Lukașenko în vizită la Putin – ce variante are Kremlinul?

Rusia nu are, deocamdată, o altă opțiune, cel puțin până când ar putea găsi un alt om de încredere în Belarus. Kremlinul nu poate concepe că un dictator poate fi răsturnat prin mișcări populare și îl va sprijini pe Lukașenko, așa cum a făcut-o, de exemplu, cu Bashar al-Assad sau Nicolas Maduro.

Cum îl va sprijini în mod concret este greu de anticipat. Pentru că variantele Moscovei nu sunt deloc dintre cele mai bune. Ar putea oferi un sprijin forțelor de represiune de la Minsk, dar protestatarii au arătat deja că nu se mai tem și sunt gata să-și asume confruntarea.

Sau ar putea încerca mai mult, mergând până la a o intervenție militară care să dea o puternică lovitură suveranității țării, dar aceasta n-ar face decât să întărească naționalismul care erupe acum în Belarus.

Probabil că Rusia va reuși să câștige timp, câtă vreme opoziția politică din Belarus este încă dezorganizată, și liderii ei sunt fie închiși, fie fugiți peste graniță. Totodată, nu s-au înregistrat, cel puțin pentru moment, defecțiuni notabile în aparatul politic, militar sau de securitate.

Ceea ce se întâmplă acum în Belarus este o mișcare pentru democrație, împletită cu una de redeșteptare națională, în multe privințe asemănătoare cu cele care au dus, până la urmă, la prăbușirea Uniunii Sovietice, acum aproape trei decenii. Simbolul manifestanților, drapelul în alb și roșu, este cât se poate de relevant.

Este drapelul din perioada scurtă în care Belarusul a fost stat independent, în 1918, după Revoluția Rusă, în timp ce steagul oficial, în roșu și verde este inspirat din cel al fostei republici sovietice. Iar această trezire, națională și democratică deopotrivă, readuce în memoria colectivă și vechile legături cu Polonia și Lituania, filonul central-european al acestei națiuni.

În avangarda fenomenului se află noua generație, cu acces practic nelimitat la informație și rețele de comunicare, pentru care modelul de viață se află la vest și nu la est.

Din motive istorice profunde, aceste două popoare – ucrainenii și belarușii - reiau, fiecare în felul său, procese de definire națională neterminate după primul război mondial sau după prăbușirea Zidului Berlinului.

Potrivit unei analize a Atlantic Council, Rusia nu pare a avea instrumente pentru a contracara trezirea din Belarus.

Numărul de etnici ruși este redus și nu există sentimente pro-ruse concentrate într-o anumită regiune, precum în Ucraina, care să permită o mișcare separatistă similară Crimeii sau Donbasului.

Pentru Atlantic Council, ramificațiile redeșteptării din Belarus vor fi resimțite în toată regiunea și ar putea grăbi în cele din urmă actul final al prăbușirii sovietice și în interiorul Rusiei.

Aceasta nu înseamnă neapărat că politic vorbind, lui Lukașenko i-a sunat ceasul. Unii analiști fac o paralelă între evenimentele de acum din Belarus și cele care au marcat Polonia anilor 1980.

Sindicatul Solidaritatea a avut atunci nevoie de un deceniu până să poată disloca regimul comunist. În mod similar, lupta pentru libertate, democrație și emancipare națională în Belarus s-ar putea să fie de durată.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica