Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Stelian Ion, candidat USR PLUS: Constanța arată deplorabil; avem un castel fabulos în Mamaia, care va fi refăcut

stelian_ion_constanta_deplorabil_castel_mamaia.jpg

Stelian Ion candidează la Primăria Constanța (Sursa foto: Facebook/Stelian Ion)
Stelian Ion candidează la Primăria Constanța (Sursa foto: Facebook/Stelian Ion)

Cea mai gravă problemă a orașului Constanța este mizeria, declară la RFI candidatul USR PLUS la Primărie, deputatul Stelian Ion. El spune că ”decăderea acestui oraș a fost de la mare înălțime”.

Stelian Ion consideră că orașul Constanța ”arată deplorabil, din păcate și este un exemplu de decădere pentru întreaga Românie. Cred că este cel mai elocvent exemplu negativ, din păcate. Este unul dintre cele mai mari și unul dintre cele mai reprezentative orașe pentru România. Din punct de vedere economic, am fost la un moment dat pe locul doi. Decăderea sau căderea acestui oraș a fost de la mare înălțime”.

Candidatul USR PLUS la Primăria Constanța afirmă că principala problemă a orașului este mizeria: ”Este cea mai gravă problemă pe care ne-o semnalează toți constănțenii, în toate cartierele și la fel și turiștii care vin în Constanța și este grav. În 2008, a fost încheiat un contract de salubrizare de către vechea administrație Mazăre, care contract face obiectul unei cercetări, al unui dosar penal acum aflat în apel. Se presupune că s-ar fi încheiat acest contract contra unei mite colosale. Vom vedea cum va evolua acel dosar. Cert este că firma de salubrizare a fost favorizată în încheierea acestui contract, au puține obligații și multe drepturi și nici măcar acele puține obligații nu și le respectă așa cum ar trebui. Acum, în perioada asta, mai sunt puține zile până la alegeri, au început să spele ghenele de gunoi, să facă niște lucruri pe care nu le-au făcut timp de foarte mulți ani de zile. Dacă nu se va anula acel contract, mă voi uita cu lupa, astfel încât să își respecte toate obligațiile contractuale (...) și trebuie să își asume mai multe obligații. Dacă nu își va îndeplini această firmă respectivele obligații, se va proceda la rezilierea contractului (...). Avem un proiect de a îngropa toate pubelele insalubre din toate cartierele Constanței, de a le trece în subteran, sunt niște sisteme care se aplică în alte orașe”.

 

Vila Regală din Mamaia (Sursa foto: Wikipedia)
Vila Regală din Mamaia (Sursa foto: Wikipedia)

 

Ce planuri are Stelian Ion pentru Vila Regală din Mamaia, un conac construit în anii 20 de un arhitect italian, pentru Regina Maria, dar care se află în prezent în paragină, înconjurat de buruieni și gunoaie, clădirea făcând de altfel și obiectul unui litigiu în instanță: ”Nu am nici o îndoială că acea clădire se va recupera. Este unul dintre principalele obiective din Mamaia. Nu vrem să mai mergem până la Balcic, să vedem castelul Reginei Maria, câtă vreme noi avem aici, în Mamaia, un castel fabulos, care va fi refăcut și pentru care vom aloca fonduri importante și ne vom implica în acest proiect, astfel încât castelul și împrejurimile să fie redate turismului. Va fi un obiectiv turistic important în Mamaia, pe care astăzi nu îl avem și de care nu ne-am bucurat ani și ani de-a rândul. Constanța a fost oraș regal și dincolo de această clădire, mai avem și clădirea Tribunalului actual, este tot o reședință regală. Le vom pune în valoare”.

Stelian Ion, despre candidatura sa la Primăria Constanța