Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Europa Plus: ”Macron vrea să joace rolul lui Napoleon în Mediterana de Est” (ministrul turc al apărării)

macron_erdogan.png

Disensiuni între Turcia și Franța în legătură cu situația din Mediterana de Est
Image source: 
Reuters via rfi.fr

* Franța a intrat într-o coliziune a declarațiilor în Vecinătatea Estică: intervențiile lui Emmanuel Macron în conflictul Turcia-Grecia atrag mânia și sarcasmul Ankarei;

* Fostul șef al Federației Ruse de Atletism a acuzat tot Franța că nu respectă nici măcar legile lui Napoleon, după ce a fost  condamnat de Tribunalul din Paris în scandalurile de dopaj;

* La capitolul școala și pandemie, Kazakhstanul a ales învățământul la distanță pentru că nu are resurse pentru cel online;

* Moldovenii se plâng pentru banii pe care părinții îi dau din buzunar pentru echiparea școlilor de stat.

Tonul Turciei față de Franța a devenit foarte acid săptămâna trecută pe fondul disputei în Mediterana de Est, dintre Turcia și Grecia. Recent, președintele francez a declarat că Turcia nu mai poate fi considerată un partener în regiune, după ce, mai nou, vase de explorare ale Ankarei au avansat în Mediterană făcând prospecție pentru gaze naturale.

Ziarul turcesc www.hurriyet.com.tr publică declarația ministrului apărării turc Hulusi Akar, adresată direct lui Emmanuel Macron, într-un interviu pe canalul englezesc Channel 4:

„Macron caută să obțină anumite roluri pentru a-și camufla propriile probleme. El încearcă să obțină un rol în estul Mediteranei, la mii de kilometri distanță (de Franța, n.r.). Acestea nu sunt măsurile corecte care trebuie luate. Ne apărăm propriile drepturi juridice și declarăm că suntem gata să negociem și să continuăm dialogul cu Grecia. A menționa în mod constant sancțiunile (UE față de Turcia, n.r.) înseamnă a folosi un limbaj amenințător care ajută doar la ridicarea tensiunii. (...) Uniunea Europeană nu are autoritate pentru a stabili sau modifica reguli și nici pentru a determina frontiere. Fiecare trebuie să respecte dreptul internațional, nu propriul drept subiectiv. Macron toarnă benzină peste aceste probleme existente. Și asta întârzie soluția. El visează. Încearcă să obțină rolul lui Napoleon care a murit acum două secole, dar cu toții vedem că nu este capabil,” a spus ministrul turc al apărării.

 

WhatsApp nu este o platformă educațională! Cum se predă în Kazakhstan

Publicația cazacă baq.kz încearcă să răspundă întrebării care macină întreaga planetă școlară în timpul pandemiei cu coronavirus. În Kazakhstan, noul an școlar a început pe 1 septembrie în format de învățământ la distanță pentru 80% dintre elevii țării.

Directorul centrului de educație QazBilim din Almaty, Yatzhan Akhmetzhan, explică formatul de învățământ: lecțiile sunt filmate în prealabil și difuzate pe anumite site-uri sau la televizor. Elevul face, apoi, teme pe baza informațiilor din lecție.

„Calitatea educației offline este mult superioară celei online. Educația online este mai bună decât educația la distanță. Cel mai scăzut nivel îl are este educația la distanță. Cu toate acestea, educația online nu a fost disponibilă (În Kazakhstan) din cauza vitezei scăzute a internetului și gradul scăzut de alfabetizare (în domeniul digital, n.r.) a populației,” explică dascălul kazac.

 

Europa liberă: În R. Moldova, la fiecare leu alocat școlilor de la stat, părintele mai dă un leu

„Deschiderea anului școlar a readus în atenție problema plăților informale, adică necontabilizate, achitate de părinți pentru diferite necesități ale școlilor,” scrie Radio Europa Libera.

„După ce mai mulți părinți s-au plâns că managerii școlari le-au cerut indirect să participe la dotarea claselor cu dezinfectanți, Ministerul Educației a precizat că asemenea solicitări sunt ilegale şi că dotarea instituţiilor cu materiale de protecţie este acoperită din bugetul de stat. Un studiu realizat de Institutul de Politici Publice arată că suma plăților informale efectuate de părinți în şcoli depășește 780 de milioane de lei anual. Ponderea plăţilor informale constituie 40% din suma alocată de stat per elev.

Cheltuielile pentru educație suportate de părinţi, atât cele formale, cât şi cele informale, constituie aproape 90 % din cât cheltuie statul pentru un elev. Altfel spus, la fiecare leu alocat de stat, părintele mai contribuie cu încă aproape un leu. Iar la fiecare leu achitat de părinte formal pentru rechizite sau îmbrăcăminte, se mai adaugă aproape un leu achitat informal pentru lecţii suplimentare, reparaţii, procurarea de bunuri în şcoală sau cadouri pentru profesori.”

 

Fostul șef al Federației Ruse de Atletism condamnat în Franța: Sunt ostatic în jocul împotriva Rusiei

Tribunalul de la Paris l-a găsit pe Valentin Balakhnichev „vinovat de corupție pasivă și activă în cazul ascunderii testelor de dopaj pozitive ale sportivilor ruși. Acesta fost condamnat la trei ani de închisoare,” aflăm din rsport.ria.ru.

