7 iunie 2020.

Noviciok a fost realizat cu produse agrochimice, astfel încât producţia sa să poată fi ascunsă mai uşor, potrivit expertului american în arme chimice Amy Smithson.

Capitalele occidentale se arată indignate după anunțul Germaniei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat miercuri otrăvirea „şocantă” a opozantului rus Aleksei Navalnîi cu un agent neurotoxic de tip noviciok şi a cerut Rusiei o anchetă transparentă.

Însăși Angela Merkel, cancelarul german, a ieșit public miercuri seara și a făcut o declarație de presă despre otrăvirea lui Navalnîi, subliniind că Rusia are de dat răspunsuri la „întrebări dificile” și cerând partenerilor din UE și NATO să dea „un răspuns comun adecvat” la această „tulburătoare” tentativă de asasinat, care încalcă „drepturi și libertăți fundamentale”.

Într-un mesaj pe Twitter ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, afirmă că otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi este „complet inacceptabilă” şi condamnă acest fapt, vorbind de nevoia unei anchete minuţioase şi imparţiale în acest caz.