Și totuși, de ce Europa nu poate interveni asupra dictatorilor?

Se adoptă declarații, uneori sunt puse în mișcare și sancțiuni, mai mult sau mai puțin simbolice, care însă nu au darul de a-i impresiona prea mult pe liderii autoritari și populiști.

Dar de ce acțiunea democrațiilor pare inutilă? Paradoxal, pentru că, pe de o parte, există prea puține pârghii politice și, pe de altă parte, există interese prea mari de natură financiară și economică.

Rusia și Belarus nu sunt legate de vreun acord de liber schimb cu Uniunea Europeană, nu se bucură de un regim liber de vize și, evident, nu au nici cea mai mică dorință de aderare.

Politic vorbind, Uniunea Europeană nu are cum să acționeze așa cum ar putea să o facă în cazul unei țări care-și dorește un viitor european, așa cum ar fi Moldova, Ucraina sau statele din Balcanii de Vest.

Este timpul ca strategii europeni să înțeleagă că Uniunea s-a extins până într-o vecinătate în care valorile sale nu mai sunt dorite și acceptate pe scară largă, așa cum se întâmpla în anii 1990, în Europa Centrală și de Sud-Est.

Turcia se află, teoretic, într-un proces de negociere pentru aderarea la UE, dar acesta este blocat de multă vreme și oricum nimeni nu-l mai ia în serios, nici la Ankara, nici la Bruxelles. Doar că fiecare parte așteaptă ca cealaltă să anunțe decesul.

Există însă o Uniune vamală între UE și Turcia, ceea ce face ca mari companii europene să fie prezente în această țară, unde produc bunuri pentru piața europeană, tocmai profitând de facilitățile comerciale. A sancționa economic Turcia înseamnă a sancționa și companiile europene.

Și aici ajungem la interesele economice și financiare. Belarus este o economie etatizată și închisă, dependentă de comenzile din Rusia. Dar în ce privește Rusia, interesele sunt mari și nu numai în privința gazului – aici, și regimul de la Kremlin are nevoie de banii europenilor, precum aceștia au nevoie de gazul rusesc.

Dar ce facem cu oligarhii care cheltuie bani cu nemiluita în hotelurile și stațiunile de lux europene, ce facem cu investițiile lor imobiliare sau în industria media, de exemplu? Ca să nu mai vorbim de aspectele mai întunecate, cum ar fi schemele de spălare de bani.

Pentru că, da, în afară de a fi tiranice la ele acasă și agresive în plan regional, aceste regimuri sunt și extraordinar de corupte, astfel că au prins în mrejele lor actori politici și economici din lumea democratică. Desigur, nu ele au inventat corupția, ci doar fac din ea o armă împotriva democrațiilor.

A existat în ultimele decenii ideea că o deschidere economică și investițională către astfel de state va duce, în timp, la progrese democratice. Vedem acum că ele au devenit mai naționaliste, mai populiste, mai agresive. Și nici măcar nu-și mai ascund azi natura autoritară, nu mai pretind că sunt altceva decât sunt.

Mai mult, se arată gata a se angaja în acțiuni agresive, pe care democrațiile caută să le evite cu orice preț.

Am da dovadă de naivitate dacă am crede că simple măsuri, imaginate într-o reuniune politică sau alta vor putea schimba cursul. Uniunea Europeană are nevoie de un plan de acțiune pe termen lung, pornind chiar de la propriile slăbiciuni și compromisuri în relațiile îndelungate cu aceste regimuri.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica