Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pentru Trump, atras de lideri forte, Putin este un model -- interviu cu David Gordon (II)

gordon1.jpg

David Gordon, consultant pe probleme globale la Grupul de expertiză Eurasia

David Gordon, consultant pe probleme globale la Grupul de expertiză Eurasia, a fost vreme de doi ani, din iunie 2007, directorul departamentului de strategie și planificare din Ministerul de Externe condus de Condoleeza Rice. Din 2004 pînă-n 2007, el a fost vice-președinte al Consiliului Național de Informații, cel mai important centru de analiză al guvernului american.

David Gordon și-a manifestat public opoziția la Trump încă din 2016, ca unul dintre cei cincizeci de semnatari, toți foști înalți demnitari în Administrații Republicane, ai unei declarații de repudiere a  actualului ocupant al Casei Albe ca "inept și inapt",  "lipsit de caracterul, valorile și experiență necesare funcției".  Semnatarii de atunci, la care s-au adăugat mulți alții, au revenit luna trecută cu o scrisoare deschisă și mai aspră la adresa liderului lumii libere.  De asta dată, Donald Trump este etichetat lider "eșuat", care s-a dovedit "incompetent" să conducă într-o perioada de "criză națională", care  "ia partea dictatorilor", "periclitează siguranță națională", subminează domnia legii" și "dezonoreaza instituția prezidențială". Scrisoarea conchide că din toate aceste motive, plus altele la fel de serioase și grave, încă un mandat Trump ar avea efecte negative profunde asupra sistemului democratic american, prestigiului politic și staturii morale a Statelor Unite în lume. Punctul patru al scrisorii reamintește că Trump "a solicitat intervenția Rusiei în alegerile din 2016" și s-a "aliniat cu Vladimir Putin împotriva serviciilor americane de informații". E un aspect misterios al biografiei trumpiene, această relație cu Putin și Rusia. În ultimii patru ani, anchete parlamentare și independente, rafturi de memorii și non-ficțiune, au încercat să dezlege, cu un succes foarte relativ, acest mister.

David Gordon:  Cred că trebuie să înțelegem mai exact ce s-a întîmplat în 2016. Nu-s sigur că avem concluziile tuturor investigațiilor, nu cred că imaginea a ceea ce au făcut, sau au vrut să facă rușii în 2016, este suficient de clară.  Multe cunoștiințe din Rusia cu care păstrez legătură pun la îndoială capacitatea Kremlinului de a executa tipul de operațiune disciplinată de care-l acuză serviciile americane de informații și alții.

Rep.:  Cum explicați relația ciudată, unii spun umilitoare pentru Statele Unite, între Trump și Putin?

David Gordon:  Opiniile lui Trump despre Puțin s-au cristalizat devreme, în imobiliarul newyorkez, unde actualul președinte, pe atunci om de afaceri,  a cunoscut mulți investitori ruși.  Unii dintre ei erau de părere că Putin e un personaj pozitiv care, după comunism și interludiul corupt Elțîn a revitalizat Rusia, a ridicat-o din cenușă. Peste acest strat de impresii pozitive format prin interacțiunile de afaceri ale lui Trump s-a suprapus afinitatea pentru liderii forțe. Putin este un model pentru Trump. Pe de altă parte, nu putem spune că Statele Unite au cocoloșit Rusia:  la nivel oficial,  multe decizii au fost,  în opinia mea, corecte. Avem deci o dualitate paradoxală, relația bilaterală la nivel statal pe de o parte, atitudinea personală în continuare pozitivă a lui Trump față de Putin pe de alta.

Rep.:  În lungă să carieră senatorială, din 1972 pînă-n 2009, Joe Biden s-a ilustrat în primul rînd în comitetul juridic (pe care l-a prezidat între 1987 și 1995) și în cel pentru afaceri externe, pe care l-a condus între 2001 și 2003 și apoi în intervalul 2007-2009. Ați avut deci prilejul să-l cunoașteți. Ce fel de om este?

David Gordon:  Am depus de multe ori mărturie în față comitetelor senatoriale din care făcea parte Biden, atît în rolul meu de la Ministerul de Externe cît și, înainte,  în funcția mea din Comunitatea de Informații. E un tip extrem de afabil, experimentat și preocupat   de politică externă. Nu-s de acord cu el în toate chestiunile, dar este extrem de bine informat și-i plac discuțiile și dezbaterile serioase. Toate aceste  calități le va manifesta ca președinte, dacă va cîștiga alegerile.

Rep.:  Care ar fi argumentele de politică externă în favoarea unei președinții Biden?

David Gordon:  În materie de politică externă,  un argument important  în favoarea unei președinții Biden ar fi că nu este momentul să ne izolăm de restul lumii.  De una singură,  America  nu poate "redeveni măreață". Avem nevoie de aliați, de parteneri.  Alianțele, parteneriatele trebuiesc întărite, nu lăsate să se atrofieze.  Un alt argument este criză în relația cu China. În loc să-i demonizăm, fără temei, că a două descălecare a Uniunii Sovietice, să ne angajăm într-o relație bilaterală serioasă și echilibrată. În al treilea rînd ar trebui să lărgim rolul diplomației și negocierilor în sfere precum dereglarea climatică și mediul, proliferarea armamentelor, regimul comerțului și investițiilor.  Așa cum o dovedește campania electorală,  în toate aceste dosare o președinție Biden ar fi un pas înainte pentru Statele Unite.

 

Toate interviurile realizate de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor:  https://www.rfi.ro/tag/interviu-sua

Ascultă aici partea a doua a interviului cu David Gordon, consultant pe probleme globale la Grupul de expertiză Eurasia