
Politică
Aleksei Navalnîi a fost externat, refacerea completă este ”posibilă” (Spitalul Charité din Berlin)
navalny.jpg

”Starea sănătăţii pacientului s-a ameliorat, iar terapia intensivă a fost întreruptă” după 32 de zile de spitalizare, a anunţat într-un comunicat instituţia, una dintre cele mai reputate din lume.
”Având în vedere desfăşurarea tratamentului în acest stadiu şi starea actuală a pacientului, medicii consideră că o refacere completă este posibilă”, precizează sursa citată.
”Eventualele consecinţe pe termen lung ale otrăvirii vor putea fi evaluate doar după încheierea tratamentului”, a avertizat, însă, Charité.
Opozantul numărul unu al Kremlinului a postat în ultimele zile mai multe fotografii în care apare, împreună cu soția sa, într-un balcon al spitalului.
Potrivit susţinătorilor lui Navalnîi, urme de noviciok au fost găsite pe o sticlă de apă găsită în camera de hotel în care se cazase în Siberia, în luna august a.c.
Lui Navalnîi i s-a făcut rău în timpul unui zbor, în Rusia, la 20 august, şi a fost internat iniţial într-un spital siberian, după care a fost transferat în Germania.
Mai multe laboratoare specializate – din germania, Franța și Suedia - au stabilit că Navalnîi a fost victima unei otrăviri cu un agent neurotoxic de tip noviciok, lucru pe care Moscova îl contestă.