În plus, tribunalul de la Paris l-a considerat pe senegalezul Lamin Diak, fost președinte al Asociației Internaționale a Federațiilor de Atletism din 1999 până în 2015, acum în vârstă de 87 de ani, vinovat de faptul că a ascuns probe de dopaj pozitive de la sportivi ruși și l-a condamnat la patru ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare.

„Nu mi-am făcut iluzii în legătură cu aceasta (decizie privind Diak). Mi se pare că (franceii, n.r.) îndeplinesc sarcinile și deciziile altcuiva, ignorând propriile legi, inventate de Napoleon și care implică un fel de protecție a oamenilor. Aceștia (judecătorii, n.r.) afirmă că nu am cooperat cu ancheta franceză, deși au fost aici de mai multe ori și nu mi-au trimis nicio notificare. Nu mi-au spus nimic, nu am primit nicio scrisoare, cu excepția deciziei privind arestarea în Franța,” spune Balakhnichev.

„Intenționez să fac apel. Este o rușine totală și o lipsă de dreptate - o persoană este judecată, o altă persoană este chemată, iar posibilitatea de a-mi apăra poziția este refuzată. Aș putea cere avocaților francezi să o facă, dar interesele mele sunt ignorate. Sunt nevinovat și (francezii, n.r.) fac un fel de propagandă politică,” a conchis Balakhnichev.

 

Participanții la programul Podul virtual armean studiază ecosistemul din Silicon Valley

Podul virtual armean este un proiect menit să instruiască profesioniștii din domeniul IT și este implementat de Ministerul Înaltei Tehnologii al Republicii Armenia, scrie Armenpress.

„În primele săptămâni, participanții vor explora modelele de afaceri ale ecosistemului Silicon Valley, cum să înceapă și să crească startup-uri, cum să se lanseze în Silicon Valley. Companiile vor dobândi, de asemenea, abilități de planificare eficace a afacerilor, dezvoltarea strategiilor proprii, managementul financiar, optimizarea și cercetarea echipei, poziționarea pe piață, combaterea concurenței, stabilirea și menținerea relațiilor cu clienții etc.”

 

O așezare umană de peste 7.000 de ani a fost descoperită în Azerbaidjan

„Suprafața totală a dealului în care se află așezarea umană este de aproximativ 5 hectare și înălțimea sa este de peste 10 metri,” scrie az.trend.az, care citează echipa de cercetători.

„Habitatul acoperă aproape întreaga zonă a dealului. Stratul aparține perioadei eneolitice (și are o grosime de peste doi metri, nr.r). Rămășițe de cărămidă de noroi, tranșee de adăpost, fragmente de ceramică și unelte de piatră au fost găsite într-o structură dreptunghiulară și circulară din mileniul V î.Hr. (..). Habitatul atrage atenția datorită poziției sale geografice naturale favorabile și a dimensiunii zonei.”

Naftalan, regiunea din Munții Caucaz unde a fost făcută descoperirea, este astăzi stațiune care propune cure pe bază de uleiuri cu proprietăți curative.

 

Americanii plătesc renovarea celei mai vechi mănăstiri georgiene

Ambasada SUA alocă peste jumătate de milion de dolari pentru conservarea Crucii Mtskheta de la Mănăstirea Djvari, patrimoniu UNESCO din Georgia Orientală, anunță www.radiotavisupleba.ge.

Djvari este un caz rar al bisericii georgiene medievale timpurii care a supraviețuit până în prezent aproape neschimbat. Biserica a devenit fondatorul acestui tip arhitectural - Djvari, răspândit în Georgia și Armenia. Construită pe vârful muntelui cu același nume, mănăstirea este un exemplu de legătură armonioasă cu mediul natural, caracteristic arhitecturii georgiene.

„Biserica din Georgia joacă un rol foarte important în istoria și cultura comunității. Statele Unite sunt mândre că pot păstra cele mai importante simboluri din istoria Georgiei”, a declarat Kelly Degnan, ambasadorul american la Tbilisi.

                            

Pentru prima dată evenimentul ucrainean BookForum a avut loc online

 „COVID-19 a zădărnicit planurile pentru mai multe festivaluri. La fel s-a întâmplat și cu celebrul Forum al cărții, care reunește scriitori și editori în Lviv în fiecare septembrie, nu numai din Ucraina, ci și din străinătate,” aflăm din Vysokyi Zamok. BookForum a avut loc, așadar, online, în perioada 16-20 septembrie.

Tema principală a festivalului din acest an a fost Recensământul populației: știind cine suntem.

Obiectivul evenimentului a fost ca fiecare să se cunoască pe sine. „În acest fel, nu vom putea doar să ne înțelegem pe noi înșine și împreună, ci, ca indivizi, vom încerca să ne regăsim în această lume în schimbare și să facem un recensământ special.”

 

Au participat la realizarea Revistei Presei din Vecinatatea Estica:

Valeria Tamasiuc, Moldova

Yepraksya Davtian, Armenia

Nikita Melnikov, Rusia

Bahar Alieva, Azerbaidjan

Magda Purtskhvanidze, Georgia

Ömer Faruk Karașahn, Turcia

Yosyp-Yuriy Harayda, Ucraina

Zhuldyz Alen, Kazakhstan

 

Toate articolele din seria Europa Plus a RFI România aici