
Politică
Tăriceanu: ”Bucureștiul s-a dezvoltat haotic”. Unde vrea să amplaseze candidatul ALDE o copie a Columnei lui Traian?
tariceanu_bucuresti_haotic_candidat_alde_columna_traian.jpg

Călin Popescu-Tăriceanu spune că ”Bucureștiul este într-o schimbare mai degrabă haotică după 1990, pentru că lipsa unui Plan de Urbanism General a permis elaborarea unor Planuri Urbanistice Zonale la Sectoare, fără ca să existe o coordonare între ele (...). Din acest motiv, vedem tot felul de clădiri care se înalță, dar într-o manieră absolut dezordonată, fără să țină seama de lipsa unor elemente esențiale, care să asigure traficul în acele zone, deci nu vedem decât o hiperaglomerare a Bucureștiului”.
Candidatul ALDE își propune dezvoltarea orașului, dacă ajunge primar: ”Sunt două lucruri pe care vreau să pun accentul. Pe de o parte este modernizarea orașului existent. În al doilea rând, trebuie să vorbim de dezvoltarea orașului, de a-i da plămânii prin care să respire, care înseamnă Bucureștiul metropolitan, prin includerea comunelor adiacente Bucureștiului, sigur, într-o formulă agreată de comun acord cu aceștia, astfel încât Bucureștiul să poată să capete dimensiunea unei metropole”.
Călin Popescu-Tăriceanu vrea modernizarea zonei din jurul Sălii Palatului: ”Am imaginat câteva proiecte, pe care le-am discutat cu mari arhitecți din România, de modernizare a unor spații existente, cum este de exemplu spațiul de la Sala Palatului. Toată zona este asfixiată de automobile, cetățenii nu au unde să le parcheze. Proiectul care este imaginat de profesorul arhitect Romeo Belea vrea să creeze un mare spațiu public în zona din jurul Sălii Palatului. Evident, mașinile urmează să fie băgate într-o parcare subterană și spațiul de la suprafață să devină un spațiu public, în care cetățenii să poată să vină, să se simtă bine, să se întâlnească, să fie spații de recreere și așa mai departe”.
Columna lui Traian, în Piața Victoriei
Candidatul ALDE la Primăria Capitalei și-ar dori amplasarea unei copii după Columna lui Traian în Piața Victoriei: ”Al doilea proiect este modificarea configurației actuale a Pieții Victoriei, prin amplasarea Columnei lui Traian. Există un proiect vechi, care datează din perioada lui Mihail Kogălniceanu. Oamenii politici de atunci s-au gândit să aducă la București o replică a Columnei lui Traian. Am văzut proiecte de arhitectură, care prevăd amplasarea acestei lucrări monumentale, care este semnificativă și relevantă pentru istoria noastră și pentru identitatea noastră, în Piața Victoriei, chiar pe axul care pleacă de la Arcul de Triumf, mergând pe Șoseaua Kiseleff. L-am auzit pe Nicușor Dan vorbind în derâdere despre această propunere pe care am făcut-o”.
La remarca jurnalistului că între artă și kitsch e o linie subțire, Călin Popescu-Tăriceanu a replicat: ”Eu nu văd unde este kitsch-ul într-o lucrare care descrie perfect istoria veche a românilor, din perioada dacilor și care vorbește despre identitatea noastră. Dacă dvs. vorbiți despre kitsch, atunci sigur, sunt de acord și punem în această categorie Palatul Parlamentului, numai că Palatul Parlamentului e cam mare, să mai putem să-l schimbăm într-un fel”.