Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


La Berlin se cere redenumirea aleii Pacelli în Golda Meir

printscreen-pacelliallee-initiative-umbenannung-2.jpg

Iniţiativa redenumirii aleii Pacelli din Berlin (pagină web)
Iniţiativa redenumirii aleii Pacelli din Berlin (pagină web)

Propunerea redenumirii unei străzi la Berlin care poartă numele lui Eugenio Pacelli, în Golda Meir, a fost criticată de Nunţiatura Apostolică din capitala Germaniei. Eugenio Pacelli este numele civil al fostului Suveran Pontif, Pius al XII-lea. ​

După cel de-a doilea război mondial, Pius a fost aspru criticat pentru că nu s-a opus deschis politicii de ucidere sistematică a evreilor de către regimul nazist. Pius ştia despre Holocaust din 1942 şi a tăcut; a facilitat şi fuga unor criminali de război. Propunerea redenumirii străzii este susţinută şi de Felix Klein, care răspunde din partea guvernului german de problema antisemitismului.

Eugenio Pacelli a fost între anii 1920 şi 1929 Nunţiu Apostolic la Berlin, deci ambasadorul Sfîntului Scaun în capitala Germaniei. Zece ani mai tîrziu a devenit Papă, luîndu-şi numele de Pius al XII-lea. De ce nu s-a pronunţat niciodată public împotriva Holocaustului sau a prigonirii evreilor şi romilor de către fasciştii europeni a rămas pînă astăzi o temă controversată. În cîteva oraşe germane există străzi care-i poartă numele. Aşa şi la Berlin, în cartierul Dahlem, unde din 1949 pînă astăzi, există aleea Pacelli (Pacelliallee).

De curînd a fost lansată o petiţie în care se cere redenumirea străzii. Iniţiatorii petiţiei (istoricii Julien Reitzenstein şi Ralf Balke) îi reproşează fostului Papă că a răspîndit clişee antisemite. Totodată, este criticat pentru că „a demonizat femeile, mai eles femeile de stînga şi în special femei evreice”. Nu s-a opus internării în lagărele de concentrare naziste a multur clerici, călugăriţe şi călugări din Polonia şi nici politicii de eutanasie a regimului hitlerist (adică uciderii sistematice a persoanelor cu dizabilităţi fizice sau psihice). Iniţiatorii mai amintesc şi de faptul că Pius al XII-lea a facilitat, după război, prin intermediul Vaticanului fuga a sute de criminali de război, între care s-au aflat Adolf Eichmann (organizatorul principal al Holocaustului) sau Josef Mengele (medic la Auschwitz).

(În acest context, amintim că de sprijinul Vaticanului s-au bucurat şi persoane din România, ca de exemplu mitropolitul ortodox Visarion Puiu care, între 1943 şi 1944, a fost la Odessa şeful preoţilor misionari activi în Transnistria, unde fuseseră deportaţi evreii de către regimul antonescian, condamnat la moarte în 1946 şi reabilitat după 1990, la Bucureşti, sau scriitorul Vintilă Horia. Detalii necunoscute, necuprinse în literatura memorialistică, despre aceste cazuri, probabil şi despre altele, se află, cu siguranţă, în arhivele Vaticanului.)

 

În favoarea redenumirii străzii Pacelli s-a pronunţat şi Felix Klein, însărcinatul guvernului federal german pentru problema antisemitismului.

Nunţiatura Apostolică din Berlin a respins atît cererea de redenumire a străzii, cît şi criticile iniţiatorilor şi poziţionarea lui Felix Klein, precum relatează ziarul catolic, Die Tagespost. Klein a fost citat - în ziarul amintit - cu o declaraţia în care a explicat de ce s-a pronunţat pentru eliminarea numelui lui Pacelli. „El [Papa] a tăcut în legătură cu Holocaustul şi referitor la uciderea romilor şi populaţiei sinti, dintre care mulţi erau credincioşi catolici - el cel puţin nu a protestat ca să fie auzit.“

Într-un interviu acordat postului naţional de radio (DLF), Klein şi-a reiterat argumentele, declarînd:  

Reproşul care i se face [Papei] este că nu a sprijinit public evreii. Ce anume a făcut o să dezvăluie cercetătorii. I se poate reproşa, cu siguranţă, că nu a făcut nimic pentru proprii săi coreligionari, pentru romii şi sinti. Aproape toţi au fost catolici. Biserica catolică a pus la dispoziţie autorităţilor registrele în care erau trecute botezurile, facilitînd astfel prigoana contra persoanelor despre care de multe ori nazistii nici nu ştiau că sînt ţigani.

Eugenio Pacelli, alias Pius al XII-lea (1939-1958), a devenit deja după război ţinta unor critici aspre, întrucît a creat imaginea unei biserici care a dat dovadă de o toleranţă suspectă faţă de naţional-socialism. Simpatia mai mult sau mai puţin declarată a unor episcopi catolici pentru „sisteme politice totalitare de dreapta” se explică prin faptul că ei le percepeau ca nişte bastioane împotriva „bolşevismului ateu”. Tema Pacelli a revenit în actualitate, după ce dramaturgul german Rolf Hochhuth a publicat, în 1963, piesa documentară „Vicarul” (Der Stellvertreter – ecranizată de Constantin Costa Gavras, în anul 2002, sub titlul „Amen”), în care acesta îi reproşează Papei tăcerea faţă de ororile naziste comise în lagărele de concentrare.

Nu există azi nici un dubiu asupra faptului că Pius al XII-lea nu era reticent faţă de contacte cu dictatorii de dreapta, ca un Franco în Spania, Salazar în Portugalia sau Ion Antonescu în România, care în toamna anului 1940 a proclamat transformarea României în stat naţional-legionar.

Într-un „raport al lui Vasile Grigorcea, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar pe lîngă Sfîntul Scaun, adresat lui Mihail R. Sturdza, ministrul Afacerilor Străine al României, în legătură cu prezentarea scrisorilor de acreditare la Vatican”, din 20 noiembrie 1940, cînd se instalase deja guvernul naţional-legionar, noul ambasador român susţine că, în timpul audienţei la Pius al XII-lea, acesta şi-a exprimat „simpatiile sale speciale faţă de România”. Trecînd la partea politică – notează Grigorcea –, Papa mi-a dat de înţeles – în mod foarte diplomatic – că n-are nici un fel de prevenţiune contra mişcării legionare, care arată atîta respect faţă de religia creştină. Din toată conversaţia, am avut impresia clară că Vaticanul începe să ţină cont de realitatea creată prin succesele Puterilor Axei şi că grija lui de căpetenie este astăzi expansiunea puterii Uniunii Sovietice. (Amănunte suplimentare în: William Totok, „Episcopul, Hitler și Securitatea. Procesul stalinist împotriva »spionilor Vaticanului« din România“, Editura Polirom, Iași, 2008, pp. 27-29.)

Asupra propunerii de a schimba numele străzii Pacelli în Golda Meir se va decide, probabil, în următoarele săptămîni. Social-democrata Golda Meir (1898-1978) a fost şefa celui de-al patrulea guvern după crearea statului Israel.